Argumente referitoare la cuantumul daunelor morale şi modalitatea de calcul a acestora, apreciind că suma stabilită de instanţele care s-au pronunţat în cauză nu acoperă decât într-o mică măsură prejudiciul fizic şi psihic suferit. Casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare

• C. muncii: art. 164
• Legea nr. 24/2000: art. 6 alin. (2)
• Legea nr. 407/2006: art. 13^1 alin. (2)
• NCC: art. 1375
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2021, la data de 2 noiembrie 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 euro – daune morale și 5.000 RON – daune materiale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a leziunilor suferite în urma atacului unui urs, la care să se adauge dobânda legală, de la data evenimentului și până la data plății efective.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 708 din 18 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând recursul formulat de reclamantul A., prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că demersul judiciar declanșat de reclamantul A. a urmărit, în baza normelor care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1375 din C. civ., obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul suferit prin atacul unui animal sălbatic (urs) și repararea integrală a prejudiciului suferit în urma producerii evenimentului din data de 3 iulie 2021, de către paznicul juridic al animalului sălbatic.

Cauza juridică din litigiul pendinte, înțeleasă ca fundament al pretenției deduse judecății, o constituie angajarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul injust cauzat de animalul sălbatic. Prin urmare, instanțele au fost învestite, din perspectiva cauzei juridice a litigiului, cu o ipoteză de răspundere delictuală întemeiată pe obligația de garanție a așa-zisului „comportament” al animalului din specia urs, specie menționată în Anexa nr. 2 a Legii nr. 407/2006, astfel că antrenarea răspunderii necesită dovedirea condițiilor generale referitoare la prejudiciu și la existența raportului de cauzalitate dintre „comportamentul” animalului și prejudiciu, precum și a condiției speciale referitoare la calitatea de paznic juridic al animalului.

Prin motivele de recurs, reclamantul aduce argumente referitoare la cuantumul daunelor morale și modalitatea de calcul a acestora, apreciind că suma stabilită de instanțele care s-au pronunțat în cauză nu acoperă decât într-o mică măsură prejudiciul fizic și psihic suferit.

Luând în examinare criticile de nelegalitate, axate pe teza stabilirii eronate a cuantumul daunelor morale, Înalta Curte reține următoarele.

În primul rând, se susține că dispozițiile art. 13^1 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 sunt neaplicabile cauzei întrucât nu au fost elaborate norme metodologice privind modalitatea de acordare a despăgubirilor.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. II din Legea nr. 13/2020 „Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele sau daunele produse de speciile de faună cinegetică din anexele 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se adoptă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Fără a substitui dispozițiile Legii nr. 407/2006, normele reprezintă legislație secundară ce permite punerea în aplicare a acesteia. Evident, aceste norme trebuie să fie în deplin acord cu dispozițiile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, de la care nu pot deroga, în conformitate cu principiile generale de tehnică legislativă reglementate de Capitolul VII din Legea nr. 24/2000. De asemenea, trebuie avut în vedere o regulă de principiu de tehnică legislativă ce a guvernat edictarea întregii legislații secundare, și anume aceea ce se regăsește la nivelul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000: „(2) Pentru fundamentarea noii reglementari se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare”. Această regulă instituie cerința utilității normei din legislația secundară, în sensul că această legislație secundară este edictată numai pentru că ar exista un „vid legislativ” ce se dorește astfel înlăturat.

Pe cale de consecință, doar în măsura în care legislația secundară este de natură a introduce în legislație, pentru prima dată, instrumentele necesare punerii în aplicare a pretinselor norme ale legii, rezultă implicit că anterior acestei legislații secundare, nu există cadrul legal pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru persoanele care suferă prejudicii prin acțiunea speciilor de faună prevăzute la anexa 1 și 2.

Or, în speță, în cuprinsul dispozițiilor art. 13^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 407/2006 legiuitorul a arătat că „În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 și 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum și daune morale.(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporționale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate”, stabilind, astfel, inclusiv modalitatea de calcul a acestor daune.

Prin urmare, textul din legislația primară cuprinde instrumentele necesare punerii sale în aplicare, normele de aplicare având rolul doar de a detalia aspectele operaționale și de a simplifica activitatea organelor implicate în calculul acestor despăgubiri. Această concluzie este confirmată de H.G. nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia, intrată în vigoare după inițierea acestui litigiu, care nu aduce elemente de noutate față de textul din actul normativ primar, în ceea ce privește modalitatea de calcul al daunelor morale.

De altfel, în Decizia nr. 7/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii se arată că „nu se poate condiționa acordarea unui drept sau spor prevăzut de lege pentru motivul că, în organizarea executării legii, autoritatea publică centrală nu respectă termenul stabilit în lege pentru emiterea ordinului de aprobare a normelor, regulamentelor, instrucțiunilor și ghidurilor de bune practici, acest comportament al autorității contravenind principiului supremației legii” (paragraful 55); „Or, neîndeplinirea de către o autoritate publică a unei obligații legale de a emite acte administrative cu caracter normativ nu poate conduce la suprimarea drepturilor și sporurilor prevăzute de legea în aplicarea căreia trebuiau emise normele sau amânarea îndelungată a acordării lor, atâta vreme cât legea este în vigoare” (paragraful 62).

Aplicând prezentei cauze raționamentul dezvoltat de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 7/2021, se poate observa că stabilirea daunelor morale se poate realiza în lipsa normelor metodologice, prin aplicarea directă a prevederilor art. 13^1 alin. (2) din Legea nr. 407/2006. Astfel, textul menționat prevede expres sfera beneficiarilor dreptului menționat, precum și calcului sumei prin raportare la perioada de inactivitate, calitatea de salariat sau nesalariat și salariul în plată sau salariul minim pe economie, după caz.

Ca atare, lipsa normelor de aplicare a actului normativ nu înlătură incidența dispozițiilor art. 13^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 407/2006.

În al doilea rând, se arată că textul menționat anterior, cuprins în legea specială, nu se suprapune peste particularitățile speței, dată fiind calitatea de pensionar a reclamantului.

Înalta Curte reține că nici aceste susțineri nu pot fi primite întrucât dispoziția legală face disticție doar între salariați și nesalariați, fără a detalia aceste categorii de persoane fizice. Față de conținutul textului legal, se impune aplicarea principiului de interpretare logică „Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Prin urmare, formularea generală a textului legal trebuie să conducă la o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincții pe care legea nu le prevede. Întrucât textul de lege folosește noțiunea de nesalariați, aceasta cuprinde toate persoanele care nu sunt, la data evenimentului, implicate într-un raport de muncă, pensionarii fiind incluși în această categorie.

În al treilea rând, se susține o exludere a textului de lege menționat și față de faptul că nu ar viza toate formele de prejudiciu moral.

Însă, legiuitorul a folosit noțiunea de prejudiciu moral, care, în considerarea regulii de interpretare logică menționată anterior, respectiv ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, cuprinde toate rezultatele dăunătoare directe ale atacului animalului sălbatic, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.

În al patrulea rând, recurentul susține că repararea prejudiciului suferit nu se poate realiza în baza legii speciale ci a dispozițiilor C. civ. și a jurisprudenței CEDO.

Înalta Curte reține că există o reglementare specială privind modul de stabilire a daunelor materiale și morale care se acordă victimelor atacurilor urșilor, respectiv Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic.

Iar ca o consecință directă a principiului specialia generalibus derogant, existența unei dispoziții speciale, în speță Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006, înlătură de la aplicare legea generală, respectiv C. civ.. Prin urmare, nu este permisă aplicarea legii generale doar pentru faptul că partea apreciază că îi este mai favorabilă.

Recurentul face trimitere și la jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, apreciind că se aplică în cauză cu prioritate, față de legea specială. Însă, nici aceste argumente nu pot fi primite.

Curtea a recunoscut libertatea fiecărui stat de a-și reglementa propriile instituții juridice și ține cont de marja de apreciere a acestora, dar și de asigurarea unui just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, înțelese, în materia drepturilor nepatrimoniale, sub forma unei compensări rezonabile, proporționale, prevăzută ca atare în legislația națională.

În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale cauzate de animalele sălbatice. Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări generale, nu încalcă art. 6 din Convenție și nici jurisprudența CEDO.

Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate.

În al cincilea rând, se susține că, și în situația în care se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 13^1 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, instanța de apel le-a interpretat și aplicat eronat.

Potrivit acestui text de lege: „(2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporționale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate”.

Înalta Curte constată că această dispoziție legală, prin care se stabilește modul de calcul al daunelor morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a atacurilor animalelor sălbatice, a fost inclusă în conținutul Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 13 din 9 ianuarie 2020. Prin urmare, pentru evenimentele ulterioare datei de 14 februarie 2020, instanțele sunt obligate să se raporteze la această modalitate de calcul, care are în vedere, pe de o parte, zilele de inactivitate și, pe de altă parte, fie salariul în plată avut, fie salariul minim pe economie.

În speță, instanța de apel a reținut, în mod corect, că această dispoziție legală este incidentă cauzei însă a aplicat-o eronat, raportându-se la salariul minim pe economie net.

Înalta Curte reține că, la calculul daunelor morale, trebuia avut în vedere salariul minim brut, așa cum acesta este definit de legiuitor, în cuprinsul dispozițiilor art. 164 din Codul muncii potrivit cu care „Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat”.

De altfel, chiar și H.G. nr. 1447/2022, la care face trimitere instanța de apel pentru a justifica cuantumul daunelor stabilite, se referă la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Această împrejurare este întărită și de dispozițiile H.G. nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia care confirmă că, la stabilirea daunelor morale, se ține cont de perioada de inactivitate și, pentru nesalariați, de salariul de bază minim brut pe țară.

Prin urmare, stabilirea cuantumului daunelor morale de către instanța de apel, prin raportare la salariul minim net nu are justificare legală, recursul fiind fondat sub acest aspect.

Însă, stabilirea despăgubirilor este incompatibilă cu procedura de soluționare a cauzei în fața prezentei instanțe și nu poate fi efectuată în calea de atac a recursului care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, doar a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Aceasta este apanajul exclusiv al instanțelor de fond, justificând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Înalta Curte nu va analiza criticile referitoare la dovada perioadei de incapacitate și la formele prejudiciului moral suferit întrucât, în calea de atac extraordinară a recursului, nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 și 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 201A din 24 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția I civilă și va trimite cauza, la instanța de apel, spre rejudecare, urmând a se stabili cuantumul daunelor morale prin raportare la aspectele detaliate anterior.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte ca dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Târgu – Mureș.

Sursa informației: www.scj.ro.