Sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege

• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 489 alin. (2)
• NCPC: art. 493 alin. (5)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, la 6 octombrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăvița, prin primar, obligarea pârâtei să lase acesteia în deplină proprietate și posesie extinderea de rețea de apă-canal situată pe raza localității Dumbrăvița, jud. Timiș, în lungime totală de 101.139 m (din care: 85.041 m – rețea de apă și 16.098 m – rețea canal), în valoare de 4.761.521 RON, realizată de reclamantă, rețeaua revendicată fiind distinctă de rețeaua de apă-canal în lungime totală de 20.825 m – care aparținea pârâtei (conform inventarului bunurilor aparținând domeniului public), precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2016 din 7 noiembrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, reținând în motivarea soluției sale că, prin introducerea cererii pendinte, având ca obiect acțiune în revendicare, reclamanta tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară- decizia civilă nr. 207/27.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, – prin care s-a stabilit irevocabil că actul încheiat între părți în anul 2001, denumit „convenție”, a fost un contract de comodat, care, prin H.C.L. nr. 48/07.07.2005 a fost transformat într-un contract de concesiune fără licitație publică a exploatării rețelelor de apă și canalizare aflate pe domeniul public al localității Dumbrăvița, astfel că, A. poate pretinde, pentru sumele investite în extinderea rețelelor de apă canal, doar recunoașterea unui drept de creanță.

Instanța nu a respins acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, ci, dând eficiență prezumției de lucru judecat, a reținut că natura dreptului reclamantei a fost dezlegată, în relația dintre părți, această prezumție având caracter absolut, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, concluzionându-se că, în realitate, reclamanta nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului său, ci formulează doar o nouă apărare, ceea ce nu este permis după ce litigiul a fost tranșat irevocabil.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat – ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut – și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure. Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară și nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase și, de aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Recurenta a susținut neîndeplinirea cerințelor efectului pozitiv al lucrului judecat față de decizia nr. 207/27.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, în sensul că instanța de contencios administrativ nu putea stabili cine este proprietarul extinderii rețelei de apă-canal în cadrul litigiului ce a vizat doar verificarea legalității celor două hotărâri de consiliu local, însă aceasta nu a arătat, în concret, care sunt argumentele pentru care pretinde neîndeplinirea acestor cerințe și în ce constă greșeala instanței de apel din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Susținerile recurentei, reluate în mare parte din acțiunea introductivă de instanță și din motivele de apel, se referă la modul de realizare și extindere a rețelei de apă – canal din Comuna Dumbrăvița și litigiile purtate între părți, chestiuni care vizează situația de fapt, iar nu argumentele instanței de apel avute în vedere în pronunțarea soluției de respingere a apelului său, în cadrul acțiunii în revendicare, ce constituie obiectul litigiului pendinte.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, recurenta formulând susțineri exclusiv cu privire la situația de fapt, la probe și la istoricul litigiilor purtate între părți.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, raportat la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, iar nu orice nemulțumire a părții.

Așa fiind, constatând că susținerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Sursa informației: www.scj.ro.