Revista Universul Juridic

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contopirea pedepselor. Hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă română. Hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă străină. Instanţa competentă

  • Slatina, dragostea mea (II)

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Imobile preluate în mod abuziv. Notificare depusă la o sucursală a persoanei juridice deţinătoare. Competenţă teritorială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de navlosire. Răspunderea armatorului. Condiţii şi efecte

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Omisiunea instanţei de a se pronunţa în minută cu privire la acţiunea civilă. Neîndeplinirea condiţiei privind îndreptarea erorii materiale

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Omisiunea instanţei de a se pronunţa în minută cu privire la acţiunea civilă. Neîndeplinirea condiţiei privind îndreptarea erorii materiale

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Sentinţă pronunţată de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005. Căi de atac. Instanţa competentă

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contestaţie la executare. Solicitare de deducere a perioadei executării închisorii contravenţionale. Inadmisibilitate

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Infracţiuni prevăzute de art. 1396 şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996.

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Plângere împotriva măsurii sechestrului asigurator luată de procuror. Competenţă

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice