Cerere privind dispunerea recalculării salariului de bază prin includerea, în cuantumul salariului brut de încadrare stabilit, a procentului de 8.5% privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – secţia I civilă şi de contencios administrativ, la data de 5 noiembrie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanţii A. – prim grefier, B. – grefier şef secţie urmărire penală, C. – grefier şef secţie judiciară, D. – grefier, E. – grefier, F. – grefier, G. – grefier, H. – specialist IT, I. – specialist IT, J. – conducător auto, K. – conducător auto, au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recalcularea salariului de bază prin includerea în cuantumul salariului brut de încadrare stabilit prin deciziile nr. 588/VI/3/2017 din 13.02.2017, nr. 314/VI/3/2017 din 27.01.2017 şi nr. 3304/VI/3 din 19.09.2017, emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi – prin care s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 – a procentului de 8.5% prevăzut de O.G. nr. 13 din 30 ianuarie 2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, respectiv VRS 405 RON+8.5%+10%, precum şi emiterea deciziilor pentru fiecare reclamant în parte.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea salariilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, precum şi dobânda legală, conform prevederilor art. 1535 din C. civ., până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ., O.G. nr. 13/2008, Decizia C. civ. nr. 794/2016, Legea nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 253 alin. (1) – (2), art. 266, art. 270, art. 272, art. 275 din Codul Muncii, art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 2517, art. 2526, art. 1535 şi art. 6 alin. (4) din C. civ., prevederile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată; Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi raţionamentul dezvoltat prin Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de „salariu avut”, aplicabil în esenţă şi în cauză.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2023)

Cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea protocolului de predare-preluare a suprafeţei de teren aflat în domeniul public al statului. Determinarea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze litigiul

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 12.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr şi Substanţelor Dulci Fundulea a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la încheierea protocolului de predare preluare în administrare a suprafeţei de 108,44 ha, teren situat în perimetrul institutului reclamant.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1039 din 22 februarie 2022)

Cerere privind constatarea că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare nu sunt supuse regimului fiscal și obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la data de 30 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Maramureş, solicitând instanţei să se constate că daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare stabilite prin sentinţa nr. 173/2016 a Tribunalului Vâlcea, definitivă prin decizia nr. 1467/2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosar nr. x/2015- pentru A., şi prin sentinţa nr. 1305/25.09.2014, pronunţată de Tribunalul Mureş- pentru B., nu sunt supuse regimului fiscal prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j)1 şi art. 2963 Codul fiscal din 2003, respectiv, art. 76 alin. (2) lit. p) şi art. 137 alin. (1) lit. a) din Noul Codul fiscal; de asemenea, au solicitat să fie obligaţi pârâţii la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit şi contribuţii sociale obligatorii aferente tranşelor achitate în baza sentinţelor civile anterior pronunţate, iar pe viitor să procedeze la plata tranşelor fără reţinerea impozitului şi a contribuţiilor sociale obligatorii.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 80 din 20 ianuarie 2022)

Cerere de suspendare privind procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 25.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A. Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Fondurilor Europene – Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Bucureşti Ilfov, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, înregistrat la emitent sub nr. x din 26.06.2017, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios ce va avea ca obiect anularea actului administrativ.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 924 din 6 martie 2018)

Competenţa materială şi teritorială în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, la data de 01 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ şi MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU, în conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. (2) din Codul Muncii, O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, art. 4 din Legea nr. 293/2015, O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţi băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar- fiscale în domeniul bancar, art. 1531 din C. civ., solicitând: obligarea pârâţilor la plata salariilor de încadrare şi celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială care să cuprindă şi majorările cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008 începând cu 09.04.2015, respectiv, 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015; repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi, respectiv, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1697 din 20 martie 2020)

Solicitare privind obligarea pârâtei angajator la calcularea şi acordarea soldei de funcţie prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 05.06.2019 sub nr. x/2019*, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., alături de alţi reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, pentru perioada 01.02.2017 – 31.12.2017, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata, în sumă de 1.450 RON, stabilit prin H.G. nr. 1/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită la 1.450 Iei; obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, pentru perioada 01.01.2018 – 31.12.2018, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1.900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită ia 1.900 RON; obligarea pârâtei la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, începând cu data de 01.01.2019 şi pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 2,080 RON (2.350 RON pentru cei cu studii superioare), stabilit prin H.G. nr. 937/2018, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită la 2.080 Iei (2,350 iei pentru cei cu studii superioare); actualizarea sumelor mai sus solicitate, cu indicele de inflaţie plus dobânzile legale, de la data datorării fiecăreia şi până la data plăţii efective a acestora; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1668 din 18 martie 2020)

Contract de servicii. Cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale ca urmare a întârzierii plății facturilor

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 17.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe parata Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.234,64 RON reprezentând penalităţi contractuale, stipulate la clauza 13.2. din Contractul de servicii nr. x din 05.01.2015 („Contractul”), calculate de la data de 11.12.2015, ziua imediat următoare scadenţei facturii fiscale nr. x/26.10.2015 emisă de reclamantă pentru serviciile stipulate la clauza 4.1. pct. 2 din contract, şi până la 27.08.2018 data încasării facturii fiscale (urmare pronunţării sentinţei prin care pârâta a fost obligată la plată), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 373 din 23 ianuarie 2020)

Conflict negativ de competență. Pronunțarea regulatorului de competenţă în raport cu obiectul cauzei. Stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. x/2014 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare sub aspectul săvârşirii de către judecătorii care au soluţionat dosarul penal nr. x/2012, a abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004 constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5214 din 15 octombrie 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict negativ de competență. Acțiune în pretenții decurgând din executarea unei comenzi de furnizare produse. Clauză atributivă de competență. Efecte în privința instanței competente teritorial să soluționeze cauza. Incidența dispozițiilor art. 107 alin. (1) NCPC

Alegerea competenţei, într-un litigiu determinat de neexecutarea unei comenzi de furnizare de produse, prin inserarea clauzei atributive de competenţă în cuprinsul facturii, fără a rezulta că acceptarea acestei alegeri a exhibat de la partea căreia i se opune, nu poate avea valoarea unei clauze prin care părţile convin alegerea competenţei jurisdicţionale.
Pentru a se da relevanță menţiunii referitoare la stabilirea competenţei în caz de litigii, emitentul facturii are obligaţia de a demonstra că o asemenea clauză este în mod constant acceptată între părţi, ori că în alte litigii, în aceleaşi circumstanțe, clauza respectivă a fost asumată de cel căruia i se opune.
În cazul în care nu se face o astfel de dovadă, nefiind întrunite cerinţele referitoare la prorogarea de competenţă, nu se poate da eficienţă prevederilor art. 126 alin. (1) C.proc.civ., fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C.proc.civ. în ceea ce priveşte instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza.

(I.C.C.J., secția a II-a civilă, decizia nr. 1088 din 21 aprilie 2021)