EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 55 – Robert Cazanciuc, senator PSD și fost ministru al Justiției: Cartierul justiției

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

[…]

Nicolae Cîrstea: A fost o alegere corectă, după aproape 30 de ani?

Robert Cazanciuc: Categoric, același lucru îl cred și astăzi. Nu m-am gândit, la vremea respectivă, că o să ajung vreodată să și decid lucruri care pot să schimbe soarta oamenilor, dar așa a fost să fie și cred că am făcut alegerea corectă. Dacă ar fi să aleg din nou, aș alege același drum, al  facultății de Drept.

Cornel Dărvășan: Cred că ăsta este cel mai prețios argument, pentru care ați ales bine. De obicei, oamenii, după ce aleg ceva, zic: „Dacă aș mai trăi o dată, n-aș mai alege ceea ce am ales atunci”. Dar acum, dacă spuneți asta, înseamnă că într-adevăr a fost o alegere foarte bună.

Nicolae Cîrstea: Dar de ce procuror, d-le Cazanciuc? De ce nu judecător, de ce nu avocat – după terminarea facultății de Drept?

Robert Cazanciuc: La terminarea facultății de Drept am primit repartiție ca judecător la Bistrița. Deci prima opțiune a fost ca judecător; pe urmă, în entuziasmul vârstei, câțiva colegi mi-au zis: „Tu ce vrei să faci la Bistrița? Ce legătură ai cu orașul? Ești de aici?” Am zis: „Păi bunica stă peste drum de tribunal; sunt cumva de acolo, merg cumva acasă la Bistrița”. Întârziaseră foarte mult formalitățile pentru parchet, am fost ultima generație care am primit repartiție, în 1995, dar până să mă așez ca judecător la Bistrița, colegii de facultate m-au convins să rămân procuror în București, cu aceeași idee, de a încerca să contribui cumva la echilibrarea lucrurilor. Nu mi-am propus niciodată, nici la vremea respectivă, nici în decursul carierei, să-mi fac un scop în viață din a acuza pe cineva, ci pur și simplu de a fi parte a unui mecanism care să-i ajute pe oameni, mai degrabă, decât să-i încurce.

În mintea mea, la vremea respectivă, era următorul lucru, care ulterior, sigur, s-a dezvoltat: e important să crezi că în societate există un actor, un jucător, un decident la care  poți apela atunci când simți că ți se face o nedreptate. Cel mai important lucru este să-ți vezi de treaba ta; dar dacă îți vezi de treaba ta, trebuie ca și alții să-și vadă de treburile lor. Și atunci când se strică acest echilibru, să știi că poți să apelezi la cineva. Aceasta a fost credința mea la vremea respectivă: să fiu parte a unui proiect, să fiu parte a acelui ceva care să contribuie la echilibrarea lucrurilor atunci când se strică, din diverse motive. Cum spuneam în deschidere, libertatea mea se întinde până unde începe libertatea celorlalți.

Acolo am vrut să ajung eu. Am ajuns, după terminarea facultății de Drept și sper, văzând lucrurile în spate, că mai degrabă am ajutat decât am încurcat oamenii, de-a lungul carierei profesionale.

Cornel Dărvășan: Sunt tot felul de discuții astăzi, în mass-media – probabil că sunteți la curent cu ele – cu privire la diferențierea care ar trebui să existe între judecători și procurori, se spune că procurorii nu ar fi magistrați… Care este opinia dumneavoastră?

Robert Cazanciuc: Diferențierea există în Constituție. Sunt două articole diferite, care se referă la statutul judecătorului și la statutul procurorului, cu roluri și atribuții diferite. Nu trebuie să ne uităm la opinia publică, vedem acest lucru. Dar important este de înțeles de unde pornește această discuție despre a fi sau a nu fi procurorul magistrat, în condițiile în care avem text în Constituție. Pornește, cu siguranță, de la percepția asupra activității procurorilor – și e valabil și pentru judecători. Până la urmă, ești magistrat atât cât vrei să fii. Ai independență atâta cât vrei să ai. Nu se pune problema să nu existe, în momentul de față, garanții, în lege sau în Constituție, de independență. Sunt suficiente garanții de independență, în Constituție, în lege, în acord cu cele mai înalte standarde europene. Problema este de atitudine a ta: vrei să fii independent sau nu vrei să fii independent. Eu nu vreau să spun, de-a lungul carierei mele de procuror, că a venit cineva să-mi impună o anumită soluție. Nu mi s-a întâmplat niciodată acest lucru. Nu mi s-a întâmplat mie; nu știu dacă li s-a întâmplat altora. Dar eu nu pot să spun, din experiența mea, că cineva a încercat să-mi impună o anumită soluție. Că au fost discuții, la un moment dat, în cadrul unor colective de procurori despre o soluție sau alta, despre ce crezi în ce privește administrarea unor probe într-un dosar sau altul, între colegi – lucrurile s-au întâmplat și se întâmplă, și e firesc să fie așa, până la un anumit punct. Dar cineva să încerce să impună o soluție, nu.

Cred că e important să te simți independent, să fii foarte bine pregătit, pentru că lipsa de pregătire te face să fii nesigur; și atunci preferi mai degrabă să dai soluții formale decât soluții puternic bazate pe lege, pe situația reală, pe probe, până la urmă. Nu facem un dosar ca să-l luăm acasă; nu facem un dosar ca să bifăm ceva la… bilanț. Sunt multiple dosare pentru că sunt multiple încălcări ale legii. Și atunci, trebuie să ai garanția, tu, ca cetățean, că ai pe cineva în fața ta care te judecă corect, în acord cu faptele tale și nimic mai mult. Niciodată n-am fost bucuros sau trist că un dosar nu a căpătat un anumit traseu. Nu, am fost bucuros când am fost ferm convins că decizia mea este corectă, bazată pe lege și bazată pe probe.

Și eram extrem de bucuros când în dosare aveam părți asistate de avocați care te provocau profesional. Prezența unui avocat în cadrul acestui dialog era o garanție în plus că nu greșești, că ai lângă tine un cenzor, până la urmă.

Am văzut de foarte multe ori, mergând prin țară, că s-a pierdut un obicei – era sfânt când am început eu: indiferent cât de bine ai senzația că știi, la un moment dat, un text de lege, întotdeauna trebuie să ai în față textul de lege, Codul Penal. Indiferent cât de bine știi, ca procuror de parchet local, cu primele infracțiuni, trebuie să te uiți întotdeauna în cod să vezi încă o dată și încă o dată litera și spiritul legii. E important acest lucru, e important să-i dai omului încrederea că el va fi judecat corect, că va fi judecat proporțional cu faptele sale, va primi o pedeapsă. Și am fost, sigur, în multe situații în care, în acei ani nu aveai suficient probatoriu și, mai ales, să spunem, cei care erau, cu ghilimelele de rigoare, infractori de profesie, aveau foarte multe fapte reținute în sarcina lor. Și, ajungând în fața procurorului, spuneau de multe ori: „Știți, eu am săvârșit trei fapte, dar nu zece, câte mi s-au reținut aici, așa că nu este corect…” – „Păi de ce ai fost de acord să dai o declarație…?” – „Păi am crezut că-mi ușurez situația…” – sau alte motivații. Când reușești să probezi din zece fapte trei și omul știa că doar trei a făcut și nu mai multe, atunci aveai și o participare din partea celui pe care urma să-l acuzi. Era important să nu depășești ultima barieră, să simtă că nu pui presiune pe el pentru că poți, pentru că tu ești autoritatea, tu ești organul, și atunci trebuie să ai o poziție dominantă asupra lui. Nu, tu trebuie să ai o poziție egală, pentru că nu ești acolo să ai orgolii profesionale nemăsurate. Poți să ai orgoliu profesional atunci când ai un dialog cu avocatul, dar față de cei care sunt chemați în fața ta nu ai voie să ai orgolii profesionale, ci doar o datorie prevăzută de lege și, dacă ai și credință, cu atât mai mult.

[…]

Nicolae Cîrstea: Rămâne acest proiect, domnule Cazanciuc, „Cartierul justiției”, proiectul emblematic al mandatului dumneavoastră de ministru?

Robert Cazanciuc: Așa ar trebui să fie. Dialogul realizat și câștigat – cred – rămâne cel mai important lucru al mandatului. Dar dacă e să vorbim de lucruri palpabile, de lucruri care să se vadă de toată lumea, „Cartierul justiției” rămâne un proiect la care țin foarte mult și sper să se realizeze în această viață, și nu în alte vieți.

Cornel Dărvășan: Spuneți-ne, în mod concret, ce înseamnă, pentru cei neștiutori, „Cartierul justiției” sau „Cartierul pentru justiție”.

Robert Cazanciuc: Cartierul a plecat, dacă vreți, tot de la o hartă, la nivel formal, a Bucureștiului, unde am punctat distanțele din oraș, dincolo de ceea ce știam și unde se vede foarte clar dispersia instanțelor și parchetelor, nemulțumirile avocaților legate de timpul pierdut dintr-o parte în alta, nemulțumirile cetățenilor legate de faptul că trebuie să alerge dintr-o parte în alta a orașului și să piardă foarte mult timp. Deși la prima vedere nu par distanțe foarte mari, într-un oraș foarte aglomerat e complicat să ajungi între diverse locuri ale sistemului judiciar. A plecat de la nevoia reală a Înaltei Curți – e absolut jenant sediul Înaltei Curți. Nu am găsit o soluție și nu cred că pentru Înalta Curte trebuie găsită o soluție de compromis. Trebuie găsită o soluție definitivă. Chiar dacă sunt, să spunem, lucruri de rezolvat pe termen scurt, pentru a mai găsi un birou, zece birouri – nu asta contează. E vorba de o ținută a nației, până la urmă. Nu-i vorba de a avea facilități pentru judecătorii de la Înalta Curte; e vorba de ținuta noastră. Trebuie să mergem într-un templu; și atunci când mergem în acel templu, trebuie să fim tratați noi corespunzător. Uitați-vă, cum spuneam, la Palatul de Justiție, construit la 1890; uitați-vă cum arată palatul și cum arată sediul Înaltei Curți. Și noi suntem la 200 de ani mai târziu de la acea construcție. Din păcate…

Nicolae Cîrstea: Ar fi trebuit ca Înalta Curte să fie în locul Curții de Apel București?

Robert Cazanciuc: Eu cred că locul Înaltei Curți este în sediul Palatului de Justiție. Nu știu dacă dimensiunea actuală a personalului Înaltei Curți permite acest lucru, doar Înalta Curte, n-ar avea nevoie și de un alt spațiu. Dar simbolistica, încărcătura istorică, ideea de justiție, așa cum o percepe cetățeanul în România, cred că este legată destul de mult și de această clădire, care se află pe orice document, orice pliant despre București.

Deci am plecat de la o nevoie reală, de a găsi un loc în care să adunăm, să spunem, aceste infrastructuri de justiție. CSM-ul plătește, în continuare, zeci de mii de euro chirie; avem, în continuare, Tribunalul Ilfov în Buftea, când ar trebui să-l avem în București, pentru că Ilfovul este construit în jurul Bucureștiului și chiar că Tribunalul Ilfov ar trebui să fie în București. Erau, la sfârșitul mandatului meu, cred că 2000 de dosare pentru fiecare judecător de la Ilfov și cred în continuare că sunt extrem de încărcați.

Am luat legătura cu Școala de Urbanism din București, punând aceste nevoi pentru oraș, pentru jurisdicția București: Înalta Curte, CSM, Tribunalul Ilfov… Am făcut un inventar împreună cu cei din instanțele și parchetele din București, am contactat Școala de Urbanism să ne propună un loc pentru acest ansamblu. Și ne-au propus trei locații, prin studiul livrat ministerului: o locație pe 13 Septembrie, în fața clădirii Bibliotecii Naționale; a doua locație – Casa Radio; și a treia locație – terenul cunoscut drept Esplanada, peste drum de Tribunalul București. Și din rațiuni care țin de accesul public, de cele patru bulevarde care înconjoară, practic, acest termen; de situația juridică a terenurilor de la Casa Radio și din fața Academiei Române; de transportul în comun accesibil sau posibil de dezvoltat pentru această zonă – am decis că cea mai bună soluție pentru acest proiect este Esplanada.

Sigur, acolo sunt 11 hectare. Acest cartier, în care vrem să aducem, pe lângă instanțe, și sediul Uniunii Barourilor… Am discutat cu Uniunea Barourilor și am ținut foarte mult ca și avocații să aibă în acest complex un sediu al lor și au fost de acord, și au, înțeleg, un buget pregătit pentru a contribui la această investiție. Din cele 11 hectare doar patru sunt alocate proiectului, așa cum l-am gândit noi. Rămân 7 hectare pentru alte destinații. Atunci, în această propunere făcută de noi cu Școala de Urbanism, s-au găsit și alte funcțiuni – de cultură, pe mijlocul acestui sit, și ideea a fost de o sală de concerte, pentru că Festivalul Enescu nu are o sală de concerte cu acustica Ateneului, dar care să permită marilor orchestre să vină la București. Asta înseamnă 2000 de locuri, nu o clădire foarte mare, dar o clădire cu o anumită ținută. Și în ultima parte a terenului, spre Nerva Traian, clădiri de birouri, care pot fi publice sau în parteneriat public-privat. Parteneriatul public-privat ar potența cumva zona, dar și nevoia instituțiilor publice de clădiri de birouri este foarte mare în continuare. Ministerul Dezvoltării, spre exemplu, are în continuare un sediu total impropriu, în condițiile în care ar trebui să fie în avangarda clădirilor instituțiilor publice.

Din păcate, suntem într-o societate în care este foarte greu să mai construim un palat de justiție ca la 1890, pentru că nu mai construim clădiri publice care să spună ceva. Cum spunea un celebru arhitect spaniol, care a construit foarte mult la New York, o clădire publică trebuie să reflecte spiritul unui popor. Noi, când ne propunem să facem Înalta Curte între două străduțe, ca să ne iasă cel mai mic buget, n-are legătură cu spiritul poporului român – care nu-i un popor mare, dar e unul care are ceva ambiții, are ceva tradiții în această zonă. Arhitectul care a construit Palatul de Justiție din București a construit un palat similar și în Belgia. Întotdeauna am fost conectați la marile proiecte de gândire din Europa, cu sincopele istorice, care nu au fost neapărat din vina noastră.

Nu trebuie să acceptăm compromisuri. Putem să găsim soluții pe termen scurt; dar pe termen lung trebuie să găsim soluțiile care să reziste și peste 50 de ani, și peste 100 de ani. Deci cred că avem capacitatea să facem acest lucru.

Am găsit un partener destul de serios în Banca Mondială, pentru a finanța acest proiect, în valoare de…

Nicolae Cîrstea: Aveți și o estimare a costurilor la care s-ar ridica?

Robert Cazanciuc: La costurile actuale pentru o clădire publică, peste 200 de milioane de euro ar fi, doar la un concept general. În funcție de destinația finală, sigur, costurile pot să crească sau să scadă. Dar Banca Mondială a desemnat o echipă specială pentru acest … Le-a plăcut foarte mult ideea de regenerare urbană. Noi suntem cu o rușine, în momentul de față, în centrul Bucureștiului, acel teren Esplanada. S-au întâmplat tot felul de accidente acolo. Sunt tot felul de lucruri jenante pentru oraș. Nu suntem în stare, cum spuneam, la aproape 30 de ani de la Revoluție, să găsim o soluție pentru acel teren. Cred că acest „Cartier al Justiției”, împreună cu Ministerul Culturii, împreună cu o dezvoltare publică sau privată, putem să punem pe harta orașului și a României, de ce nu, cel mai frumos ansamblu urbanistic de după ’89. Asta are și Banca Mondială în concepție: să pună pe harta României un proiect care să poată fi exportat în toată lumea ulterior, pe ce înseamnă regenerare urbană. S-au întâmplat lucrurile cumva firesc. Noi propunem „Cartierul Justiției” vizavi de Tribunalul București. Ministerul Culturii sau Primăria propune o sală de concerte vizavi de Biblioteca Națională, de sediul Ministerului Culturii, de Opereta Ion Dacian. Noi am putea să creăm acolo un spațiu de cultură și justiție.

Cornel Dărvășan: Parcă erau și niște idei de sport, din cât am citit la un moment dat.

Robert Cazanciuc: Sala aceasta de concerte era inițial un fel de sală polivalentă. Or, nu cred că e posibil să ducem în centrul orașului o sală polivalentă cu 15-20.000 de locuri. Cum spuneam, cred că o sală de concerte pentru Festivalul Enescu ar fi propunerea ideală pentru a închide acest ansamblu.

M-ați invitat la emisiunea astăzi despre acest subiect. Am văzut o știre pe Agerpres – n-am apucat să văd în direct: „Premierul Tudose a cerut secretarului general al guvernului să-i facă o informare despre Cartierul de Justiție…”.

Cornel Dărvășan: Deci, iată, aveți vești proaspete, de astăzi.

Robert Cazanciuc: Da, avem vești foarte bune, de astăzi. E adevărat că astăzi n-am vorbit cu premierul Tudose, dar cred că am vorbit de cel puțin 3-4 ori cu premierul Tudose, așa cum am vorbit și cu premierul Grindeanu înainte, așa cum am vorbit și cu premierul Cioloș înainte de acest proiect. Și am încercat să le explic, la predarea mandatului, că nu este proiectul unei persoane anume, că nu vine dintr-o ambiție personală a cuiva, ci vine dintr-o nevoie reală. Dacă pui o soluție pe o nevoie reală, atunci va fi dus mai departe proiectul. Au fost sincope până în momentul de față, în derularea acestui proiect, pentru că montajul juridic nu este ușor de făcut, e un montaj complicat. Terenul în cea mai mare parte este al Ministerului Dezvoltării; Primăria Capitalei are o parte din teren și sunt și mulți mici proprietari. Or eu nu cred că orașul își permite să lase acel teren să fie fărâmițat. Ca să nu mai spunem că pe mijlocul lui sunt niște fundații a ceea ce trebuia să fie Cântarea României, care au câteva etaje. Sunt niște costuri de reabilitare a acelei zone, care nu cred că se justifică decât pentru un proiect public de anvergură. Fără vorbe mari, avem șansa să punem un proiect european efectiv.

[…]

Miercuri, 1 noiembrie 2017, începând cu ora 17.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV” găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorii emisiunii, dl. Cornel Dărvășan și dl. Nicolae Cîrstea au adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, un invitat special: Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției (în perioada 15 aprilie 2013 – 17 noiembrie 2015), actualmente senator PSD.

Tema emisiunii a fost: „Cartierul justiției”.

Emisiunea Legal Point va fi transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.