Invocarea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Recurs respins ca nefondat

Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 695.108,7 RON cu titlu de prejudiciu determinat de faptele ilicite ale pârâtei, constând în neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor pe care le-a contractat (cu nerespectarea prevederilor caietului de sarcini/documentaţii de atribuire), la care se vor adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data restituirii integrale a sumei stabilită cu titlu de prejudiciu, precum şi la suportarea cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 711 din 10 februarie 2020)

Solicitare privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform activității desfăşurate în cadrul societăţii pârâte

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMA MUNICIPALĂ BUZĂU, să se constate că activitatea desfăşurată în cadrul societăţii pârâte în perioada 01.09.1981-01.04.2001, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 403 din 13 februarie 2020)

Competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia conflictelor de muncă

Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Contactoare S.A. Buzău, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate că activitatea desfăşurată de aceasta în cadrul unităţii angajatoare pârâte se încadrează în grupa a II de muncă.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 383 din 12 februarie 2020)

Termenul-limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă. Primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/17.05.2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. din România a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

– anularea adresei nr. x/29.03.2017 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii Consiliului Naţional al B. din data de 20.01.2017, precum şi a Hotărârii Consiliului Naţional al B. din 20.01.2017 prin care s-a dispus revocarea mandatului de secretar al Biroului Executiv, pentru motivele de nelegalitate ce vor fi arătate în cuprinsul cererii;

– obligarea pârâtului la plata drepturilor financiare ce i se cuvin, începând cu data emiterii hotărârii Consiliului Naţional al B. din 20.01.2017, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze;

– obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale aferente prejudiciului de imagine cauzat;

– obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 320 din 14 februarie 2019)

Cererea privind recalcularea salariului de bază de care beneficiază reclamantul-membru de sindicat. Pronunţarea regulatorului de competenţă în raport cu obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată intiţial pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 21 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni „EUROPOL” în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la stabilirea salariului de funcţie, fără includerea de sporuri şi alte adaosuri, începând cu data de 01.02.2017 şi pe viitor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1/2017 şi H.G.. 846/2017; obligarea pârâtului la recalcularea salariului lunar începând cu data de 01.02.2017 pe viitor, ca fiind compus din: salariul de funcţie, fără sporuri şi alte adaosuri, plus celelalte salarii şi sporuri procentuale prevăzute de art. 4 alin. (2) Anexa VII, Capitolul II, Secţiunea a -2-a, din Legea – cadru nr. 284/28.12.2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 1/2017 şi de art. 4 alin. (2) din Anexa VI, Capitolul II, Secţiunea II, din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare la data emiterii H.G. nr. 846/2017.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5113 din 13 octombrie 2020)

Conflict negativ de competență. Pronunțarea regulatorului de competenţă în raport cu obiectul cauzei. Stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. x/2014 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârşirii de către judecătorii care au soluţionat dosarul penal nr. x/2012, a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5214 din 15 octombrie 2020)

Competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, a completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub dosar nr. x/2019, la 11.02.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pârâta S.C. J. S.A., solicitând ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dreptul reclamanţilor de a beneficia de grupa I de muncă în procent de 100% pentru perioadele: A. – perioada 25.10.1985-13.09.1989 şi 04.10.1990-01.04.2001; B. – perioada 17.09.1990-20.09.1997; C. – perioadele 01.12.1986-01.05.1997, 16.08.1997-18.10.1997 şi 20.10.1997-01.04.2001; D. – perioada 13.11.1990-01.04.2001; E. – perioadele 22.02.1988-01.05.1997, 16.08.1997- 20.09.1997; F. – perioadele 20.09.1989-27.09.1989, 05.10.1990-01.05.1997; 16.08.1997-08.10.1997, 18.03.1998-01.04.2001; G. – perioada 01.11.1985-01.10.1997; H. – perioadele 18.05.1984-05.03.1985, 16.10.1986-01.04.2001; I. – perioadele 17.06.1983-03.06.1985, 01.11.1986-01.04.2001; precum şi obligarea pârâtei să elibereze reclamanţilor adeverinţe din care să reiasă perioadele în care şi-au desfăşurat activitatea în grupa I de muncă, în procent de 100% sau mai mic.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 657 din 17 martie 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență materială procesuală. Regimul juridic al invocării excepţiei necompetenţei de ordine publică

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă reiese că necompetenţa de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate în faţa primei instanţe. Prin urmare, dacă nu a fost invocată în termenul stipulate de lege, excepția necompetenței de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță și nici direct în apel sau recurs.

(I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr. 1289 din 10 iunie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Necompetenţa de ordine publică. Motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate în faţa primei instanţe

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 488 alin. (1) pct. 3 NCPC reiese că necompetenţa de ordine publică poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condiţiile legii, adică de părţi sau de către judecător la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate în faţa primei instanţe. Prin urmare, dacă nu a fost invocată în termenul stipulate de lege, excepția necompetenței de ordine publică nu va mai putea fi invocată pe parcursul judecării procesului, în primă instanță și nici direct în apel sau recurs.
Astfel, cum la primul termen de judecată instanţa de fond și-a verificat competența, din oficiu, considerându-se competentă în soluționarea litigiului, prin raportare la art. 95 alin.(1) Cod procedură civilă, iar partea recurentă nu a invocat excepţia de necompetenţă funcțională, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, având în vedere regimul juridic care guvernează excepțiile de necompetență, reglementat de norme imperative, invocarea excepției ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă, nu mai este posibilă, deoarece, în cauză, a avut loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale a instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, aceasta devenind, în această modalitate, competentă să soluţioneze cauza tocmai ca efect al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 1289 din 10 iunie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Invocarea în apel a excepţiei necompetenţei materiale a primei instanţe. Tardivitate. Regimul juridic al excepţiei de necompetenţă de ordine publică

Cum tribunalul, respingând excepţia necompetenţei materiale procesuale invocată din oficiu, a apreciat că are competenţa de a soluţiona cauza, reclamantul, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) Cod procedură civilă, nu mai putea invoca excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale exclusive a primei instanţe, ca excepţie de ordine publică, în cursul soluţionării apelului.

(I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr. 647 din 25 martie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Excepția necompetenței funcționale. Regim juridic. Invocarea din oficiu de către instanța de control judiciar. Nelegalitate

Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei, respectiv a excepției necompetenței funcționale, ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă, nu mai este posibilă, în cauză, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Aceasta întrucât normele legale care reglementează regimul invocării excepțiilor de necompetență nu introduc nicio distincție cu privire la necompetența funcțională, ci, dimpotrivă, dispozițiile art. 136 alin. 1 din Codul de procedură civilă statuează că dispozițiile prezentei secțiuni (art. 129 – 135) privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie, și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 902 din 20 mai 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict negativ de competenţă. Invocarea excepţiei nelegalei constituiri a completului. Condiţii şi efecte. Contestaţie împotriva actelor emise în procedura de sancţionare disciplinară. Instanţa competentă să soluţioneze cauza

Neinvocarea în condiţiile legii a excepţiei de necompetenţă materială nu anihilează posibilitatea invocării excepţiei de ordine publică a nelegalei alcătuiri a instanţei din perspectiva specializării judecătorilor. Prin urmare, este legală soluţia instanţei de apel de admitere a excepţiei nelegalei constituiri a completului, chiar şi în condiţiile în care momentul procesual la care trebuia invocată excepţia necompetenţei materiale fusese depăşit.
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevede o procedură unitară de sancţionare şi contestare a actelor prin care se aplică sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 280 alin. (2), articolul 280 alin. (1) nefăcând distincţie între personalul didactic încadrat cu contract individual de muncă şi cel de conducere, de îndrumare şi de control, care îşi desfăşoară activitatea şi în baza unui contract de management.
Deşi art. 280 alin. (10) din Legea nr. 1/2011 nu precizează specializarea instanţei competente să soluţioneze contestaţia împotriva actelor emise în procedura de sancţionare disciplinară, devin aplicabile dispoziţiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), potrivit cărora prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Ca atare, persoanele încadrate în unităţile de învăţământ, inclusiv personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare, sancţionate disciplinar, se pot adresa instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor de muncă, în condiţiile art. 280 din Legea nr. 1/2011.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 4737 din 7 noiembrie 2018)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Reclamant având calitatea de grefier. Invocarea excepției necompetenței teritoriale în raport cu dispozițiile art. 127 NCPC în fața instanței desemnate să soluționeze cauza ca urmare a admiterii cererii de strămutare

Instanța desemnată, prin prorogare judecătorească ca urmare a admiterii cererii de strămutare, ca instanţă competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamantul grefier, nu mai putea să ia în dezbatere necompetenţa teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C.proc.civ., întrucât excepţia nu mai avea obiect faţă de soluţia pronunțată în condiţiile art.140 -141 C.proc.civ.
Reclamantul avea, la momentul introducerii acțiunii, opţiunea conferită de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C.proc.civ., ce prevăd o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, însă, cum nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 C.proc.civ., ci a formulat o cerere de strămutare a cauzei în condiţiile art. 140 C.proc.civ. și dată fiind prioritatea soluţiei pronunţate prin hotărârea de admitere a cererii de strămutare, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanței astfel stabilite.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 495 din 16 februarie 2018)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență materială. Acțiune în pretenții prin care s-a solicitat plata unei diferențe din suma stabilita prin decizia emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor

Referitor la verificarea competenței, alin. (1) al art. 131 C. proc. civ. stipulează în sensul că „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. încheierea are caracter interlocutoriu”.
În speță, după înregistrarea cauzei pe rolul secției I civile a Tribunalului Galați (urmare admiterii excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ fiscal din cadrul Tribunalului Galați), instanța a procedat la introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice, prin încheierea din 18 mai 2016, iar la 20 septembrie 2016 a soluționat cauza, prin anularea cererii în pretenții pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Ca atare, Tribunalul Galați nu mai putea reveni asupra competenței soluționării cauzei, devenind și sub acest aspect instanța competentă teritorial să judece actuala pricină, nema.iputându-se dezînvesti ulterior, în speță ca urmare a deciziei curții de apel prin care cauza i-a fost trimisă spre rejudecare.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1465 din 4 octombrie 2017)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict de competență ivit între două secții ale aceleiași curți de apel. Invocarea de către instanță a excepției necompetenței funcționale peste termenul prevăzut de lege. Consecințe

Competenţa specializată funcţională, în raport de natura litigiului, este reglementată de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată la primul termen de judecată la care părţile erau legal citate. Ca atare, câtă vreme secția curţii de apel, care a fost prima învestită cu soluționarea recursului, nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, iar părţile nu au invocat necompetenţa funcţională a completului în raport de natura juridică a litigiului dedus judecăţii, această instanță trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, invocarea excepţiei necompetenţei funcţionale la al doilea termen de judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 720 din 9 mai 2017)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate în urma verificării propriei competențe de către instanța sesizată. Efecte

Procedând la verificarea propriei competențe în condițiile alin. (1) al art. 131 C.proc.civ. și concluzionând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, fără a considera că sunt necesare lămuriri ori probe potrivit art. 131 alin. (2) C.proc.civ., instanța, în raport de prevederile art. 235 C.proc.civ., nu mai putea reveni asupra celor reținute, câtă vreme dispozițiile art. 131 alin. (1) stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanţa de judecată consemnează rezultatul verificării şi stabilirii propriei competenţe are caracter interlocutoriu.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1478 din 7 septembrie 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict de competenţă. Contract de muncă sau contract civil

Elementul esenţial care distinge contractul de muncă de orice alt tip de contract civil este subordonarea salariatului faţă de angajatorul său, el prestând muncă la dispoziţia angajatorului. Din convenţiile încheiate de reclamanţi nu rezultă existenţa unui raport de subordonare faţă de beneficiar, reclamanţii asumându-şi obligaţia de a participa la activităţile necesare pentru finalizarea proiectului, menţionate în contracte, fără a fi subordonaţi beneficiarului şi fără a se afla sub autoritatea acestuia cu privire la activităţile respective.

(Curtea de Apel Târgu Mureș, s. civ., decizia nr. 12/CF din 13 aprilie 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Renunțarea la cererea principală de chemare în judecată. Cerere reconvențională. Prorogare legală de competență

Prorogarea legală de competenţă prevăzută de dispozițiile art. 123 alin. (1) NCPC produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală şi cererea reconvenţională se soluţionează concomitent ori se procedează la disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar, întrucât – chiar prin judecarea sa separată – cererea reconvenţională păstrează caracterul incidental în raport cu cererea principală, dobândit prin formularea cererii în condiţiile art. 209 NCPC, neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul art. 30 alin. (3) NCPC. Astfel, din moment ce instanța a constatat, la primul termen de judecată fixat după încheierea etapei regularizării, că este competentă a soluţiona cererea principală şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea acesteia, a rămas învestită şi cu soluţionarea cererii reconvenţionale, înregistrată separat, fără a fi posibilă, în noul dosar format, verificarea distinctă a competenţei de soluţionare a acestei cereri incidentale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 222 din 23 ianuarie 2015)