Conflict negativ de competență. Pronunțarea regulatorului de competenţă în raport cu obiectul cauzei. Stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei

• Legea nr. 304/2004: art. 99 lit. t)
• NCPC: art. 127
• NCPC: art. 131
• NCPC: art. 133 alin. (2)
• NCPC: art. 135

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. x/2014 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârșirii de către judecătorii care au soluționat dosarul penal nr. x/2012, a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 constând în exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5214 din 15 octombrie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății îl constituie cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, de anulare a Rezoluției nr. x/2014 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004, asupra căreia, instanțele aflate în conflict, în examinarea competenței teritoriale în soluționarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenței dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 C. proc. civ..: (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, iar potrivit alin. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Prin aceste text se instituie un caz de competență facultativă, reglementându-se situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege vizează două condiții, și anume, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă sau pasivă (este reclamant sau pârât), iar cea de-a doua condiție, este ca acesta să fie parte într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că art. 127 C. proc. civ. nu este norma aplicabilă în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze acțiunea reclamantului, incidența acestui text de lege nefiind atrasă în cauză, dată fiind calitatea părților judecători- aceea de intervenient, și nu de reclamant, cum expres și imperativ prevede textul.

Mai mult, așa cum s-a reținut, intervenienții judecători și-au început activitatea în cadrul Curții de Apel București ulterior sesizării instanței de către reclamant, astfel că, nici din această perspectivă nu poate fi reținută aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, dar, în speță, nu este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul să aibă calitatea de reclamant sau pârât și să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza.

în stabilirea competenței în prezenta cauză, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 131 C. proc. civ. și Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.”.

Potrivit dispozițiilor art. 131 „(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

Or, cum, în cauză, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată abia după trimiterea acesteia spre rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, ca instanță ulterior învestită, și-a declinat competența în favoarea primei instanțe, Curtea de Apel București, și pentru considerentul că prima instanță a invocat excepția necompetenței teritoriale după momentul procesual prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., această instanță devenind competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, având în vedere că prin dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se reglementează o competență alternativă și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, Înalta Curte constată că instanța pe rolul căreia s-a înregistrat cererea, respectiv Curtea de Apel București nu se putea dezînvesti, motiv pentru care se va stabili, în favoarea acesteia, competența de soluționare.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București.

Sursa informației: www.scj.ro.