Contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva deciziei pronunţate de aceeaşi instanţă. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Prin decizia nr. 497/29.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 828/R/01.11.2022 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. x/2022.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1809 din 25 octombrie 2023)

Nedepunerea la dosar a dovezii achitării taxei judiciare de timbru. Respingerea contestației în anulare ca fiind netimbrată

Prin decizia civilă nr. 1078/08.06.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 842 din 6 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 09.06.2023, reclamanta A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin rezoluţia administrativă din 06.11.2023, s-a dispus emiterea unei adrese către contestatoare, cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării căii de atac ca netimbrată. Adresa a fost comunicată contestatorului la 13.11.2023, potrivit dovezii aflate la dosar.

Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, la termenul din 23.11.2023, Înalta Curte a invocat excepţia netimbrării.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2299 din 23 noiembrie 2023)

Nerespectarea cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură. Stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii

Prin încheierea de şedinţă din 07 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea intimatului-reclamant A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi cu intervenientul B., având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 566 alin. (1) teza a III-a din C. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) – (3) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, ca inadmisibilă; a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, ca rămasă fără obiect; a acordat termen în vederea continuării judecăţii la data de 16.06.2022, C20 apel, ora 12:00, cu citarea părţilor.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2090 din 14 noiembrie 2023)

Neplata taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă. Anularea recursului ca fiind netimbrat

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr. 371 din 5 august 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2021, s-a anulat cererea petentului A. în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa reţinând că petentul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei stabilite prin rezoluţia din data de 13.07.2021, respectiv nu a indicat obiectul cererii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi nici dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele şi adresa de domiciliu/reşedinţa.

Împotriva încheierii sus-menţionate a formulat cerere de reexaminare petentul A..

Prin încheierea nr. 551 din 23 septembrie 2021, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei încheieri, petentul a declarat apel.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1998 din 7 noiembrie 2023)

Obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Anularea recursului ca netimbrat

La data de 16 februarie 2022, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, sub numărul de dosar x/2022, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care solicită pe cale de ordonanţă preşedinţială, conform dispoziţiilor art. 996 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 39.149.539 euro, contravaloare chirie.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1336 din 21 septembrie 2023)

Cerere de îndreptare a erorii materiale formulată împotriva unei hotărâri definitive. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Prin decizia nr. 98/R/07.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 594/R/09.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosar nr. x/2021.

Prin decizia nr. 548R/13.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare, lămurire, completare formulată de A. cu privire la decizia nr. 98/R/07.02.2023.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1318 din 20 septembrie 2023)

Culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului. Anularea cererii de recurs ca fiind netimbrată

La 5 aprilie 2021, A. a transmis o cerere de recurs formulată împotriva citaţiei emise, la 29 martie 2021, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată stabilit la 20 aprilie 2021.

În argumentarea cererii de recurs, a susţinut, în esenţă, „abuzul juridic al Curţii de Apel Alba-Iulia faţă de art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu prevederile art. 270 Codul Muncii, care îl obligă prin actul de procedură atacat prin prezenta cerere la plata unei taxe judiciare de timbru în sumă de 100 RON”. Or, în speţă, arată recurentul, în raport cu dispoziţiile art. 270 din Codul Muncii cererile introduse în litigiile de muncă sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi de timbru judiciar şi, pe cale de consecinţă, şi cererile de strămutare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 2569 din 24 noiembrie 2021)

Obligaţia persoanei interesate de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 05.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată, prin reprezentant legal, pe pârâtul Serviciul local de Comunicare Publică Poieni, solicitând instanţei de judecată constatarea săvârşirii de către pârât a faptei juridice ilicite constând în vătămarea demnităţii reclamantului, respectiv încălcarea dreptului prevăzut de art. 72 alin. (1)-(2) şi de art. 1 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, obligarea pârâtului la încetarea faptei prin care a adus atingere demnităţii reclamantului, obligarea pârâtului la abţinerea de a mai săvârşi fapte de aceeaşi natură indiferent de mijloace în viitor şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1079 din 8 iunie 2023)

Solicitare în vederea dispunerii obligării pârâtului la recalcularea punctajelor anuale aferente perioadei în care reclamantul a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă și obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia încasată anterior introducerii cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului, conform art. 1691 din Legea nr. 192/2015, la recalcularea, prin majorarea cu 50% a punctajelor anuale aferente perioadei în care reclamantul a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă şi în condiţii speciale de muncă, cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.01.2016, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, obligarea pârâtului la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia încasată anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu actualizarea diferenţelor cuvenite cu indicele de inflaţie, începând cu data de la care aceste drepturi ar fi trebuit acordate şi până Ia data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 479 din 30 aprilie 2018, Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea de asigurări sociale formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara şi a obligat pe pârât la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor de pensie aparţinând reclamantului, începând cu data de 1 ianuarie 2016, prin creşterea cu 50% a punctajelor anuale aferente perioadei în care reclamantul a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă/condiţii speciale de muncă, prin utilizarea la calculul punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani; a obligat pe pârât la plata diferenţelor de pensie rezultate din recalculare, începând cu data de 1 ianuarie 2016, actualizate cu rata indicelui de inflaţie; a obligat pe pârât la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1860 din 23 septembrie 2021)

Solicitare în vederea obligării pârâtelor la plata indemnizaţiei de conducere în procent de 25% din salariul de încadrare, calcularea drepturilor salariale legale restante, fundamentarea bugetului local, aprobarea bugetului local în acest sens şi alocarea sumelor necesare plăţii acestor drepturi legale restante. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Prin acţiunea formulată la 16 octombrie 2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Gherla,Organul deliberativ Consiliul Local al Municipiului Gherla, Organul executiv Primarul Municipiului Gherla şi Primăria Municipiului Gherla a solicitat obligarea pârâtelor la plata indemnizaţiei de conducere în procent de 25 % din salariul de încadrare de la data de 12.10.2014 până la data de 01.10.2017, dată la care prin Dispoziţia nr. 1008/05.10. 2017 a fost reîncadrată în funcţia de şef birou cu o indemnizaţie de conducere de 25 % în baza art. 52 lit. b), Cap. V din Legea nr. 334/2002 a Bibliotecilor, la calcularea drepturilor salariale legale restante, fundamentarea bugetului local, aprobarea bugetului local în acest sens şi alocarea sumelor necesare plăţii acestor drepturi legale restante pentru perioada 12.10.2014 – 31.09.2017, cu o actualizare a acestor drepturi prin aplicarea indicelui de inflaţie şi a unei dobânzi legale, precum şi a daunelor moratorii de la data de 12.10.2014 şi până la data plăţii efective a acestor drepturi salariale restante.

De asemenea, a solicitat plata drepturilor salariale legale datorate şi neacordate indexate cu toate creşterile salariale şi majorate cu indicele de inflaţie şi cu o dobânda legală penalizatoare de la data de 12.10.2014 şi până la efectuarea acestei plăţi din cauza încadrării într-o funcţie greşită la data angajării sale şi neacordării indemnizaţiei de conducere în procent de 25% corespunzătoare funcţie de şef birou pe care trebuia să o aibă în calitate de bibliotecar responsabil, conform cu dispoziţia art. 52 lit. b), Cap. V din Legea nr. 334/2002 a Bibliotecilor.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1800 din 22 septembrie 2021)

Solicitarea în vederea obligării pârâtei la plata despăgubirilor băneşti cauzate de popririle înfiinţate asupra drepturilor salariale ale reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată. Respingerea cererii intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I Civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata despăgubirilor băneşti în cuantum de 1731,4 RON, cauzate de popririle înfiinţate asupra drepturilor salariale ale reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 2691 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 2103 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1485 din 15 iunie 2021)

Întreruperea perimării. Îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Perimarea contestaţiei în anulare

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Constată că la data de 07.04.2021 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2021, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 19 noiembrie 2020 şi a deciziei civile 643 din 25 martie 2021, pronunţate în dosarul x/2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fixându-se, prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 20 mai 2021.

Prin încheierea din data de 20 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a prezentat în instanţă la termenul stabilit şi nici nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

Urmare a referatului întocmit la data de 2 noiembrie 2022 aflat la dosar privind împlinirea termenului de un an fără îndeplinirea de acte de procedură, s-a acordat termen de judecată la data de 9 februarie 2023 în vederea discutării perimării, părţile fiind citate în acest sens. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia perimării şi a rămas în pronunţare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 235 din 9 februarie 2023)

Neplata taxelor judiciare de timbru. Anularea contestaţiei privind tergiversarea procesului ca fiind netimbrată

La data de 25 octombrie 2023, contestatoarea A. a transmis prin e-mail o contestaţie privind tergiversarea procesului, arătând că termenul legal de motivare a deciziei pronunţate la 14 iunie 2023, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, s-a împlinit, însă aceasta nu a fost redactată.

La data de 26 octombrie 2023, această contestaţie a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021/a1.

Prin rezoluţia administrativă din 27 octombrie 2023, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării.

Această obligaţie a fost comunicată contestatoarei la 3 noiembrie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii aflat la fila x.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2303 din 23 noiembrie 2023)

Nerepectarea obligaţiei pusă în vederea recurentei-pârâte de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru. Anularea recursului declarat ca fiind netimbrat

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 28 august 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, prin Prefect, obligarea pârâtei la plata sumei de 358.345,57 RON, reprezentând prejudiciul, evaluat provizoriu, cauzat de pârâtă reclamantului, respectiv contravaloarea imobilului teren în suprafaţă de 73,5 mp, situat în Bd. 1 Mai nr. 266 bis, în prezent str. x, imposibil de restituit în natură, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Subcomisiei Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi a Municipiului Bucureşti, prin Primar, solicitând ca, în cazul în care ar cădea în pretenţii faţă de reclamant, să fie obligaţi chemaţii în garanţie la plata sumelor dispuse de instanţă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1904 din 1 noiembrie 2023)

Contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei civile pronunţată de aceeaşi instanţă în soluţionarea unui recurs. Recurs respins ca fiind inadmisibil

Prin sentinţa civilă nr. 954 din 2 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, în dosarul nr. x/2018, au fost respinse excepţiile invocate de pârâta A., respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia tardivităţii, excepţia prescripţiei, excepţia lipsei calităţii procesual active, excepţia lipsei calităţii procesual pasive; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta A.; a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilele evidenţiate în CF nr. x Turnu Ruieni (nr. CF vechi x Zerveşti), top x în suprafaţă de 2945 mp, Dealul Cicleniului şi în CF nr. x Turnu Ruieni (nr. CF vechi x) top x, în suprafaţă de 3111 mp, Dealul Cicleniului, iar în caz de refuz prezenta hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare; s-a dispus radierea interdicţiei de înstrăinare şi grevare notată în favoarea numitei C. prin contractul de donaţie din 09.01.1946, precum şi a cotei de uzufruct viager în cotă de 2/4 de la rubrica „Sarcini” din CF nr. x Turnu Ruieni (nr. CF vechi x Zerveşti), top x, în suprafaţă de 2945 mp, Dealul Cicleniului şi din CF nr. x Turnu Ruieni (nr. CF vechi x) top x în suprafaţă de 3111 mp, Dealul Cicleniului; a fost autorizată reclamanta ca la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe să intabuleze în CF dreptul de proprietate dobândit; a fost obligată pârâta la plata sumei de 8455 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1733 din 19 octombrie 2023)

Invocarea excepţiei tardivităţii recursului și, în subsidiar, solicitarea respingerii acestuia ca nefondat. Respingerea recursului ca fiind tardiv formulat

Prin decizia civilă nr. 343/13.10.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 927/08.12.2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs contestatorul A..

Prin întâmpinare, intimata B. a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1622 din 12 octombrie 2023)

Solicitare privind constatarea faptului că petentul este scutit de plata taxei judiciare de timbru deoarece este vorba despre un litigiu care se poartă în materia asigurărilor sociale. Anularea recursului ca fiind netimbrat

La data de 23 august 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021/A1/a1.1, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 29 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea formulată de petentul A. privind recuzarea doamnei grefier B. în cadrul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj.

Conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin rezoluţia din 25 august 2021, s-a stabilit în sarcina recurentului A. obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON.

Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2021, petentul A. a solicitat să se constate că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în baza dispoziţiilor art. 266 şi art. 270 din Codul muncii, întrucât este vorba despre un litigiu care se poartă în materia asigurărilor sociale, sens în care s-a procedat la formarea dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 2696 din 9 decembrie 2021)

Cereri de renunţare la judecată a recursului principal declarat de recurent și a recursului incident declarat de recurentul-reclamant

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru obligarea acestuia la plata sumei de 462.038,3 euro (echivalentul a 2.152.590,26 RON), a dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1481 din 28 septembrie 2023)