ÎCCJ. Sesizarea CCR cu privire la Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (controlul de constituționalitate, înainte de promulgare)

2 mai 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 793

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit unui comunicat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința acesteia ce a avut loc joi, 26 aprilie 2018, judecătorii Înaltei Curți constituiți în Secții Unite, conform dispozițiilor art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au decis sesizarea Curții Constituționale cu privire la exercitarea controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Astfel, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, au sesizat Curtea Constituțională asupra unor aspecte de neconstituționalitate cuprinse în Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, privind caracterul neclar și imprecis al prevederilor acestei legi, precum omisiunea legiuitorului de a reglementa aspecte esențiale care să asigure caracterul previzibil al legii, prin care se încalcă standardele de claritate, precizie și previzibilitate consacrate în jurisprudența Curții Constituționale.

În raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii, Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (PL-x nr. 456/2017) nu reglementează criteriile pe baza cărora judecătorul alege una dintre măsurile alternative, fiind invocate art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (4) din lege.

De asemenea în raport cu art. 3 alin. (3) lit. a) din Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, Înalta Curte apreciază faptul că acesta „exceptează de la aplicarea măsurilor alternative de executare a pedepselor privative de libertate infracțiunile comise «cu violență» ori „profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei”.

Potrivit sesizării Înaltei Curți, referirea la „persoanele aflate în stare de recidivă” din cuprinsul art. 3 alin. (3) lit. c) „prezintă un caracter inexact în contextul executării pedepsei privative de libertate de către persoana condamnată, întrucât existența stării de recidivă se evaluează de către instanța de judecată și se constată prin hotărârea definitivă de condamnare, iar nu de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, ulterior fazei de punere în executare a hotărârii definitive de condamnare”.

Reglementarea conținutului măsurilor în cuprinsul Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate nu răspunde exigenței constituționale privind previzibilitatea legii, în acest sens, fiind invocate prevederile art. 4, art. 2 lit. b), art. 5 și art. 6 din lege.

În plus, Înalta Curte consideră că „dispozițiile art. 8 alin. (1) nu permit identificarea, cu claritate, a fracției minime la care se referă și nu permit clarificarea raporturilor dintre ipoteza reglementată în art. 3 și ipoteza reglementată în art. 8 alin. (1), în sensul că nu se înțelege, cu claritate, dacă dispozițiile art. 8 alin. (1) privesc numai persoanele condamnate la pedeapsa principală a închisorii de până la 5 ani și dacă excepțiile de la aplicarea măsurilor alternative prevăzute în art. 3 alin. (3) sunt aplicabile și în ipoteza reglementată în art. 8 alin. (1)”.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că „dispozițiile art. 8 alin. (1), care prevăd că judecătorul «va dispune stabilirea unei măsuri alternative», intră în contradicție cu dispozițiile art. (2) și (3) ale aceluiași articol, care se referă la amânarea aplicării sau a luării unei măsuri alternative. Art. 8 alin. (4) teza a II-a reglementează posibilitatea înlocuirii unei măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate cu o altă astfel de măsură, dar nu reglementează nici criteriile și condițiile înlocuirii și nici posibilitatea sau imposibilitatea revocării ori a anulării măsurii alternative, omisiuni care afectează caracterul previzibil al legii. Art. 8 alin. (5) prevede că aplicarea oricăreia dintre măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate «nu influențează» calculul fracției minime obligatorii prevăzute de legea penală în materia liberării condiționate, neputându-se stabili cu precizie în ce sens nu îl influențează și nici care sunt implicațiile aplicării unei măsuri alternative asupra instituției liberării condiționate”.

În raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 20 alin. (2) din Constituție cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în componenta privind securitatea raporturilor juridice, Înalta Curte arată faptul că „prin conținutul lor, dispozițiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate consacră o soluție legislativă de natură să afecteze principiul securității raporturilor juridice [art. 1 alin. (5) din Constituție], întrucât constituie premisa modificării tuturor hotărârilor judecătorești de condamnare prin care se aplică pedeapsa închisorii de până la 5 ani cu executare în regim de detenție, ulterior rămânerii definitive a acestora”.

Potrivit motivării din sesizarea Înaltei Curți, „dispozițiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate aduc atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive de condamnare. Constituind veritabile măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate instituite prin lege pot fi dispuse ulterior fazei de punere în executare a hotărârii numai cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare prin care pedeapsa a fost aplicată și individualizată din punct de vedere al modalității de executare”.

Pentru mai multe detalii, puteți consulta conținutul integral al hotărârii ÎCCJ privind sesizarea CCR cu privire la legea în discuție, astfel cum a fost publicată pe site-ul oficial (www.scj.ro) precum și procesul legislativ al Proiectului de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, publicat pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro).

Sursa informației

ÎCCJ. Sesizarea CCR cu privire la Legea privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (controlul de constituționalitate, înainte de promulgare) was last modified: mai 2nd, 2018 by Universul Juridic
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter