Revista Universul Juridic

  • ÎCCJ. Sesizarea CCR cu privire la Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (controlul de constituționalitate, înainte de promulgare)

  • Ministerul Finanțelor Publice le oferă consultanță contribuabililor în vederea completării și/sau depunerii și transmiterii declarației unice

  • Lipsa semnăturii judecătorului de pe încheierea de amânare a pronunțării. Sancțiune (NCPC)

  • Evaluarea cererii de reaudiere a inculpatului sub aspectul utilității. Omisiunea luării de către instanță a unui supliment de declarație, lămuritor cu priv. la fapte noi. Contestație (NCPP)

  • Propunerea legislativă privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului general privind protecţia datelor şi alte proiecte de acte normative (şedinţa Camerei Deputaţilor)

  • Comparaţie între reprezentarea succesorală, retransmiterea dreptului de opţiune succesorală şi retransmiterea moştenirii

  • Legea dialogului social – Art. 178. Medierea (comentariu)

  • UJ Premium | | 2 mai 2018

    Regimul juridic al folosirii medicamentelor de uz uman în tratamentele de ultimă instanță („compassionate use”) în România. Propuneri de lege ferenda

  • UJ Premium | | 1 mai 2018

    Secretul fiscal – mai mult decât secret profesional

  • Definirea noţiunilor de consumator şi profesionist în domeniul contractelor de credit bancar, fundamente juridice şi evoluţii în legislaţia Republicii Moldova, României şi Uniunii Europene

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice