Ministerul Justiției. Participarea României la prima parte a lucrărilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne care a reunit miniștri de Justiție din țările membre UE

8 oct. 2021
Vizualizari: 224

Ministerul Justiției din România a fost reprezentat de Secretarul de stat Mihai Pașca la prima parte a lucrărilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne care a reunit miniștri de Justiție din țările membre UE, desfășurată sub auspiciile Președinției Sloveniei a Consiliului Uniunii Europene, la Luxemburg, în 7 octombrie.

Astfel, în intervenția din partea României, secretarul de stat a subliniat necesitatea unei abordări europene a temei condițiilor de detenție și a arestării preventive, inclusiv prin oportunități de finanțare, în vederea îmbunătățirii acestora, în circumstanțele în care supraaglomerarea penitenciarelor reprezintă un aspect sensibil pentru multe state membre, inclusiv România. De asemenea, acesta a arătat necesitatea îmbunătățirii infrastructurii sanitare din penitenciare și a pregătirii personalului medical pentru acordarea de asistență persoanelor private de libertate.

De asemenea, un alt punct al agendei a privit stadiul activităților curente ale Parchetului European, de la recenta operaționalizare a acestuia, la 1 iunie 2021. Astfel, de la acest moment, au fost deja procesate 1700 de sesizări și au fost deschise 300 de investigații (vizând un prejudiciu estimat de circa 4,5 miliarde de euro).

Totodată, Ministerul Justiției din România a avut o intervenție în care s-a reiterat necesitatea implicării UE în protejarea acestor categorii profesionale deosebit de expuse în urma schimbării de regim politic din Afganistan. România a evacuat până în acest moment 156 de afgani și membrii familiilor acestora, între care 6 judecători afgani și o persoană cu statut auxiliar din aparatul afgan de justiție, care au primit protecție din partea statului român, datorită riscurilor pe care le întâmpinau în țara lor.

Nu în ultimul rând, în cadrul dejunului de lucru, miniștrii au avut un schimb de opinii pe tema protecției jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor fundamentale împotriva acțiunilor abuzive în justiție (Strategic Lawsuits against Public Participation – SLAPP), în contextul pregătirii de către Comisia Europeană a unei viitoare inițiative în acest domeniu, planificată pentru primăvara anului 2022.

Sursa informației

🔔Vezi și rețelei Local Area Network (LAN) din 132 de instanțe

Ministerul Justiției. Participarea României la prima parte a lucrărilor Consiliului Justiție și Afaceri Interne care a reunit miniștri de Justiție din țările membre UE was last modified: octombrie 8th, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: