Revista Universul Juridic

  • Studiu Deloitte: 60% dintre românii din generațiile Millennials și Z vor un program de lucru flexibil și să lucreze de la distanță, dar nu mai mult de două zile pe săptămână

  • Imposibilitatea transferării persoanei condamnate pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii ori ca urmare a decesului în statul emitent (NCPP, L. nr. 302/2004)

  • Consiliul Legislativ. Avize emise – 3 ianuarie 2022

  • Clauză contractuală abuzivă care nu a fost negociată direct cu consumatorul. Recurs respins ca nefondat (NCPC, L. nr. 193/2000)

  • ÎCCJ. Au fost desemnate completurile de cinci judecători în materie penală și în alte materii decât cea penală pentru anul 2022

  • Guvernul României. Măsuri de gestionare a pandemiei COVID-19 în vederea continuării funcționării școlilor și sectoarelor economice

  • Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 – modificări și completări (O.U.G. nr. 143/2021)

  • Căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunţate în contencios administrativ

  • Dreptul și noua ordine juridică – între acceptare și toleranță

  • Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice