Cerere privind dispunerea obligării pârâtului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei, plata sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită și venitul efectiv încasat și plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 18.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: pentru perioada 01.08.2016-06.02.2018, în care reclamanta a fost detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: obligarea pârâtului C.S.M. la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită potrivit celor specificate la pct. I şi venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 448 din 1 martie 2022)

Cerere privind încadrarea contestatorului în funcţia de medic primar cardiolog-coordonator şi plata drepturilor salariate aferente funcţiei de medic coordonator. Determinarea instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 496 din 27 mai 2021, emisă de intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, solicitând anularea acesteia şi repunerea sa în situaţia anterioară momentului emiterii, respectiv încadrarea în funcţia de medic primar cardiolog-coordonator al activităţii în cadrul Compartimentului de terapie intensiva-coronarieni al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi plata drepturilor salariate aferente funcţiei de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 17, 42, 252 şi 253 din Codul muncii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1221 din 18 mai 2022)

Conflictele privind constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 496 din 27 mai 2021, emisă de intimatul Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, solicitând anularea acesteia şi repunerea sa în situaţia anterioară momentului emiterii, respectiv încadrarea în funcţia de medic primar cardiolog-coordonator al activităţii în cadrul Compartimentului de terapie intensiva-coronarieni al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi plata drepturilor salariate aferente funcţiei de medic coordonator, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 17, 42, 252 şi 253 din Codul muncii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1221 din 18 mai 2022)

Cerere privind dispunerea obligării pârâtului să plătească, cu titlu de despăgubiri băneşti, suma reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele cuvenite şi datorate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Timiş, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i plătească, cu titlu de despăgubiri băneşti, suma reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale lunare încasate şi cele cuvenite şi datorate, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, aferentă perioadei 09.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON, aferentă perioadei 01.12.2015-24.07.2016, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă fiecărei sume, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 577 din 9 martie 2022)

Solicitare în vederea dispunerii recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente pentru perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecători stagiari și plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 17 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Buftea (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva), B., în prezent judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia (fost judecător stagiar în cadrul Judecătoriei Deva) au formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Hunedoara, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

1. recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.01.2019 şi până la data de 11.10.2020, pentru perioada în care reclamantele au avut calitatea de judecători stagiari în cadrul Judecătoriei Deva.

2. plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 101 din 25 ianuarie 2022)

Conflicte de muncă. Conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii nr. 12 din 26 august 2021 şi a Raportului final nr. x din 26 august 2021, ambele emise de pârât, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 849 din 5 aprilie 2023)

Solicitare privind obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de bază al reclamanţilor, plata actualizată a sumei rezultate, eliberarea adeverinţelor cu privire la salariul de bază recalculat și calcularea şi virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferenţelor de contribuţii sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de dosar x/2022 s-a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de bază al reclamanţilor începând cu data de 01.03.2018/data angajării, pe toată durata existenţei raporturilor de muncă şi obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre salariul încasat de reclamanţi – directori financiari contabili, şi salariul de bază al managerului din cadrul angajatorului, diminuat cu 15% pentru spitale cu peste 400 de paturi, respectiv diminuat cu 10% pentru spitale cu până la 400 de paturi; obligarea la plata actualizată a sumei rezultate, în funcţie de coeficientul de inflaţie la data plăţii efective, la dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume; obligarea pârâţilor angajatori la eliberarea adeverinţelor cu privire la salariul de bază recalculat; obligarea pârâţilor angajatori la calcularea şi virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferenţelor de contribuţii sociale, corespunzător recalculării salariului de bază de la data modificării legii nr. 153/2017 (martie 2018) şi în viitor, pe toată durata existenţei raporturilor de muncă, respectiv depunerea unei declaraţii rectificative la casa de pensii, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 695 din 21 martie 2023)

Solicitare privind dispunerea obligării pârâtului să elibereze fiecărei reclamante adeverinţă-tip pentru revizuirea pensiei de serviciu privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin – secţia I Civilă sub nr. x/06.09.2022, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Caraş-Severin, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună: 1. obligarea pârâtului să elibereze fiecărei reclamante adeverinţă-tip pentru revizuirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în consideraţie a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare lunară brută stabilită prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, conform Legii nr. 293/2015 şi art. III din O.U.G. nr. 20/2016, ce include adăugarea a 25% la un VRS de 484,18; 2. adeverinţele ce se vor emite pentru fiecare în parte, să înlocuiască adeverinţele emise de pârâtă în anul 2018.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 513 din 7 martie 2023)

Cerere privind obligarea pârâţilor la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiilor lunare de încadrare şi asupra celorlalte drepturi aferente, plata diferenţei dintre venitul solicitat şi venitul efectiv plătit și recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat prin maniera eronată de aplicare a legii

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 28.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

– obligarea pârâţilor la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiilor lunare de încadrare şi asupra celorlalte drepturi aferente, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, recalcularea şi plata indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01 august 2016 la zi, şi în continuare;

– obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, începând cu 01.08.2016, a diferenţei dintre venitul solicitat şi venitul efectiv plătit, cu înlăturarea plafonării instituite asupra drepturilor salariale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu obligarea şi la alocarea fondurilor necesare plăţii sumelor de bani;

– recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat prin maniera eronată de aplicare a legii, fără emiterea unui nou ordin de salarizare.

În drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 2506 C. civ., art. 2537 pct. 1 şi următoarele C. civ., art. 2541 C. civ., jurisprudenţa menţionată în cuprinsul motivării.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 371 din 21 februarie 2023)

Solicitare privind obligarea pârâtei la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I Civilă la 02.12.2021, reclamantele A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (în continuare, D.I.I.C.O.T.), solicitând obligarea acesteia la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu consecinţa uniformizării modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, precum şi obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor recalculate, începând cu data de 01.01.2018, conform sentinţei civile nr. 684/PI/14.04.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019. De asemenea, au solicitat actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenţei şi până la plata lor efectivă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 318 din 15 februarie 2023)

Cerere de chemare în judecată privind dispunerea recunoaşterii stării de discriminare în care se află reclamantul din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi. Stabilirea competenței de soluțonare a cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.11.2021 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., personal auxiliar de specialitate-specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 10.01.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 şi pentru viitor, precum şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate acestora (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 201 din 7 februarie 2023)

Solicitare privind obligarea pârâtului la stabilirea indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare şi la emiterea unui nou ordin de salarizare. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei și trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 29 decembrie 2020, reclamanţii A. si B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei obligarea pârâtului la stabilirea indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare şi la emiterea unui nou ordin de salarizare prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectoriale de 605,225 începând cu 20 august 2017, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, începând cu 10 aprilie 2016 şi în continuare.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1310 din 25 mai 2022)

Solicitare privind anularea deciziei prin care contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris, reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni și a deciziei prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul A., reprezentat legal prin Sindicatul Naţional „Forţa Legii” a chemat în judecată pe intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 276 din 4 februarie 2021, prin care contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris, a deciziei nr. 990 din 29 aprilie 2021 prin care contestatorul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni şi a deciziei nr. 1273 din 3 iunie 2021 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 şi Codul muncii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1222 din 18 mai 2022)

Solicitare privind dispunerea obligării pârâtei la plata sumei reprezentând daune interese ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de prestări servicii şi mentenanţă IT, plata dobânzii penalizatoare, a daunelor morale și obligarea la plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 05.12.2019, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. S.R.L. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 137.600 RON, reprezentând daune interese ca urmare a denunţării/rezilierii unilaterale a contractului de prestări servicii şi mentenanţă IT din data de 14.12.2018, la plata dobânzii penalizatoare, la plata daunelor morale în valoare de 10.000 euro pentru reclamantul A., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 524 din 02 februarie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocate de pârât prin întâmpinare şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 208 din Legea 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, astfel, având în vedere că în speţă, reclamantul solicită angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru o faptă care se încadrează în dispoziţiile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, litigiul este de competenţa tribunalului.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1116 din 11 mai 2022)

Cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a subvenţiilor acordate angajatorilor, cu dobândă legală, penalităţi şi actualizată de la data scadenţei, daune morale și cheltuieli de judecată. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ VÂLCEA şi TRIBUNALUL VÂLCEA, a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea să plătească reclamantului subvenţia acordată angajatorilor în baza Legii nr. 76/2002 în sumă de 2250 RON/lunar pentru 12 luni consecutive, cu dobândă legală, penalităţi şi actualizată de la data scadenţei, precum şi suma de 100.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 76/2002.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 791 din 5 aprilie 2022)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict negativ de competență. Nesoluţionarea laturii civile a procesului penal. Cerere de ridicare a sechestrului asigurător formulată în fața instanței civile. Competență materială

Potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Acest text de lege reglementează un caz de menținere de drept a măsurii asigurătorii, care, ulterior, în cadrul procesului civil, poate fi ridicată în condițiile Codului de procedură civilă.
Măsurile asigurătorii în materie civilă sunt accesorii unei acțiuni de fond și, ca urmare, sunt în căderea instanței căreia îi revine și competenţa de a soluționa, în primă instanță, cererea prin care se tinde la obținerea titlului executoriu; simetric, instanța care a instituit măsura asigurătorie are și competența de a dispune ridicarea ei.
Așa fiind, întrucât, subsecvent soluției dispuse în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., prin care acțiunea sa civilă a rămas nesoluționată, persoana vătămată a optat să o continue în fața jurisdicției civile, sesizând, ca instanță de fond, Tribunalul București, această instanță este competentă să judece și cererile în legătură cu măsurile asigurătorii dispuse anterior, în procesul penal.
Dispozițiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen. nu sunt incidente, întrucât litigiul nu privește modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse într-un proces penal aflat în curs, ci menținerea sau ridicarea măsurilor de indisponibilizare a bunurilor, din perspectiva legii civile, dat fiind că prorogarea de competență, care atribuise instanței penale judecata acțiunii civile, a încetat.

(ICCJ, Secţia I civilă, decizia nr. 1150 din 10 mai 2023)

Cerere privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare și obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită reclamanta şi venitul efectiv plătit

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/25.02.2021, disjunsă din dosarul nr. x/2020 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în şedinţa publică din data de 19.02.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. 111 din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON şi care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie din data de 01.08.2016), începând cu data numirii acesteia în calitate de auditor de justiţie (01.01.2017 şi până la data de 31.12.2018, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, iar, în subsidiar, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2018, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON şi drepturile salariale efectiv încasate, precum şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la plata efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2018, sumă care trebuie actualizată cu indicele de inflaţie, la care trebuie aplicată dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 580 din 9 martie 2022)

Solicitare privind constatarea activității desfăşurate ca fiind vechime în specialitate. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 28 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constatate că activitatea desfăşurată în perioada 01.04.2006-01.01.2008 ca şi secretar în cadrul B.N.P. B. constituie vechime în specialitate, în baza art. 93 din Legea nr. 567/2004.

Reclamanta a menţionat că, în prezent, este grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 567/2004, intră în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, angajatorul său din prezent.

La primul termen de judecată din 29 septembrie 2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 103 din 25 ianuarie 2022)