Viaţa politică românească primeşte o nouă veste de la instanţe: Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai preşedintelui Băsescu şi, ulterior, unul dintre liderii PNL după fuziunea cu PDL, a fost achitat, decizie care însă nu este definitivă…
Monthly Archives: octombrie 2017
Realizatorii emisiunii, dl. Cornel Dărvășan și dl. Nicolae Cîrstea aduc în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, un invitat special: Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției (în perioada 15 aprilie 2013 – 17 noiembrie 2015)…
În M. Of. nr. 855 din 30 octombrie 2017, a fost publicat OMCI nr. 620/2017 din 29 septembrie 2017 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli rectificate pe anul 2017 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Ministerului Cercetării şi Inovării…
Prezentul document rezumă principalele modificări propuse ale legislației fiscale românești cu efect de la 1 ianuarie 2018, așa cum rezultă din proiectul Ordonanței de urgență publicată de Ministerul Finanțelor la 26 octombrie 2017…
Potrivit comunicatului din data de 27 octombrie 2017, Baroul Dolj a organizat un eveniment special în data de 30 octombrie 2017, cu ocazia acordării Premiului „Avram Iancu” pentru anul 2017 domnului VALERIU STOICA, avocat şi profesor universitar, pentru activitatea profesională deosebită…
Potrivit comunicatului din data de 30 octombrie 2017, Facultatea de Drept a Universității din București anunță, împreună cu Societatea de Legislație Comparată, organizarea unei sesiuni de comunicări științifice privind actualitatea conteciosului și lupta împotriva corupției în Franța și România…
În M. Of. nr. 854 din 30 octombrie 2017, a fost publicată O.U.G. nr. 77/2017 privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare…
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel…
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate…
În M. Of. nr. 853 din 30 octombrie 2017, a fost publicată Legea nr. 203/2017 pentru modificarea art. 38, 41 şi 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor…
Drept civil, Săptămâna Juridică, Spete Jurisprudenta
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în revendicare. Imobil dobândit prin contracte de vânzare-cumpărare succesive. Lipsa titlului vânzătorului inițial. Atribuirea unor numere cadastrale diferite aceluiași imobil. Antrenarea răspunderii civile delictuale a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Garanția contra evicțiunii. Stabilirea cuantumului despăgubirii în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești
1) Obligația de garanție pe care trebuie să o acorde vânzătorul pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C.civ., nu înlătură răspunderea delictuală a părții culpabile de producerea circumstanțelor ce au determinat pierderea proprietății imobilului de către cumpărători, în speță răspunderea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru fapta culpabilă de a atribui mai multe numere cadastrale aceluiași teren, împrejurarea care a făcut posibilă vânzarea bunului de două ori și, prin urmare, a condus la prejudicierea reclamanților.
Față de cumpărătorii care au pierdut bunul în acțiunea în revendicare, vânzătorii răspund pentru garanția contra evicțiunii, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru faptă ilicită, așa încât ambii sunt ținuți deopotrivă și nu cumulat să îi despăgubească pentru prejudiciul suferit, fiecare pe un temei distinct (vânzătorii pe temei contractual, pentru garanția contra evicțiunii, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pe temei delictual, pentru faptă ilicită), situație care are ca efect posibilitatea reclamanților de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre aceștia pentru întreaga sumă.
2) La data rămânerii definitive a soluției de respingere a acțiunii în revendicare, constatându-se ineficacitatea titlului de proprietate al reclamanților în raport cu cel al pârâților, în urma comparării titlurilor exhibate de ambele părți, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, dobândit prin act de vânzare-cumpărare, ceea ce semnifică producerea evicțiunii. Astfel, stabilind cuantumul despăgubirilor pentru evicțiune la suma echivalentă valorii imobilului calculate la momentul întocmirii expertizei administrate în faza procesuală a apelului, valoare care a fost cea mai apropiată de momentul evicțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1344 C.civ., potrivit cărora vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentul de valoare din momentul evicțiunii.
Faptul că reclamanții ar fi pierdut anterior posesia terenului litigios prin ocuparea acestuia de către pârâți, nu echivalează cu producerea evicțiunii la acel moment. Săvârșirea oricărui act material prin care se încalcă posesia, cum este și ocuparea unei suprafețe de teren, reprezintă o simplă tulburare de fapt, irelevantă din perspectiva producerii evicțiunii. Vânzătorul este garant numai dacă tulburarea din partea terțului este una de drept, întemeiată pe o pretenție juridică, ceea ce presupune că terțul valorifică un drept – real sau chiar de creanță – asupra bunului şi care, în concurs cu dreptul cumpărătorului, conduce la pierderea acestuia din urmă.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1703 din 31 octombrie 2017)
Prejudiciu care caracterizează victima directă, prejudiciul corporal construieşte o jurisprudenţă specifică în materie medicală…
Ordonanţa nr. 2/2001, actualizată 2017, privind regimul juridic al contravenţiilor. Actualizată prin O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în M. Of. nr. 490 din 30 iunie 2016)…
„În lumea globalizată și extrem de interconectată a afacerilor și a finanțelor de astăzi, crearea unui climat de încredere nu poate fi decât un demers colectiv”…
Presa de azi scrie despre criza din Catalonia, care este departe de a fi depăşită…
Domnul Augustin Lazăr s-a întâlnit, la sediul instituției, cu domnul Paolo Giorgio Ferri, expert UNESCO în domeniul protecției patrimoniului cultural și fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma…
În data de 27 octombrie 2017, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (www.mai.gov.ro) a fost publicat proiectul de Ordin al ministrului afacerilor interne privind situația centralizată a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punct de vedere al condițiilor de detenție…
Potrivit comunicatului de presă publicat pe site-ul Președinției (www.presidency.ro), în data de 30 octombrie 2017, au fost promulgate mai multe acte normative…