Cerere în vederea suspendarii executării Ordinului ministrului Afacerilor Interne începând cu data emiterii acestuia și până la data punerii în executare a hotărârii de suspendare, calculate ca şi cum reclamantul ar fi fost prezent la program fără întrerupere
- NCPC: art. 503
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.09.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea executării Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/396/14.02.2018 începând cu data emiterii acestuia, 14.02.2018 până la data punerii în executare a hotărârii de suspendare, calculate ca și cum acesta ar fi fost prezent la program fără întrerupere, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale – la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu rata inflației calculate la cuantumul total al acestora.
Prin încheierea din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 430 alin. (4) din C. proc. civ., s-a constatat autoritatea de lucru judecat provizorie în raport de sentința civilă nr. 3708/20.09.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr. x/2018.
În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018
Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2020 recurentul – reclamant a formulat recurs împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2018 pronunțate in dosarul nr. x/2018, solicitând anularea acestea și dispunerea reluării judecării procesului.
Prin decizia nr. 5194 din data de 2 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2018, pentru autoritate de lucru judecat în raport de decizia nr. 5544/2019 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 3654 din 21 iunie 2022)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare, Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestației în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situații în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.
Analizând cererea contestatoarei, Înalta Curte constată că acesta înțelege să invoce motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Înalta Curte va respinge această excepție ca neîntemeiată, reținând că argumentele invocate în susținerea ei țin de fondul contestației în anulare, motiv pentru care va analiza motivele invocate de către contestator pentru a stabili în ce măsură acestea pot conduce la retractarea hotărârii atacate, apreciind că, în această cale de atac, constatarea existenței sau inexistenței unei erori materiale ține de analiza în fond a contestației în anulare și nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestației în anulare.
Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:
„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”.
Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.
Fiind un text de excepție, noțiunea de „eroare materială” nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În ceea ce privește fondul contestației, Înalta Curte reține că se invocă o eroare materială a instanței de recurs, contestatorul apreciind că eroarea privește lipsa de identitate de cauză între cererea de recurs din 13.12.2018 soluționată prin decizia nr. 5544/13.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 și cererea de recurs din 22.12.2020 soluționată în prezenta cauză.
Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.
Așadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei din recurs, care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară a contestației în anulare.
Prin urmare, se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.
Contestația în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuție neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanțele de recurs, astfel cum s-a arătat în precedent.
„Erorile materiale”, în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu la o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.
Astfel, în doctrina relevantă, sintagma „greșeală materială” a fost analizată prin opoziție cu greșeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.
Or, aspectele invocate prin contestația în anulare de față au fost analizate și dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar, atât de curtea de apel, cât și de instanța de recurs.
În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivelor de recurs, astfel cum s-a reținut anterior, și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.
Cu alte cuvinte, argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuție, întrucât acestea tind să demonstreze nu existența unor greșeli materiale evidente, ci netemeinicia raționamentului logico-juridic al instanței de recurs, reprezentând astfel o cale de atac.
În acest sens, este de observat că în cadrul pretinselor erori materiale contestatorul critică, de fapt, modalitatea în care instanța de recurs a ajuns la soluția pronunțată.
Prin urmare, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în sintagma „erori materiale”, ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, constituind un veritabil „recurs la recurs”, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.
De altfel, dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt recurs.
Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consolidat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real și adecvat a apărărilor părților, însă respectarea acestui principiu convențional de către o instanță de judecată nu poate fi verificată pe calea contestației în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul național nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.
Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei. Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, și B. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 5194 din data de 2 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
Sursa informației: www.scj.ro.