Respingerea cererii de îndreptare, lămurire, completare ca neîntemeiată și dispunerea aplicării unei amenzi judiciare pentru revizuent. Recursuri respinse ca fiind inadmisibile
- NCPC: art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a)
- NCPC: art. 442
- NCPC: art. 443
- NCPC: art. 444
- NCPC: art. 446
- NCPC: art. 509-512
- NCPC: art. 513 alin. (5)
În cadrul ambelor cereri de recurs, recurentul a expus pe larg situația de fapt și stadiul litigiilor dintre părți și a arătat că nu i-au fost analizate cererile deduse judecății, i-au fost încălcate drepturi procesuale fundamentale (dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție, principiul egalității în fața legii, etc.), nu au fost avute în vedere probele dosarului, nu au fost soluționate excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauză, nu au fost reținute corect părțile adverse, iar taxa de timbru stabilită în sarcina sa este nelegală, cererea dedusă judecății nefiind supusă unei asemenea obligații.
A solicitat anularea amenzii aplicate, transmiterea cauzei la fond spre rejudecare, cu respingerea integrală a pretențiilor reclamantei, ale cărei susțineri nu au fost niciun moment dovedite.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 205 din 8 februarie 2023)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În cauză, prin decizia nr. 648/19.09.2022 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de îndreptare, lămurire, completare a deciziei nr. 414/16.05.2022 formulată de A., ca neîntemeiată, iar în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., instanța a dispus aplicarea unei amenzi judiciare de 200 RON pentru revizuent.
Prin decizia nr. 414/16.05.2022 (supusă îndreptării, lămuririi, completării), a fost anulată cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 10/R/11.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr. x/2020.
Prin decizia nr. 10/R/11.01.2022 (supusă revizuirii), a fost anulat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 33/R/19.02.2021 a Tribunalului București, secția a V a civilă.
Față de cele arătate, niciuna din deciziile împotriva căreia a fost declarată calea extraordinară de atac a recursului nu sunt susceptibile de o asemenea cale de atac.
Astfel, decizia nr. 414/16.05.2022 este dată în anularea unei cereri de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate de către o instanță de recurs, cerere de revizuire întemeiată, în mod generic, pe dispozițiile art. 509-512 C. proc. civ.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Alin. 6 al aceluiași articol reține că Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, însă în cauză, revizuentul nu a indicat și nu a motivat cazul de revizuire care să deschidă o asmenea cale de atac.
Decizia nr. 648/19.09.2022 este dată în îndreptarea, lămurirea, completarea deciziei nr. 414/16.05.2022, fiind incidente dispozițiile art. 446 C. proc. civ., conform cărora încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea.
Prin urmare, întrucât decizia nr. 414/16.05.2022 nu are deschisă calea de atac a recursului, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., nici decizia nr. 648/19.09.2022, având ca obiect îndreptarea, lămurirea, completarea deciziei nr. 414/16.05.2022, nu are deschisă asemenea cale de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 446 C. proc. civ.
În ce privește măsura amendării contestatorului A. dispusă prin decizia nr. 648/19.09.2022, aceasta nu are deschisă calea recursului, ci aceea a reexaminării.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentul A. împotriva deciziei nr. 414 din 16 mai 2022 și deciziei nr. 648 din 19 septembrie 2022 ale Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Sursa informației: www.scj.ro.