Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, petenta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice – Autoritatea Vamală Română – Direcţia Regională Vamală Bucureşti – Serviciul proceduri vamale şi în domeniul produselor accizabile – Biroul Autorizări Mari Contribuabili emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună, în principal, autorizarea provizorie a societăţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal ca utilizator final autorizat pentru obţinerea de alcool sanitar, până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin care să dispună admiterea cererii societăţii nr. 361/20.07.2022, înaintată prin adresa cu nr. 362 din 20.07.2022 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea autorizaţiei de Utilizator final a societăţii pentru produsul finit alcool etilic denaturat cod NC 2207 20 00 (alcool sanitar), cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.
În subsidiar, petenta a solicitat obligarea intimatului la eliberarea, fără somaţie sau fără trecerea unui termen, a unei autorizaţii de utilizator final provizorii pentru obţinerea de alcool sanitar până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ cu privire la cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui nou act administrativ în temeiul art. 83 alin. (3) din Normele metodologice din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prin care să dispună admiterea cererii societăţii nr. 361/20.07.2022, înaintată prin adresa cu nr. 362 din 20.07.2022 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea autorizaţiei de utilizator final a societăţii pentru produsul finit alcool etilic denaturat cod NC 2207 20 00 (alcool sanitar), cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 922 din 15 februarie 2024)