Inadmisibilitatea recursului exercitat împotriva unei hotărâri definitive privind anularea cererilor succesive de cale extraordinară de atac

Prin decizia civilă nr. 10 din data de 11 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat recursul formulat de recurentul A. împotriva hotărârii civile nr. 33R din data de 19 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executor Judecătoresc C., ca netimbrat.

Prin decizia civilă nr. 414 din data de 16 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 10 din data de 11 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executor Judecătoresc C., ca netimbrată.

Prin decizia civilă nr. 648 din data de 19 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de îndreptare, lămurire, completare a deciziei civile nr. 414 din data de 16 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C.. În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a dispus aplicarea unei amenzi judiciare de 200 RON pentru recurent.

Prin decizia civilă nr. 159R din data de 17 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 648 din data de 19 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C., ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 326R din data de 3 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie: a admis excepţia netimbrării; a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 159R din data de 17 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C., ca netimbrată; a aplicat petentului amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, potrivit art. 187 alin. (1), pct. 1, lit. a) C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1596 din 11 iunie 2024)

Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii definitive privind soluționarea contestației în anulare și a cererii de reexaminare a amenzii judiciare

Soluţionând cererea, formulată de petentul A., de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin încheierea din data de 7 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021, prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie: a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă; a respins cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată; a anulat cererea de reexaminare a amenzii formulată de petentul A..

Prin decizia civilă nr. 391 din data de 3 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A., având ca obiect îndreptarea, lămurirea şi completarea încheierii din data de 25 ianuarie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva deciziei civile nr. 391 din data de 3 mai 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie în anulare petentul A..

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1597 din 11 iunie 2024)

Caracterul definitiv al încheierii pronunțate asupra cererii de îndreptare a erorii materiale dintr-o hotărâre de declinare a competenței și incidența inadmisibilității recursului

Prin cererea formulată la 14.01.2021, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2901/A din 25.11.2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov.

Prin decizia civilă nr. 983A/18.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901 A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de decizia nr. 3918A/2019 a Tribunalului Ilfov şi decizia nr. 221 R/2017 a Tribunalului Ilfov) şi s-a respins această cerere de revizuire, ca tardiv formulată; s-a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de sentinţa nr. 8781/2016 a Judecătoriei Buftea), fiind format dosarul nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă (dosarul prezent).

Prin decizia civilă nr. 988A/18.06.202, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021 (disjuns din dosarul nr. x/2021), instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire (întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. – revizuirea deciziei civile nr. 2901 A/25.11.2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2018 în raport de sentinţa nr. 8781/2016 pronunţată de Judecătoria Buftea), formulate de revizuenta A., în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 31.05.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de petenta-revizuentă A., de îndreptare a erorii materiale pretins strecurate în considerentele şi dispozitivul deciziei civile nr. 988A/18.06.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul pendinte nr. x/2021, ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1081 din 16 aprilie 2024)

Examinarea admisibilității recursului împotriva hotărârilor judecătorești definitive și aplicabilitatea căilor de atac în contextul excepțiilor de neconstituționalitate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 4 august 2020, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii B. şi executorul judecătoresc C., îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 40R din data de 28 mai 2020, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în cadrul revizuirii formulate împotriva deciziei civile nr. 135R din data de 25 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 133R din data de 8 iunie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 40 R din data de 28 mai 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs petentul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 28 octombrie 2021.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 770 din 19 martie 2024)

Neîncadrarea motivelor cererii de recurs în cazurile de casare prevăzute de lege. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

1. Circumstanţele cauzei

La 4 martie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 53 din 19 ianuarie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 424R din 10 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 53R din 19 ianuarie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 424R din 10 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2023, revizuentul A. a declarat recurs.

Fără a încadra motivele cererii de recurs în cazurile de casare prevăzute de lege, recurentul a arătat că, prin nesoluţionarea cererilor de apel şi de completare a dispozitivului, formulate cu referire la hotărârea civilă nr. 14974/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, i-a fost obstrucţionat accesul la justiţie.

A afirmat că instanţele au ignorat probele depuse la dosar şi a reclamat continuarea unei executări silite nelegale, reiterând excepţiile de neconstituţionalitate invocate, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 124 pct. 2 teza a III-a şi pct. 3 teza a II-a din Constituţia României. În contextul arătat, a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi înaintarea acestora Curţii Constituţionale.

Recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea de soluţionare a unor cauze aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, precum şi a cauzei pendinte, apreciind că cererile sale, inclusiv cele privind sesizarea Curţii Constituţionale, au fost respinse în mod nejustificat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 700 din 7 martie 2024)

Cerere formulată de reclamanţi privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei, precum şi de completare a dispozitivului hotărârii sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 53 din 16 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva deciziei nr. 217/A din 15 aprilie 2021 pronunţate de Tribunalul Alba – secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamanţii B. şi C..

Cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a dispozitivului deciziei nr. 53 din 16 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia

La 21 februarie 2023, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, sub nr. x/2015/a4, cererea formulată de reclamanţii C. şi B. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 53 din 16 februarie 2023, pronunţate de această instanţă în dosarul nr. x/2015, precum şi de completare a dispozitivului hotărârii sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 200 din 25 ianuarie 2024)

Inadmisibiliate. Recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare

1. Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 546/R/12.06.2023, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 546/R/12.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 29/13.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A..

Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2526 din 6 decembrie 2023)

Respingerea cererii de îndreptare, lămurire, completare ca neîntemeiată și dispunerea aplicării unei amenzi judiciare pentru revizuent. Recursuri respinse ca fiind inadmisibile

În cadrul ambelor cereri de recurs, recurentul a expus pe larg situaţia de fapt şi stadiul litigiilor dintre părţi şi a arătat că nu i-au fost analizate cererile deduse judecăţii, i-au fost încălcate drepturi procesuale fundamentale (dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie, principiul egalităţii în faţa legii, etc.), nu au fost avute în vedere probele dosarului, nu au fost soluţionate excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză, nu au fost reţinute corect părţile adverse, iar taxa de timbru stabilită în sarcina sa este nelegală, cererea dedusă judecăţii nefiind supusă unei asemenea obligaţii.

A solicitat anularea amenzii aplicate, transmiterea cauzei la fond spre rejudecare, cu respingerea integrală a pretenţiilor reclamantei, ale cărei susţineri nu au fost niciun moment dovedite.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 205 din 8 februarie 2023)

Recurs formulat împotriva încheierii pronunţată în dosarul având ca obiect contestaţie la executare prin care a fost dispusă suspendarea judecăţii. Recurs respins ca inadmisibil

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva împotriva deciziei nr. 340 din 6 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 340/06.04.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 31.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A..

Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2049 din 8 noiembrie 2023)

Lipsa dovezii interesului legitim din perspectiva unei vătămări pe care reclamantul a suferit-o prin respingerea solicitării de declasificare a Ordinului de trecere în rezervă. Recurs respins ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informaţii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate excesul de putere şi nelegalitatea operaţiunii de secretizare (secret de stat/serviciu), prin HCM nr. 19/14.01.1972 şi dispoziţiilor interne ale pârâtului SRI emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 182/2002, a ordinului directorului SRI nr. MP 581 din 30.06.1994 şi a documentelor din dosarul administrativ ce a stat la baza emiterii acestuia, obligarea pârâtului SRI să procedeze la iniţierea demersurilor şi la efectuarea operaţiunilor de desecretizare/declasificare a Ordinului directorului SRI nr. MP 581/30.06.1994 şi a înscrisurilor din componenţa dosarului administrativ ce a stat la baza emiterii acestuia (din secret, strict secret şi secret de serviciu în nesecret), obligarea pârâtului SRI, după realizarea operaţiunii de declasificare/desecretizare a documentelor anterior menţionate, la comunicarea în scris către acesta a Ordinului directorului SRI nr. MP 581/30.06.1994 şi a documentelor din dosarul administrativ ce au stat la baza emiterii ordinului şi obligarea pârâtului SRI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin precizarea la acţiune reclamantul a solicitat anularea HCM nr. 1177/04.10.1965 privind Statutul Corpului Ofiţerilor şi în raport de acest capăt de cerere a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului de trecere în rezervă nr. MP 581 din 30.06.1994, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1474 din 11 martie 2022)

Inadmisibilitate. Cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunţate de instanţa de recurs

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea recursului:

Prin 783R din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 62R din 12 martie 2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare.

2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea contestaţiei în anulare:

Prin decizia nr. 194 din 11 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 783R din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 516 din 17 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire, completare şi îndreptare a deciziei civile nr. 194 din 11 martie 2022 pronunţată de aceeaşi instanţă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1407 din 27 septembrie 2023)

Solicitare privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosinţa terenurilor din proprietatea sa, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi. Modalitatea de stabilire a prejudiciului

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, la 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, reprezentată prin primar B., B., primar al municipiului Tg-Jiu şi C., fost primar al Municipiului Tg-Jiu, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unei despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenurilor proprietatea sa prin construcţia unor drumuri publice, fără acordul său şi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, precum şi pentru beneficiul nerealizat de pe unul din terenuri ca urmare a împiedicării folosirii acestuia conform destinaţiei iniţiale.

A solicitat, astfel, să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 189.486 euro, cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plăţii, sumă ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosinţa imobilului înscris la nr. cad. x şi CF x, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi şi amplasarea de utilităţi publice pe o parte semnificativă din terenul ce îi aparţine în proprietate începând cu finele anului 2015, beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii şansei valorificării întregului teren conform intenţiei proprietarului reclamant, precum şi daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autorităţile pentru apărarea dreptului său de proprietate, de pierderea şansei şi oportunităţii valorificării imobilului, dar şi a sănătăţii afectate de acest stres, conform dovezilor de la dosar.

A mai solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului şi imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Conform precizărilor formulate de reclamant la data de 16.11.2018, suma de 189.486 euro este compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat şi 30.000 euro daune morale.

Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, învederând că mandatul său de primar a încetat la sfârşitul anului 2016. La rândul său, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

(Î.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1244 din 22 iunie 2023)

Susțineri privind omisiunea instanței de recurs de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. Respingerea cererii de completare dispozitiv

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2020/a1 la data de 13.05.2022, petenta UAT Comuna Udeşti a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 444, 494 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 676/30.03.2022 a acestei instanţe în sensul obligării recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În motivare, petenta a arătat că instanţa de recurs nu a luat în considerare solicitarea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei şi nu s-a pronunţat asupra acesteia.

Petenta mai arată că acest capăt de cerere trebuia admis în considerarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin respingerea recursului, recurentul-reclamant este parte căzută în pretenţii conform textului legal.

Solicită a se avea în vedere, la analiza cuantumului cheltuielilor de judecată, criteriile de stabilire a onorariilor avocaţiale reglementate de art. 126 alin. (1)-(3) din Statutul profesiei de avocat, precum şi faptul că serviciile juridice prestate au condus la obţinerea unei soluţii favorabile pentru clientul reprezentat, în sensul în care soluţia instanţei de apel a fost menţinută de instanţa de recurs.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1349 din 15 iunie 2022)

Cerere de chemare în judecată privind restituirea în natură a unui imobil și obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 ianuarie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primarul General, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. x, liber de orice sarcini, obligarea pârâtei la plata sumei de 500 RON pe zi, reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului, de la data înregistrării cererii până la punerea efectivă în posesie şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) din actul normativ menţionat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 315 din 9 februarie 2022)

Apel declarat împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinţei. Recurs respins ca fiind nefondat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., A., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. S.A. Bucureşti, obligarea pârâtei la plata, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a decesului victimei V., a următoarelor sume: 200.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanţii A., B., C., D., E., copiii victimei; 100.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanţii F., A., H., I., G., J., K., L., nepoţii victimei; 150.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale, pentru reclamanţii M., N., O., P., fraţii victimei; 19.347,11 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamantul A., fiul victimei, care a suportat majoritatea cheltuielilor ce au urmat decesului; 150.000 euro cu titlu de daune morale şi 25.404,09 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta Q.; 70.000 euro cu titlu de daune morale şi 918.12 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta R.; 30.000 euro cu titlu de daune morale şi 603,19 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta S.; 60.000 euro cu titlu de daune morale şi 210.83 RON cu titlu de daune materiale pentru reclamanta T.; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2022)

Stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii. Calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2016*, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să constate nulitatea declaraţiei nr. 158/4.08.2014 atestată de avocat C., ca urmare a existenţei viciului de consimţământ – dol, prevăzut de art. 1214 din C. civ. cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2328 din 2 noiembrie 2021)

Cerere prin care se solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea intimaţilor la restituirea sumelor încasate

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2019, A. SA, a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1.044/2019, în sensul precizării soluţiei pronunţate cu privire la cererea prin care a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea intimaţilor la restituirea sumelor încasate în baza Sentinţei civile nr. 4.240/2016, devenită executorie ca urmare a respingerii cererii de apel.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1322 din 26 iunie 2019)

Invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de fond în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de completare a hotărârii. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.11.2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., judecători în cadrul Tribunalului Constanța, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei, de a soluţiona cererea acestora privind emiterea pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)^1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului – Ministerul Justiţiei, de a emite pentru fiecare dintre noi în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)^1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariate rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul împlinirii vechimii in munca si in funcţie, promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 736 din 11 februarie 2020)