Cuvinte-cheie "Arestare preventiva"

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Trafic de droguri de risc. Măsura arestării preventive. Lipsa unor indicii sau date care să contureze bănuiala că inculpatul ar pregăti săvârşirea de noi infracţiuni

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Incompatibilitate. Apel. Judecător care a dispus arestarea preventivă în cursul urmăririi penale

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Recurs formulat împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, ca urmare a recalificării căii de atac, declarată împotriva hotărârii de fond, ca fiind recurs și nu apel. Inadmisibilitate

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Temeiuri de drept ale arestării preventive. Preîntâmpinarea fugii inculpatului

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Neaudierea învinuitului înainte de întocmirea propunerii motivate de luare a măsurii arestării preventive. Consecințe

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii. Recurs

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Arestarea preventivă a inculpatului. Necesitatea îndeplinirii, în mod cumulativ, a cerinţelor prevăzute de legislaţia naţională, de reglementările Uniunii Europene şi jurisprudenţa CEDO

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Statului întemeiată pe art. 504 C. proc. pen. Limitele analizei caracterului legalității măsurii arestării preventive de către instanța civilă în raport cu cele statuate prin hotărârea penală. Putere de lucru judecat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Regimul juridic al avizelor Consiliului Superior al Magistraturii în materia percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive. Inadmisibilitatea contestării lor pe calea contenciosului administrativ

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei. Prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale. Competenţă

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice