Revista Universul Juridic

  • Măsuri necesare pentru transpunerea reglementărilor europene pe insolvenţă şi restructurare în cadrul legislativ naţional

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 NCPC. Lipsa calităţii de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită. Inadmisibilitate

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Donație. Neîndeplinirea sarcinii de către donatar. Revocare. Lipsa reglementării în vechiul Cod civil a momentului la care se putea exercita dreptul material la acţiune. Incidenţa dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958. Termen de prescripţie

  • Prelungirea războiului poate provoca o criză alimentară

  • Consiliul Legislativ. Avize emise – 30 martie 2022

  • ANAF. Inspectorii de muncă și inspectorii antifraudă fiscală desfășoară acțiuni pentru combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii

  • „Dăm Click pe România” a dat startul înscrierilor prin care școlile, liceele și grădinițele pot primi calculatoare

  • Guvernul României. Întâlnire de lucru privind combaterea traficului de persoane

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Finanțare nerambursabilă acordată sub forma ajutorului de stat. Decizie de recuperare pentru pretinsa neîndeplinire a condiției finanțării constând în încheierea de contracte comerciale care să asigure un anumit nivel al cifrei de afaceri. Nelegalitate

  • Reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată și modificarea unor acte normative (Legea nr. 70/2022)

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice