Analiza incidenței neîndeplinirii obligațiilor procedurale formale asupra admisibilității și regularității exercitării căilor de atac succesive în materie civilă. Între inadmisibilitate, netimbrare și nulitate pentru nemotivare

Prin decizia civilă nr. 2783A, din 03 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. x/2020, instanţa de apel a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibil, apelul împotriva sentinţei civile nr. 961/03.02.2021 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, formulat de către apelantul reclamant A..

Prin decizia civilă nr. 976A din 12 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, instanţa învestită cu cererea de revizuire a admis excepţia netimbrării.

A anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2783/03.11.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a în dosarul nr. x/2020, ca netimbrată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1483 din 29 mai 2024)

Revizuirea unei hotărâri pronunțate în contestație în anulare. Limitele exercitării căii extraordinare și inadmisibilitatea recursului împotriva soluției de respingere

La 17 februarie 2021, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă – cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 620 din 26 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care instanţa a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 256R din 15 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Nu a fost indicat motivul de revizuire.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1382 din 21 mai 2024)

Determinarea instanței competente în încuviințarea executării silite formulate împotriva unei instanțe judecătorești. Efectele alegerii creditorului în cadrul competenței teritoriale facultative

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 21 februarie 2024, creditorul, prin intermediul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti A., a solicitat încuviinţarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia Civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I Civilă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1293 din 15 mai 2024)

Limitele exercitării recursului împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea contestațiilor în anulare formulate împotriva unor decizii definitive

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul invocă, în esenţă, interzicerea accesului său la justiţie, neadministrarea unui probatoriu adecvat şi susţine că, în mod eronat instanţele anterioare nu au dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat, inclusiv cu cea care vizează dispoziţia din Legea nr. 230/2007, prin care asociaţiile de proprietari sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, acest aspect creând inechitate între părţi, de vreme ce în sarcina sa s-a stabilit obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru.

Recurentul a reiterat excepţiile de neconstituţionalitate a prevederii referitoare la cheltuielile de judecată din cuprinsul art. 451 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 21, art. 16 şi art. 44 din Constituţia României şi la egalitatea părţilor din perspectiva timbrajului, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1207 din 24 aprilie 2024)

Lipsa căii de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în contestație în anulare. Aplicarea principiului definitivării hotărârilor judecătorești

Prin decizia civilă nr. 66/07.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de recurent. A fost respins, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A., împotriva deciziei nr. 30/2022, pronunţată de Tribunalul Alba. A fost obligat recurentul să plătească intimatului B. suma de 1.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..

Prin decizia civilă nr. 187/07.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 66/07.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia I civilă, în dosar nr. x/2017.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 907 din 27 martie 2024)

Examinarea admisibilității recursului împotriva hotărârilor judecătorești definitive și aplicabilitatea căilor de atac în contextul excepțiilor de neconstituționalitate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 4 august 2020, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii B. şi executorul judecătoresc C., îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 40R din data de 28 mai 2020, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în cadrul revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 135R din data de 25 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 133R din data de 8 iunie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 40 R din data de 28 mai 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 28 octombrie 2021.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 770 din 19 martie 2024)

Recurs privind inadmisibilitatea căii de atac împotriva unei hotărâri definitive și sancțiunea anulării pentru neîndeplinirea obligației de timbrare

Prin decizia civilă nr. 100 din 10 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, a respins recursul formulat de recurentul-contestator A., împotriva deciziei civile nr. 133R din data de 08.06.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimatul Executor Judecătoresc B. şi intimata C., ca inadmisibil.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă la data de 11.04.2022, recurentul A. a solicitat lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 100R/10.02.2022 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a Civilă, arătând, în esenţă, că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 667 din 6 martie 2024)

Examinarea admisibilității recursului împotriva hotărârii definitive pronunțate într-o contestație în anulare, având ca obiect îndreptarea erorii materiale privind o decizie civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 01 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 106R din 08 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 640 din 5 martie 2024)

Analiza inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei de respingere a cererii de revizuire, având ca obiect reexaminarea unei hotărâri definitive în cadrul unei proceduri civile

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 22.01.2024 (conform dovezilor de înmânare aflate la filele x).

La 25 ianuarie 2024, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a învederat că sunt străine cauzei aspectele reţinute în cuprinsul raportului, sens în care a reiterat argumente invocate în cuprinsul memoriului de recurs.

În data de 29 ianuarie 2024 a fost comunicată cererea de recurs semnată de recurent.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 februarie 2024, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 559 din 28 februarie 2024)

Recurs formulat împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație în anulare având ca obiect anularea unei cereri de revizuire, soluționat prin anularea recursului pentru netimbrare și constatarea inadmisibilității căii de atac exercitate

Prin decizia civilă nr. 33R din 19 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosar nr. x/2020, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii B. str. x şi Executorul Judecătoresc C., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20 mai 2021.

Prin decizia civilă nr. 10R din 11 ianuarie 2022, Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de contestatorul A..

Împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 441 din 16 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 11 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, în data de 16 iunie 2022, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 816 din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat contestaţia, ca netimbrată.

La data de 23 decembrie 2022, contestatorul A. a formulat cerere de privind îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 816 din 28 octombrie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia civilă nr. 376R din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea, ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 444 din 14 februarie 2024)

Examinarea inadmisibilității recursului formulat împotriva hotărârii prin care a fost anulată contestația în anulare pentru netimbrare, în contextul principiului legalității căilor de atac

Este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 716R/25.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 333 din 7 februarie 2024)

Analiza inadmisibilității recursului privind revizuirea și căile de atac în dreptul procesual civil. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

La 24 mai 2023, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie – cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 393 din 3 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, hotărâre prin care instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 266R din 20 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2023.

Nu a fost indicat motivul de revizuire.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1383 din 21 mai 2024)

Neîncadrarea motivelor cererii de recurs în cazurile de casare prevăzute de lege. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

1. Circumstanţele cauzei

La 4 martie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 53 din 19 ianuarie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 424R din 10 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 53R din 19 ianuarie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 424R din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a declarat recurs.

Fără a încadra motivele cererii de recurs în cazurile de casare prevăzute de lege, recurentul a arătat că, prin nesoluţionarea cererilor de apel şi de completare a dispozitivului, formulate cu referire la hotărârea civilă nr. 14974/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, i-a fost obstrucţionat accesul la justiţie.

A afirmat că instanţele au ignorat probele depuse la dosar şi a reclamat continuarea unei executări silite nelegale, reiterând excepţiile de neconstituţionalitate invocate, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 124 pct. 2 teza a III-a şi pct. 3 teza a II-a din Constituţia României. În contextul arătat, a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi înaintarea acestora Curţii Constituţionale.

Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a unor cauze aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, precum şi a cauzei pendinte, apreciind că cererile sale, inclusiv cele privind sesizarea Curţii Constituţionale, au fost respinse în mod nejustificat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 700 din 7 martie 2024)

Examinarea excepţiei netimbrării cererii de recurs. Fundamentarea juridică, sancţiunile aplicabile şi obligaţiile procesuale

Prin decizia civilă nr. 24R din 04 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a anulat cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 45 din 04 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în cadrul aceluiaşi dosar pentru lipsa semnăturii contestatorului.

Prin decizia civilă nr. 143R din 18 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia nulităţii cererii de revizuire şi a anulat ca nemotivată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 24R/04.02.2021 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021/a1.

Prin decizia nr. 836 din 02 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul formulat.

Împotriva acestei decizii, la data de 17 noiembrie 2022, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 18.11.2022.

Prin decizia nr. 111R din 10 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti –Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia netimbrării şi a anulat contestaţia în anulare formulată.

La data de 27 martie 2023, contestatorul A. a formulat cerere de privind îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 111R din 10 februarie 2023.

Prin decizia civilă nr. 469R din 19 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea, ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 445 din 14 februarie 2024)

Folosirea altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

Prin decizia civilă nr. 622 din 10 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi s-a constatat nulitatea recursului formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 253 din 7 februarie 2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

A fost admisă excepţia netimbrării, invocată din oficiu, şi au fost anulate, ca nefiind legal taxate, cererile de recurs formulate de recurenţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 253 din 7 februarie 2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2649 din 13 decembrie 2023)

Inadmisibiliate. Recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare

1. Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 546/R/12.06.2023, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 546/R/12.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 29/13.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A..

Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2526 din 6 decembrie 2023)

Contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei aceleiaşi instanţe. Recurs respins ca fiind inadmisibil

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului de fond şi cu privire la durata procesului, arătând că instanţa a reţinut eronat obiectul cauzei ca fiind anulare act, iar probatoriul nu a fost administrat adecvat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2048 din 8 noiembrie 2023)

Contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva deciziei pronunţate de aceeaşi instanţă. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Prin decizia nr. 497/29.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 828/R/01.11.2022 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. x/2022.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1809 din 25 octombrie 2023)