Eticheta: prezumtia existentei dreptului de proprietate
1 Articol | 1 Autor |
-
Redacția ProLege Nepronunţarea instanței cu privire la întreg probatoriul administrat şi neindicarea motivelor pentru care a înlăturat probele solicitate de către reclamantă, prin care acesta dorea să dovedească temeinicia acţiunii. Admiterea recursului
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017, la data de 05 septembrie 2017, reclamanta Episcopia Romano-Catolica de Timisoara în contradictoriu cu pârâtele Comisia Speciala de Retrocedare a Bunurior Imobile şi Municipiul Timisoara prin Primar a ...
13/04/2023Drept administrativJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
DEZBATERILE „CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV” – 4 ediții
18 iun., 2025
OnlineDEZBATERILE „CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV”: Ediția 2 – Contenciosul administrativ și procedura civilă
18 iun., 2025
Online, ora 15:00Iuris Causa Justitia – Prelecțiuni academice – Academician Mircea Dumitru
16 iun., 2025
Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, București, în Sala de Conferințe a Casei Academiei (sala P2.368, intrare prin Calea Rahovei, prima barieră), ora 15.00
-
Serviciile sociale din perspectiva Constituției și a Codului administrativ
Verginia Vedinaș UJ Premium -
Autoritatea de lucru judecat privind considerentele
Adriana Maria Vlad UJ Premium -
Legea aplicabilă regimului matrimonial al soților în cadrul căsătoriilor cu element transfrontalier
Carolina Maria Niță UJ Premium -
Retragerea asociatului din cadrul unei societăți comerciale
Răzvan Nicolae Popescu UJ Premium
Top noutăți
-
Ilie Bolojan începe „rotative”
Claudiu Pamuc -
INM. Selecția unui formator la disciplina „Comunicare și dezvoltare abilități non-juridice”
Universul Juridic -
Senatul României. Liceele economice în fața reformei curriculare: oportunități și provocări în contextul noilor planuri-cadru
Universul Juridic -
Parlamentul European. UE întărește mecanismul de suspendare a regimului de călătorii fără viză în scopuri de securitate și protecție a drepturilor fundamentale
Universul Juridic -
ONRC. Noile condiții de acces la furnizarea de informații privind beneficiarii reali pentru categoriile de solicitanți prevăzute la art. 19 alin. (8) lit. c) (persoane fizice și juridice), din Legea 129/2019
Universul Juridic