Critici vizând soluţia de respingere a apelului prin care s-a criticat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive susţinându-se că pârâtul are calitate procesuală pasivă. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 364/2004: art. 8 alin. (1)
• NCC: art. 1357
• NCC: art. 16 alin. (2) şi alin. (3)
• NCPC: art. 36
• NCPC: art. 452
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496
• NCPP: art. 249 alin. (1) şi alin. (3)
• NCPP: art. 252 alin. (7)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 12.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de către D.G.F.P. Craiova, Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți – Poliția orașului Drobeta-Turnu Severin și Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin au formulat cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 271.300 RON, compusă din sumele de 15.300 RON reprezentând valoare prejudiciu ca urmare a degradării tehnice, 250.000 RON reprezentând venituri din închiriere pe care reclamantul nu le-a putut obține și 6.000 RON reprezentând contravaloarea impozitului auto, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349, 1357, 1373, 1381, 1385, 1386 C. civ., art. 45, 52, 53 din Constituție, art. 194, 254, 451 raportat la 453 C. proc. civ., CEDO.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 111 din 25 ianuarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În susținerea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat ipoteza de nelegalitate prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cerere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică vizează soluția de respingere a apelului prin care s-a criticat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a IPJ Mehedinți, susținându-se că pârâtul Ministerul Public are calitate procesuală pasivă, întrucât prin actul emis de către această instituție s-a dispus instituirea măsurii sechestrului, IPJ Mehedinți acționând strict în baza dispozițiilor procurorului.

Această critică nu poate fi primită și urmează a fi respinsă pentru motivele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond”.

Așadar, pe baza acestor elemente, calitatea procesuală pasivă poate fi definită ca fiind aptitudinea persoanei de a sta în proces în calitate de pârât și se verifică prin identitatea dintre persoana pârâtului și persoana titulară a obligației corelative dreptului litigios dedus judecății sau, mai exact, cel care este ținut să răspundă civilmente.

În speță, din situația de fapt reținută de instanțele de fond rezultă că, prin ordonanța de luare a măsurilor asigurătorii din data de 05 decembrie 2014, emisă în dosarul penal nr. x/2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus, în temeiul art. 249 alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen.., măsura asiguratorie a sechestrului asupra autocamionului marca C. cu nr. x, prin aplicare de sigilii și indisponibilizare la sediul IPJ Mehedinți, precum și că de integritatea acestuia răspunde custodele.

De asemenea, Înalta Curte reține că acțiunea reclamantei a fost respinsă în mod definitiv cu privire la aspectul legat de răspunderea pentru instituirea sechestrului asupra bunului, în discuție rămânând doar aspectul legat de repararea prejudiciului cauzat de recurent ca urmare a degradării autocamionului reținut.

Mai reține Înalta Curte că acțiunea îndreptată împotriva IPJ Mehedinți are ca fundament fapta ilicită de a omite a se lua măsurile necesare de conservare din punct de vedere tehnic a autocamionului pe perioada cât a fost reținut.

Prin urmare, cum supus analizei a rămas doar aspectul legat de degradarea autocamionului sechestrat și cum aceste degradări sunt imputate IPJ Mehedinți, în calitatea sa de custode, în mod corect curtea de apel a reținut că există identitate între persoana chemată să răspundă pentru daunele cauzate de neîndeplinirea obligațiilor privind paza și conservarea bunului supus sechestrului – IPJ Mehedinți – și subiectul pasiv al raportului dedus judecății.

Corespunzător, pentru prejudiciul constând în degradarea bunului nu se poate reține legitimarea pasivă a unității de parchet care a instituit măsura sechestrului, pentru că prin cererea de chemare în judecată nu se impută acestui pârât o acțiune sau inacțiune ilicită care să fi cauzat prejudiciul reclamat.

O a doua critică se referă la faptul că nu se poate reține în sarcina recurentului-pârât IPJ Mehedinți nici vinovăția și nici existența vreunei fapte ilicite, întrucât măsura instituirii sechestrului a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, iar pârâtul doar s-a conformat dispozițiilor cuprinse în ordonanța procurorului. Nici această critică nu poate fi primită.

Astfel, condițiile răspunderii sunt reglementate de dispozițiile art. 1357 C. civ., potrivit cărora „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Din analiza acestui text rezultă că angajarea răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate presupune existența a patru condiții sau elemente constitutive cumulate: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse și vinovăția făptuitorului. Astfel, de esența răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiții obiective în absența cărora nu se poate stabili obligația de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăția, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancționării sale, prin angajarea obligației de despăgubire a victimei.

În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta reprezintă acea acțiune sau inacțiune prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale altor persoane sau intereselor lor legitime, de natură a le cauza un prejudiciu. Fapta ilicită poate fi o acțiune constând în a face ceea ce nu ar trebui făcut potrivit normelor morale și juridice sau o inacțiune manifestată prin a nu face ceva, cu toate că trebuia și putea fi făcut.

În cauza pendinte, fapta ilicită reclamată de proprietarul bunului sechestrat constă într-o inacțiune, respectiv în omisiunea recurentului-pârât, în calitatea sa de custode, de a lua măsurile necesare de conservare din punct de vedere tehnic al bunului cu privire la care s-a instituit sechestrul.

Astfel, recurentul-pârât, în calitate de custode, calitate pe care acesta nu o contestă, avea obligația de a păzi și conserva bunul reținut (obligație rezultată și din dispozițiile art. 252 alin. (7) C. proc. pen.: „Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului”), precum și de a lua măsurile corespunzătoare pentru păstrarea sa în bune condiții, diligența cerută acestuia fiind cea a unui depozitar. Încălcarea acestei obligații reprezintă o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea civilă delictuală.

Recurentul-pârât nu poate susține că nu a săvârșit nicio faptă ilicită, pentru că doar s-a conformat dispozițiilor cuprinse în ordonanța procurorului, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 este obligat să ducă la îndeplinire dispozițiile procurorului, iar pe de altă parte în această ordonanță s-a dispus și faptul că, în calitatea sa de custode, este răspunzător pentru integritatea bunului reținut. Or, așa cum reiese din faptele consemnate de instanțele de fond, din raportul de expertiză efectuat în cauză, starea rea de întreținere tehnică s-a datorat depozitării necorespunzătoare și neefectuării operațiunilor tehnologice de conservare prevăzute de normele legale și normative tehnice.

Prin urmare, având în vedere cele deja reținute de instanțe, și anume că autoutilitara prezenta o stare bună la data instituirii sechestrului, astfel cum rezultă și din procesul-verbal de aplicare a sechestrului, iar la data ridicării acestuia autoutilitara se afla în stare de uzură, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire, dar cum s-a constatat și prin raportul de expertiză efectuat în dosarul primei instanțe, a rezultat fără dubiu că aceste aspecte se datorează neglijenței custodelui.

În ceea ce privește condiția vinovăției, dispozițiile art. 16 alin. (2) și alin. (3) C. civ. prevăd forma intenției și forma culpei, iar cele ale art. 1357 alin. (2) C. civ. prevăd răspunderea și pentru cea mai ușoară culpă, cu referire la acea neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.

Or, pentru a se apăra de răspundere, recurentul-pârât putea să invoce o cauză care înlătură răspunderea sa, cum ar fi, de exemplu, intervenția faptei unui terț a unei împrejurări imprevizibile și de neînlăturat, ce îmbracă caracteristicile forței majore. Însă, în cauza pendinte, recurentul-pârât nu a invocat o astfel de cauză.

Referitor la susținerea recurentului-pârât, în sensul că și proprietarul autocamionului are o culpă în ceea ce privește starea în care a fost găsit autocamionul la momentul ridicării sechestrului, întrucât a rămas în pasivitate, deși putea solicita valorificarea acestuia dacă aprecia că acesta poate suferi deprecieri de valoare, Înalta Curte constată că acest aspect a fost tranșat de instanța de apel care a reținut că valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale reprezintă doar o opțiune și nicidecum o obligație pentru proprietarul bunului. De asemenea, constată că recurentul-pârât nu aduce nicio critică cu privire la această dezlegare dată de instanța de apel.

Înalta Curte nu poate primi nici susținerile din subsidiarul cererii de recurs, considerând că acestea reprezintă chestiuni de apreciere a probatoriului administrat, care nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel de critici nu reprezintă motive de nelegalitate care pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs; modalitatea de interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Totodată, Înalta Curte constată că aceste aspecte din cererea de recurs sunt redate aproape fidel din cererea de apel, astfel că apreciază că nu este învestită cu veritabile critici de recurs, având în vedere că instanța de apel a răspuns argumentat tuturor chestiunilor invocate de pârâtul IPJ Mehedinți.

În consecință, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost solicitate formal, fără a fi făcută dovada existenței și întinderii lor.

Prin urmare, cum acordarea cheltuielilor de judecată nu se poate face decât în măsura în care se demonstrează efectuarea acestora și cum în cauza pendinte nu s-a făcut o astfel de dovadă, Înalta Curte, în temeiul art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă.

Sursa informației: www.scj.ro.