Solicitare în vederea constatării obligației pârâților de a suporta costul reprezentând contravaloarea taxei de mediu. Respingerea recursului declarat în cauză ca fiind nefondat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, în data de 14 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin, prin Primar şi Consiliul Local Al Municipiului Drobeta Turnu Severin, să se constate că obligaţia de a suporta costul reprezentând contravaloarea taxei de mediu, instituite prin art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, contravaloare aferentă cantităţilor de deşeuri provenite din aria pârâtei depozitate în perioada ianuarie- iunie 2017 la depozitul ecologic Izvorul Barzii, revine pârâtei UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin, precum şi să oblige pârâta UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin la plata către reclamantă a sumei de 1.184.283,2 RON reprezentând contravaloarea taxei de mediu instituite prin art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, contravaloare aferentă cantităţilor de deşeuri provenite din aria pârâtei depozitate în perioada ianuarie- iunie 2017 la depozitul ecologic Izvorul Barzii, stabilită ca atare de Administraţia Fondului de Mediu, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1547 C. civ., art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, precum şi normele legale invocate în cuprinsul cererii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 311 din 16 februarie 2023)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Recurs. Motiv invocat omisso medio. Aplicarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 1247 alin. (3) NCC. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (3) NCPC

În materia nulităţii art. 1.247 alin. (3) NCC prevede că ,,Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.”, textul de lege instituind în sarcina instanţelor această obligaţie, fără să o limiteze în timp, fapt ce înlătură de la aplicare prevederile art. 489 alin. (3) C.proc.civ.
Prin urmare, în considerarea caracterului imperativ al art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală – a cărui nerespectare a fost invocată omisso medio – și a art. 1.247 alin. (3) NCC, instanța a invocat din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C.proc.civ., motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., cu referire la art. 159 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

(I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 148 din 26 ianuarie 2022)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ 1) Apel. Anularea apelului ca insuficient timbrat. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile art. 470 alin. (3) NCPC. 2) Acţiune în despăgubiri. Motiv invocat omisso medio. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) NCPC

1) Nicio dispoziție legală nu obligă instanța ca, după ce a comunicat părții obligațiile care îi revin în chestiunea timbrajului, să procedeze apoi, în măsura în care au fost demarate procedurile de reexaminare și de acordare a facilităților la plata taxei, care au fost respinse, la o nouă comunicare a aceleiași obligații. Așa fiind, comunicarea încheierilor de respingere a cererilor de reexaminare și de acordare a ajutorului public judiciar constituie o măsură suficientă pentru ca partea să înțeleagă că suma pe care o are de achitat este chiar cea pe care, pe căile expuse anterior și care îi fuseseră respinse, o contestase. Astfel, în cazul în care plata taxei de timbru nu a fost făcută integral, dispoziția de anulare a apelului ca insuficient timbrat a fost adoptată cu respectarea art. 470 alin. (3) NCPC.
2) În speță erau create premisele pentru a se constata că a operat întreruperea cursului prescripției, dar acest aspect, al întreruperii cursului prescripției, a fost invocat pentru prima oară în recurs, omisso medio, așa încât el nu poate fi primit, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) NCPC.
În reglementarea actuală normele privind prescripția sunt calificate ca fiind de ordine privată, iar nu de ordine publică și împiedică instanţa de recurs să invoce din oficiu motivul de recurs derivat din încălcarea dispozițiilor art. 2.537 pct. 3, art. 2.539 alin. (1) și art. 2.541 alin. (6) NCC.
Astfel, în cazul în care partea interesată nu a supus atenției instanțelor devolutive chestiunea incidenţei cazului de întrerupere a cursului prescripţiei pe care art. 2.537 pct. 3 NCC îl reglementează, ea nu o mai poate invoca direct în recurs, pentru că se opune art. 488 alin. (2) NCPC

(ICCJ, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1623 din 23 iunie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă. Omisiunea părţii de a exercita calea de atac a apelului împotriva soluţiei de respingere a excepţiei. Motiv invocat omisso medio

Deşi excepțiile procesuale absolute pot fi invocate în orice etapă a procesului, chiar și în fața instanței de recurs, aceasta nu însemnă că pot fi reiterate de titularul ei în fiecare etapă procesuală, întrucât odată soluționată de instanța în fața căreia a fost invocată, reformarea soluției nu poate opera decât prin formularea căii de atac împotriva actului de procedură prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției.

(ICCJ, Secția I civilă, decizia nr. 889 din 20 aprilie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Neanalizarea unui motiv de recurs inadmisibil. Contestaţie în anulare. Consecinţe

Omisiunea de a analiza un motiv de recurs, care oricum nu putea primi o examinare din partea instanţei de control judiciar, întrucât nu îndeplinea cerinţele art. 488 NCPC, nu poate justifica admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 NCPC, deoarece instanţele de recurs sunt datoare a examina numai motivele şi criticile care se subsumează exigenţelor legale şi care pot duce la schimbarea soluţiei din apel, iar nu şi a motivelor inadmisibile invocate de părţi.

(Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, decizia nr. 153 din 13 aprilie 2021)