Revista Universul Juridic

  • Ministerul Justiției. Participarea României la prima parte a lucrărilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne care a reunit miniștri de Justiție din țările membre UE

  • H.G. nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

  • [CUM A FOST] Festivitatea de decernare a premiilor „Revistei Române de Drept Privat” pentru anul 2020

  • O.U.G. nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România

  • Ministrul Educației. Precizări privind creșterea cuantumului minim al burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat

  • Președintele României. Programul consultărilor în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru

  • Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor Fiscali – completare (Hotărârea CSCCF nr. 13/2021)

  • Solicitarea acordării drepturilor salariale cu aplicarea dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective (NCPC, NCC, C. muncii)

  • Ministerul Afacerilor Interne. Noi precizări privind purtarea măștii de protecție

  • Necesitatea dispunerii sechestrului. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate (NCP, NCPP)

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice