Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.03.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor,
– obligarea autorităţii pârâte la semnarea unui exemplar al Actului adiţional aferent anului 2015 la Contractul de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2014-2015 aprobat prin H.G. nr. 455/2014, iar în caz contrar hotărârea să substituie acordul pârâtei;
– obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui document care să confirme că reclamanta a executat serviciul public de transport feroviar de călători aferent pachetului minim social pentru anul 2015 în acord cu parametrii conveniţi prin Actul adiţional, nesemnat de MT;
– obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui document care să confirme că MT a achitat compensaţia aferentă serviciului public prestat de IRC în anul 2015 în acord cu parametrii conveniţi prin Actul adiţional, nesemnat de MT;
– obligarea autorităţii pârâte la efectuarea demersurilor de confirmare a Actului adiţional prin adoptarea unei hotărâri de guvern în baza art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, respectiv art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 2408/2004 (forma în vigoare la nivelul anului 2015);
– obligarea autorităţii pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 19 iunie 2019, Curtea a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi a respins acţiunea formulat de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau, în subsidiar, casarea hotărârii, reţinerea cauzei spre rejudecarea şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 4575 din 8 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă nu s-a raportat la normele substanţiale şi procedurale incidente, nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale referitoare la refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere, nu a răspuns în fapt şi în drept la toate solicitările recurentei-reclamante şi nu a analizat susţinerile şi apărările părţilor litigante.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 4480 din 12 octombrie 2022)