Formularea unor motive care nu corespund realităţii. Respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă

• NCPC: art. 208
• NCPC: art. 413 alin. (1) pct. 1
• NCPC: art. 503
• NCPC: art. 508

Înalta Curte de Casație și Justiție-SCAF, prin Decizia nr. 3600 din 15 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu „Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir” din Promontoriul Oradea împotriva sentinței nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 4348 din 30 septembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinare, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare și excepția nulității întâmpinării, va admite excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății, formulată de recurenta-reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1), pct. (1) C. proc. civ., până la soluționarea excepției de neconstituționalitate

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata „când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.

Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța „poate suspenda judecata”.

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Înalta Curte constată că ambele cerințe impuse de dispozițiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, iar acel drept să formeze „obiect al unei alte judecăți”, respectiv să fie cercetat de o altă instanță, nu sunt îndeplinite în speță.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate nu mai este necesar ca judecarea cauzei să fie suspendată.

Este adevărat că, anterior, textul de lege prevedea următoarele: „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, judecarea cauzei se suspendă”.

Însă, aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010, astfel că la data soluționării prezentei cereri nu mai subzistă obligativitatea instanței de a suspenda cauza.

În cauză, Înalta Curte constată că nu se impune suspendarea judecării cauzei, deoarece în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate există alte remedii procesuale.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și având în vedere obiectul cauzei, precum și înscrisurile depuse la dosar, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de suspendare va fi respinsă.

În ceea ce privește excepția nulității întâmpinării

Conform prevederilor art. 208 C. proc. civ.: „(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”, drept pentru care, excepția nulității absolute invocate de contestatoare este neîntemeiată.

De altfel, intimatul nu a solicitat nici probe și nici nu a invocat excepții prin întâmpinarea formulată, astfel că Înalta Curte va respinge excepția nulității întâmpinării ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare

Prin acțiunea formulată, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 6715/28.02.2017 având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. x înscris în C.F. nr. x Sânmartin și retrocedarea imobilelor menționate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ștefan Primul Martir din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin Decizia nr. 3600 din 15 iulie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu „Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir” din Promontoriul Oradea împotriva sentinței nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., conform cărora:

„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1,2 si 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține așadar că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza .

Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, greșeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speță nu se poate susține că ne aflam în prezența vreunei omisiuni a instanței.

Pe de altă parte, așa zisele erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.

Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.

Sursa informației: www.scj.ro.