Contract de subantrepriză în construcţii. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel. Încălcarea/aplicarea greşită a unor norme de drept material

• art. 478 alin. (2) şi (3)
• NCC: art. 1185
• NCC: art. 1851 alin. (1) şi (2)
• NCC: art. 1852 alin. (3)
• NCC: art. 1854 alin. (3)
• NCPC: art. 341
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 4
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 07.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecata pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate că între părți nu s-a încheiat un contract de antrepriză. În subsidiar, a solicitat ca, în situația în care se va constata că s-a incheiat un contract în formă nescrisă, să se dispuna rezolutiunea acestuia, întrucât pârâta nu și-a executat obligațiile.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1466 din 24 iulie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Nu pot fi primite criticile subsumate de recurenta – reclamantă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în principal, respectiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în subsidiar, în raport cu o pretinsă adăugare la lege a instanței de apel, prin considerarea unor activități specifice dreptului muncii (detașarea sau contractul de leasing de personal) ca putând face obiectul unui contract de subantrepriză în construcții.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, mai întâi, că incidența unor instituții, contracte specifice legislației muncii în ceea ce privește raporturile juridice dintre părțile cauzei a fost invocata de reclamantă pentru prima dată în recurs, fără ca apărări în acest sens să fi fost ridicate în fața instanțelor de fond.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, situația de fapt afirmată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin cererea principală și la care instanțele de fond s-au raportat în analiză a fost aceea în care părțile au purtat o serie de negocieri în vederea încheierii unui contract de subantrepriza pentru efectuarea unor lucrări de construcții, negocieri care nu s-au finalizat prin încheierea unui contract și prin prestarea unor activități. În subsidiar, pentru ipoteza în care instanța ar fi reținut că a fost încheiat un contract, reclamanta a solicitat sa se dispună rezoluțiunea acestuia, pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâta S.C. B. S.R.L.

Aceasta a fost situația de fapt care, calificata juridic, a constituit cauza acțiunii și pe care recurenta – reclamanta încearcă să o schimbe în calea extraordinara de atac a recursului, susținând că, daca s-ar admite totuși că pârâta a executat lucrări de construcții, aceasta ar întruni elemente specifice detașării ori contractului de leasing de personal, ambele reglementate în legislația muncii și incompatibile cu obiectul contractului de antrepriză.

Or, o atare modificare este inadmisibilă, fiind prohibita prin dispozițiile art. 478 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., aplicabile în recurs conform art. 494 C. proc. civ.

Pe de alta parte, aceasta critică nu se circumscrie excesului de putere sancționat prin motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., constând în exercitarea funcțiilor puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție, putând fi însă încadrat în motivul de recurs privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, dincolo de conținutul cererii de chemare în judecata, poziția procesuală a reclamantei a fost în mod constant aceea de negare a oricăror lucrări executate în beneficiul său de angajații intimatei, susținând că plata unei sume către pârâtă s-a făcut fără prestarea unor lucrări sau furnizarea de bunuri de către intimata, cu titlu de avans, pentru ca doar în recurs să fie adusă în discuție o alta natură juridică a acestor raporturi juridice, ținând de dreptul muncii, fără ca acest aspect să facă obiect al probațiunii în cadrul procesului,

Pe baza probelor administrate în fața ambelor instanțe de fond (facturi privind lucrările efectuate, borderourile cu lucrările contractate și executate săptămânal, cu numărul de ore lucrate de către fiecare angajat al intimatei-parate, declarațiile martorilor), instanța de apel a reținut ca dovedită încheierea și executarea unui contract de subantrepriză, în perioada februarie-mai 2016, având ca obiect prestarea de lucrări de construcții (tâmplărie) pe șantiere din Belgia de către angajații intimatei – pârâte, în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., lucrări facturate de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. și acceptate la plata de reclamanta, părțile purtând discuții asupra unui preț de 20 euro/oră per muncitor,

Or, în raport cu situația de fapt stabilită, pe care instanța de recurs nu o poate reconsidera, nu exista temeiuri pentru a aprecia că prevederile legale în materia contractului de subantrepriza ar fi fost greșit aplicate raporturilor juridice reținute ca existând între părți.

Așa cum a reținut și instanța de apel, contractul de subantrepriză, reglementat de dispozițiile art. 1852 alin. (3) coroborat cu cele ale art. 1851 alin. (1) și (2) din C. civ., este guvernat de principiul consensualismului, potrivit căruia contratul se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesară îndeplinirea vreunei cerințe de forma, și are drept obiect executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii în schimbul unui preț, legea recunoscând, prin art. 1854 alin. (3) din C. civ., valabilitatea convenției părților chiar și în situația în care înțelegerea acestora nu a privit și prețul prestațiilor.

Cât privește încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1185 din C. civ., prin aceea că s-a considerat că între părți s-a încheiat un contract de subantrepriza cu plata pe ora/angajat, deși pe parcursul negocierilor reprezentantul recurentei a insistat ca plata să se facă numai în funcție de lucrările executate, Înalta Curte constată că această critica este numai în mod aparent de nelegalitate, în realitate ea fiind de natură a conduce la reaprecierea probelor administrate în cauza, pe baza cărora instanța de apel a reținut că reclamanta a acceptat la plata facturile privind lucrările efectuate, întocmite în baza borderourilor cu lucrările contractate și executate săptămânal, cu numărul de ore lucrate de fiecare angajat al intimatei-parate. Or, reaprecierea probatoriului este incompatibila cu specificul caii de atac a recursului.

Înalta Curte subliniază și faptul că acțiunea în constatare dedusă judecății prin petitul principal este o acțiune declaratorie, după scop și obiect, iar instanța de apel nu a fost învestită de reclamantă cu soluționarea unui apel incident care să privească petitul subsidiar al acțiunii, respectiv solicitarea de a se dispune rezoluțiunea contractului, pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâta S.C. B. S.R.L.

Nefondata este și critica privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (5) și art. 329 din C. proc. civ., prin folosirea prezumțiilor judiciare și a declarațiilor de martori împotriva înscrisurilor, respectiv administrarea și pronunțarea hotărârii în temeiul unor probe care nu sunt reglementate de C. proc. civ., critica ce poate fi subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, primul text stabilește interdicția administrării probei cu martori împotriva înscrisului constatator al unui act juridic, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respectiv, iar cel de-al doilea statuează ca prezumțiile judiciare pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

Or, tocmai inexistența unui contract de subantrepriză încheiat de părți în formă scrisă a condus la acțiunea în constatare dedusă judecății prin petitul principal. Pornind de la caracterul consensual al contractului de antrepriza, instanța de apel și-a argumentat hotărârea pe analiza coroborată a probelor administrate (martori și înscrisuri) și pe o prezumție simplă prin care, pornind de la acceptarea la plata a facturilor emise de intimata-pârâta, instanța deduce că între părți a existat un contract și că lucrările de construcții au fost executate.

Prin urmare, nu se poate constata încălcarea regulilor ce vizează admisibilitatea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic încheiat între profesioniști sau folosirea prezumțiilor judiciare.

Cât privește pronunțarea hotărârii în temeiul unor probe care nu sunt reglementate de C. proc. civ., Curtea constată că fotografiile și documentele la care recurenta face referire constituie mijloace materiale de proba (art. 341 C. proc. civ.) sau înscrisuri, în accepțiunea largă pe care art. 265 C. proc. civ. o da acestei noțiuni, reprezentând înscris orice scriere sau altă consemnare, lingvistică – fie scriptică ori verbală, codificată -, criptată sau reprezentată în imagini, stocată și conservată pe un suport.

Deși recurenta – reclamantă a invocat, în drept, și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs nu relevă critici care să se subsumeze acestui temei.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin criticile recurentei nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.