Monthly Archives: octombrie 2017

1) Obligația de garanție pe care trebuie să o acorde vânzătorul pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C.civ., nu înlătură răspunderea delictuală a părții culpabile de producerea circumstanțelor ce au determinat pierderea proprietății imobilului de către cumpărători, în speță răspunderea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru fapta culpabilă de a atribui mai multe numere cadastrale aceluiași teren, împrejurarea care a făcut posibilă vânzarea bunului de două ori și, prin urmare, a condus la prejudicierea reclamanților.
Față de cumpărătorii care au pierdut bunul în acțiunea în revendicare, vânzătorii răspund pentru garanția contra evicțiunii, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru faptă ilicită, așa încât ambii sunt ținuți deopotrivă și nu cumulat să îi despăgubească pentru prejudiciul suferit, fiecare pe un temei distinct (vânzătorii pe temei contractual, pentru garanția contra evicțiunii, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pe temei delictual, pentru faptă ilicită), situație care are ca efect posibilitatea reclamanților de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre aceștia pentru întreaga sumă.
2) La data rămânerii definitive a soluției de respingere a acțiunii în revendicare, constatându-se ineficacitatea titlului de proprietate al reclamanților în raport cu cel al pârâților, în urma comparării titlurilor exhibate de ambele părți, reclamanții au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului litigios, dobândit prin act de vânzare-cumpărare, ceea ce semnifică producerea evicțiunii. Astfel, stabilind cuantumul despăgubirilor pentru evicțiune la suma echivalentă valorii imobilului calculate la momentul întocmirii expertizei administrate în faza procesuală a apelului, valoare care a fost cea mai apropiată de momentul evicțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1344 C.civ., potrivit cărora vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentul de valoare din momentul evicțiunii.
Faptul că reclamanții ar fi pierdut anterior posesia terenului litigios prin ocuparea acestuia de către pârâți, nu echivalează cu producerea evicțiunii la acel moment. Săvârșirea oricărui act material prin care se încalcă posesia, cum este și ocuparea unei suprafețe de teren, reprezintă o simplă tulburare de fapt, irelevantă din perspectiva producerii evicțiunii. Vânzătorul este garant numai dacă tulburarea din partea terțului este una de drept, întemeiată pe o pretenție juridică, ceea ce presupune că terțul valorifică un drept – real sau chiar de creanță – asupra bunului şi care, în concurs cu dreptul cumpărătorului, conduce la pierderea acestuia din urmă.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1703 din 31 octombrie 2017)