Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
544 views
Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinare, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare şi excepţia nulităţii întâmpinării, va admite excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta-reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1), pct. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata „când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”.
Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa „poate suspenda judecata”.
Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.
Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.
Înalta Curte constată că ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze „obiect al unei alte judecăţi”, respectiv să fie cercetat de o altă instanţă, nu sunt îndeplinite în speţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate nu mai este necesar ca judecarea cauzei să fie suspendată.
Este adevărat că, anterior, textul de lege prevedea următoarele: „pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, judecarea cauzei se suspendă”.
Însă, aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010, astfel că la data soluţionării prezentei cereri nu mai subzistă obligativitatea instanţei de a suspenda cauza.
În cauză, Înalta Curte constată că nu se impune suspendarea judecării cauzei, deoarece în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există alte remedii procesuale.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi având în vedere obiectul cauzei, precum şi înscrisurile depuse la dosar, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de suspendare va fi respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii întâmpinării
Conform prevederilor art. 208 C. proc. civ.: „(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”, drept pentru care, excepţia nulităţii absolute invocate de contestatoare este neîntemeiată.
De altfel, intimatul nu a solicitat nici probe şi nici nu a invocat excepţii prin întâmpinarea formulată, astfel că Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii întâmpinării ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare
Prin acţiunea formulată, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 6715/28.02.2017 având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. x înscris în C.F. nr. x Sânmartin şi retrocedarea imobilelor menţionate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.
Prin Decizia nr. 3600 din 15 iulie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu „Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir” din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., conform cărora:
„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4.instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1,2 si 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine aşadar că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza .
Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa unor erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Astfel, greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speţă nu se poate susţine că ne aflam în prezenţa vreunei omisiuni a instanţei.
Pe de altă parte, aşa zisele erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.
Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.
Sursa informației: www.scj.ro.
