Complicații juridice privind dreptul de proprietate și executarea contractului de vânzare-cumpărare

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în principal obligarea pârâţilor -Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100% a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), pentru indicaţia terapeutică Glioblastom şi în subsidiar obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparenţă decizională pe site-ul w.w.w.ms.ro la data de 4.09.2018.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1053 din 23 februarie 2024)

Solicitare în vederea anulării constatării întrunirii cumulative a elementelor faptei de discriminare și anularea sancţiunii contravenţionale. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 08.12.2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 510/17.06.2020 solicitând anularea, în parte, a acestei hotărâri, respectiv:

1. anularea constatării întrunirii cumulative a elementelor faptei de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, pentru faptele din perioada 13-14.11.2013 şi refuz/condiţionarea eliberării documentelor atestând activitatea profesională a petentului B., ca fiind tardivă şi nelegală;

2. anularea sancţiunii contravenţionale aplicate societăţii C. S.R.L. ca fiind nelegală;

3. admiterea excepţiei necompetenţei generale a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării (CNCD) pentru toate aspectele sesizate de B., în cuprinsul petiţiei nr. 1912/13.03.2015, în condiţiile în care aceste aspecte au fost soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 4770 din 19 octombrie 2022)

Invocarea neclarităţii normelor a căror neconstituţionalitate a susţinut-o recurenta-reclamantă. Admiterea recursului formulat de reclamantă, casarea în parte încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată la data de 03.11.2015 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea deciziei nr. 13/14.04.2015.

La termenul de judecată din data de 16.09.2022 (în rejudecare) reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (4) şi art. 62 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1996, în forma anterioară modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 31/2015.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1522 din 16 martie 2023)

Cerere de chemare în judecată privind constatarea refuzului nejustificat de a emite aviz favorabil corelativ cu obligarea pârâţilor la emiterea avizului favorabil cu privire la imobilele menționate și obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a emite actele administrative

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Major al Apărării, constatarea refuzului nejustificat de a emite aviz favorabil, corelativ cu obligarea pârâţilor la emiterea avizului favorabil cu privire la cu privire la următoarele obiective:

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp B, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp C, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp D, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp E, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp F, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp G, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp H, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp I, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente ia utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lC, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp J, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lB, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp K, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, nr. lA, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti;

– „Construire imobil de locuinţe colective cu regim de înălţime S+P+E – Corp L, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente la utilităţi”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti.

– „Construcţie grădiniţă de copii cu regim de înălţime D+P+E, împrejmuire, extindere conductă de gaz, racorduri şi branşamente”, amplasat în Comuna Floreşti, str. x, jud. Cluj, identificat prin C.F. nr. x Floreşti.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a emite actele administrative, constând în avize favorabile cu privire la imobilele identificate mai sus, prejudiciu în cuantum de 2.066.750 Euro cu titlu de beneficiu nerealizat, precum şi dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie, de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă a acestuia; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 989 din 22 februarie 2023)

Acțiune în vederea dispunerii anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare. Admiterea recursului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.11.2015, nr. 5426/86/2015, reclamanta S.C. „A.” S.R.L. Salcea – prin asociat B. – a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:

1. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 nr. x/30.04.2013, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 35.840,88 RON, pentru campania 2013;

2. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 nr. x/04.05.2011, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 370.440,31 RON, pentru campania 2011;

3. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 17.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2010 nr. x/07.05.2010, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 367.419,82 RON, pentru campania 2010;

4. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 18.03.2015, privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2009 nr. x/07.05.2009, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 56.423,68 RON, pentru campania 2009.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 997 din 22 februarie 2023)

Actul administrativ care face obiectul cauzei. Actele ce nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 septembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat:

– în principal, anularea Ordinului M.A.I nr. 1122/05.01.2006 şi a Normelor Metodologice aprobate prin acesta, privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau străinătate şi modul de recuperare al acestora;

– în subsidiar, anularea în parte a Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1122/05.01.2006, respectiv anularea art. 9 din acest act.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 661 din 3 februarie 2022)

Solicitare privind admiterea cererii de acces în profesia de avocat fără examen. Recurs respins ca nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA şi BAROUL BACĂU, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bacău nr. 73/23.11.2015 şi a Deciziei nr. 66/24.03.2016 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi, în consecinţa anulării celor două acte, obligarea pârâţilor să respecte în tot considerentele şi dispozitivul deciziei I.C.C.J. nr. 1269 din 12.03.2014 şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în sensul admiterii cererii sale de acces în profesia de avocat fără examen.

(I.C.C.J., SCAF., decizia nr. 693 din 7 februarie 2020)

Contract de subantrepriză în construcţii. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel. Încălcarea/aplicarea greşită a unor norme de drept material

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 07.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecata pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate că între părţi nu s-a încheiat un contract de antrepriză. În subsidiar, a solicitat ca, în situaţia în care se va constata că s-a incheiat un contract în formă nescrisă, să se dispuna rezolutiunea acestuia, întrucât pârâta nu şi-a executat obligaţiile.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1466 din 24 iulie 2020)