Motive de refuz al recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie de divorţ și în materia răspunderii părinteşti

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 17 mai 2019, sub nr. x/2019, petenta A., în contradictoriu cu intimatul B., a solicitat, în temeiul art. 1095 C. proc. civ., recunoaşterea sentinţei pronunţate la 13 martie 2017, în cauza de divorţ contencios nr. 286/2016 de către Judecătoria de Prima Instanţa şi Instrucţie nr. 4 din Lorca (Spania).

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2403 din 11 noiembrie 2021)

Nemulţumiri faţă de admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Sancțiunea nulității recursului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 10.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ – Teritorială com. Barcea, jud. Galaţi, a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C. şi D. să-i plătească în solidar suma de 293.096,96 RON, actualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie calculate de la data înregistrării acţiunii şi până la plata debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 6362 din 25 septembrie 2017, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2364 din 9 noiembrie 2021)

Cerinţele pe care folosirea mărcii trebuie să le îndeplinească pentru a nu se constata decăderea din drepturile asupra mărcii. Necesitatea dovedirii folosirii neîntrerupte a mărcii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 03.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul-pârât Sport Club Municipal Gloria Buzău a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant Fotbal Club Gloria Buzău, prin lichidator judiciar A., solicitând să se dispună: decăderea pârâtului-reclamant din drepturile asupra mărcii naţionale individuale combinate nr. x „Fotbal Club Gloria Buzău”, cu valabilitate începând din data de 18.02.2009, înregistrată pentru clasa 41 – activitate sportive (fotbal), culori revendicate roşu, albastru, galben, pentru neutilizarea acesteia într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani antrenor promovării prezentei cereri, motiv prevăzut de art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; radierea înregistrării mărcii naţionale individuale combinate nr. x; cheltuieli de judecată.

Pârâtul-reclamant Fotbal Club Gloria Buzău, prin lichidator judiciar A., a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat: decăderea reclamantului – pârât din drepturile asupra mărcii individuale combinate „Sport Club Municipal Gloria Buzău 2017 Hai Buzău, Buzău!” nr. x, înregistrată pentru servicii din clasa 41, pe temeiul dispoziţiilor art. 46 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998; radierea înregistrării acestei mărci din Registrul Mărcilor din România; cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1924 din 5 octombrie 2021)

Contestarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și solicitare privind reîncadrarea în funcţia avută anterior. Anularea recursului declarat

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAŞULUI TECHIRGHIOL a contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, solicitând instanţei să dispună anularea dispoziţiei nr. 459 din 12 septembrie 2016, emisă de Primarul Oraşului Techirghiol şi reîncadrarea sa în funcţia avută anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 788 din 5 mai 2020)

Remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.457 RON + TVA reprezentând remuneraţia înmulţită cu 3 (triplul sumei) datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta unităţii deţinute, în perioada 01.08.2017 – 30.04.2019;

– obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.581,49 RON calculate până la data de 08.04.2019 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate;

– să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

(Î.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1433 din 22 iunie 2021)

Analiza recursului sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de lege. Nulitatea recursului

La data de 05.02.2020 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de recurs formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 9 decembrie 2019 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus suspendarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 163/17.10.2019, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 679 din 30 martie 2021)

Critici privind aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii de acordare a daunelor materiale. Respingerea recursului ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 16 februarie 2018, A. şi B., în contradictoriu cu C. S.A. şi intervenientul forţat D., au solicitat obligarea pârâtei la achitarea următoarelor sume: 5.143,79 RON, reprezentând pagube materiale, 18.018 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii cu caracter patrimonial în favoarea reclamantului B., 283.788 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii cu caracter patrimonial în favoarea ambilor reclamanţi şi câte 1.500.000,00 euro, sume calculate la cursul RON/euro afişat de BNR la data introducerii acţiunii de 4,66 ron, adică suma de 6.990.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, în favoarea ambilor reclamanţi, precum şi la plata unor penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 621 din 24 martie 2021)

Plata remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 28.08.2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa:

– să fie obligată pârâta la plata sumei de 518,40 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.01.2016-30.06.2018;

– să fie obligată pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 422,99 RON calculate până la data de 23.08.2018, şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate cu 0,1%/zi de întârziere;

– să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 510 din 16 martie 2021)

Securitatea raporturilor juridice. Dreptul de proprietate dobândit de cumpărătorii de buna-credinţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 05.03.2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, au solicitat să se constate nulitatea deciziei de preluare nr. 990 din 14.06.1983 şi obligarea pârâţilor la plata valorii de circulaţie a apartamentului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 247 din 9 februarie 2021)

Motiv de recurs privind lipsa semnăturilor de pe hotărârea comunicată. Nulitatea recursului declarat

Prin încheierea din 3 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de recurs formulată de către recurentul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 11.02.2020, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2020.

Împotriva acestei încheieri de suspendare din 3 iunie 2020 a formulat recurs A..

Prin motivele de recurs acesta arată că hotărârea atacată i-a fost comunicată fără semnături, contrar dispoziţiilor art. 426 şi 427 C. proc. civ.. De asemenea, în Regulamentul de Ordine Interioară al instituţiei nu se menţionează că acest act nu trebuie comunicat părţilor din dosar fără semnătura judecătorilor. Se solicită a se avea în vedere că actul atacat nu poate fi luat în considerare, fiind lovit de nulitate, putând fi atrasă şi răspunderea penală a magistraţilor şi grefierului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 189 din 2 februarie 2021)

Întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor

Prin încheierea din 11 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de recurs formulată de către recurentul A. împotriva încheierii civile din data de 4.12.2019 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019. A fixat termen la 11.09.2020 pentru verificarea suspendării.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 42 din 19 ianuarie 2021)

Sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la 6 octombrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăviţa, prin primar, obligarea pârâtei să lase acesteia în deplină proprietate şi posesie extinderea de reţea de apă-canal situată pe raza localităţii Dumbrăviţa, jud. Timiş, în lungime totală de 101.139 m (din care: 85.041 m – reţea de apă şi 16.098 m – reţea canal), în valoare de 4.761.521 RON, realizată de reclamantă, reţeaua revendicată fiind distinctă de reţeaua de apă-canal în lungime totală de 20.825 m – care aparţinea pârâtei (conform inventarului bunurilor aparţinând domeniului public), precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2016 din 7 noiembrie 2019)

Obligaţia părților de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat să se constate faptul că între părţi a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare asupra casei situate pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x; pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind casa situată pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x; întabularea dreptului de proprietate al subscrisei asupra casei situate pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1870 din 22 octombrie 2019)

Contestarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și solicitare privind dispunerea reîncadrării în funcţia avută anterior. Anularea recursului declarat

Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL ORAŞULUI TECHIRGHIOL a contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, solicitând instanţei să dispună anularea dispoziţiei nr. 459 din 12 septembrie 2016, emisă de Primarul Oraşului Techirghiol şi reîncadrarea sa în funcţia avută anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 788 din 5 mai 2020)

Critici vizând admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi termenul de prescripţie. Nulitatea recursului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 17 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu paraţii B. şi C., a solicitat: dezbaterea succesiunii după defuncţii D. şi B. (bunicii paterni ai pârâţilor); să se constate că B. este moştenitor al acestora în cota de 1/1 parte în calitate de fiu şi succesiv, după defunctul B. (tatăl pârâţilor) şi să se constate că B. şi C. sunt moştenitori ai acestuia, în cotă de 1/2 parte fiecare, pentru titlul de proprietate nr. x din data de 6 aprilie 2009, cod x, în suprafaţă de 8,31 ha, teren aflat în extravilanul comunei Dumbrăviţa, judeţul Timiş, intabulat în CF x Dumbrăviţa şi CF x Dumbrăviţa; să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa care va reveni pârâţilor C. şi B. cu titlu de moştenire după tatăl acestora, B., din Titlul de proprietate nr. x din data de 6 aprilie 2009, cod x, teren aflat în extravilanul comunei Dumbrăviţa, judeţul Timiş, intabulat în CF x Dumbrăviţa şi CF x Dumbrăviţa, conform promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. x/30 decembrie 2002; să se intabuleze dreptul de proprietate al reclamantului în cărţile funciare nr. x Dumbrăviţa şi x Dumbrăviţa; obligarea pârâţilor la restituirea către reclamant a cotei-părţi din preţul achitat conform promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare nr. x/30 decembrie 2002, corespunzătoare cotei-părţi din obligaţie care nu mai poate fi executată, actualizată cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1573 din 1 octombrie 2019)

Critici referitoare la calitatea organismelor de gestiune colectivă şi obligaţiile care le revin acestora. Constatarea nulității recursului declarat

Prin cererea înregistrată la data de 10.11.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL: obligarea pârâtei la plata sumei de 1.116 RON la care se adaugă TVA, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.11.2014 – 31.10.2017; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 514,68 RON calculate până la data de 27.10.2017 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 990 din 21 mai 2019)

Lipsa criticilor de nelegalitate privind elemente ale situaţiei de fapt, probele administrate şi aprecierea acestora realizată de instanţa de apel. Recurs respins fără a fi cercetat în fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş la data de 20.05.2013, reclamanta A. Caransebeş a chemat în judecată pe pârâta B. Caransebeş, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 288.522,83 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi a construcţiilor efectuate la imobilul înscris în CF x Caransebeş, precum şi instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa, până la achitarea despăgubirilor.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 769 din 9 aprilie 2019)

Refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare asupra fondului pretenţiilor, a unor servicii medicale specializate. Invocarea dreptului la sănătate şi, implicit, la viaţă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.01.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale solicitând instanţei obligarea pârâţilor la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentelor PEMBROLIZUMABUM (denumire comercială KEYTRUDA) şi ERIBULINUM (denumire comercială HALAVEN), până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a 1X– a contencios administrativ şi fiscal.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1741 din 2 aprilie 2020)