Monthly Archives: februarie 2024

Neconstituționalitate – D.C.C. nr. 728/2023 (M. Of. nr. 156/26.02.2024): Legea pentru modificarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare

În M. Of. nr. 156 din data de 26 februarie 2024 s-a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 728/2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare.

Invocarea unui drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă. Respingerea recursului ca fiind nefondat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea Deciziei nr. 19853/12.04.2019 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 34.577,76 RON.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 528 din 1 februarie 2022)

eJobs: Peste 350.000 de aplicări au fost înregistrate în ultima lună de candidații cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, cu 30% mai mult decât în luna precedentă. Creșterea se suprapune peste introducerea primelor de angajare pentru tineri

Peste 350.000 de aplicări ale candidaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au fost înregistrate în ultima lună, nivelul marcând un plus de aproximativ 30% față de luna precedentă. Totodată, acest număr îi plasează la o distanță tot mai scurtă de liderii aplicărilor, respectiv candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani, care au avut 420.000 de aplicări în același interval de referință.

Lipsa consimţământului la predare. Imposibilitatea încadrării în motivele de refuz al executării mandatului european de arestare. Contestație la executare respinsă ca fiind nefondată

Prin sentinţa penală nr. 58/PI din 06 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Aachen, la data de 31.03.2021 în dosarul nr. x AR 16/21 (903 AR 42/21 Procuratura Aachen), pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acestuia către organele judiciare din Germania.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06.03.2023, până la data de 04.04.2023, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 2.196 RON din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, reprezentând onorariu avocat oficiu.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 239 din 21 martie 2023)

ASF. Concurs național de educație financiară – Olimpiada ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR), cea de-a treia ediție a concursului național de educație financiară – Olimpiada ASF, dedicat tuturor elevilor din România din clasele VII-IX, respectiv X-XII.

Senatul României. Legea pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României și alte acte normative adoptate în ședința din 26 februarie 2024

Senatul României a făcut publică lista proiectelor de acte normative adoptate în cadrul ședinței din 26 februarie 2024, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial (www.senat.ro).

Solicitare privind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul reclamantei, de a sista lucrările de construcţii și de a aduce terenul la starea iniţială, precum şi la plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. x/2007, reclamanta Universitatea Politehnica din Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să o oblige să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 323,25 m.p. situat în Bucureşti, str. x, să sisteze lucrările de construcţii şi să aducă terenul la starea iniţială, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.11.2007 pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, în contradictoriu cu reclamanta Universitatea Politehnica din Bucureşti şi cu pârâtul Municipiul Bucureşti, să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil a imobilului în cauză şi, pe cale de consecinţă, titlul său este preferabil celui al reclamantei.

La aceeaşi dată pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie, în contradictoriu cu B. şi cu Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de vânzător al terenului, respectiv de emitent al Dispoziţiei nr. 6055/19.06.2006.

La termenul din 27.11.2007, la solicitarea instanţei, pârâta a precizat că i-a chemat în judecată pe chemaţii în garanţie doar pentru a o apăra împotriva acţiunii reclamantei şi că nu solicită obligarea lor la plata vreunei sume de bani sau la efectuarea vreunei prestaţii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 779 din 10 mai 2023)

Suveranitatea națională și puterea de stat în contextul integrării euroatlantice a României

Prezentul articol analizează cele mai relevante aspecte ale doctrinei și jurisprudenței privind relația dintre ordinea constituțională internă și dreptul Uniunii Europene. Astfel, în contextul integrării euro-atlantice a României, aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene implică numeroase probleme juridice și o nouă concepție a suveranității naționale.

Scurte considerații despre deficiențele reglementării și funcționării inspecției fiscale în România

Prezentul articol analizează reglementarea actuală a inspecției fiscale în România, cu scopul de a identifica lacunele în ceea ce privește scopul, funcțiile, responsabilitățile, dar și formele și procedurile acesteia. Astfel, se observă faptul că fiecare deficiență și neconcordanță, odată identificată, este supusă unei operațiuni de analiză amănunțită al cărei scop este de a oferi o soluție alternativă.

Managementul parchetelor de pe lângă judecătorii în situația absenței sau a imposibilității exercitării funcției de către prim-procuror

În reglementarea activității pachetelor se regăsesc și dispozițiile legale care prevăd că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii-șefi ai structurilor de parchet specializate, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism…

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 2/2024 (Comunicat): Art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 32 şi 33 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 197, art. 470 alin. (2) şi (3) și art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

În cazul cererilor de chemare în judecată şi al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor din lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023 (H.G. nr. 143/2024)

Se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023.

Instituirea unor măsuri de sprijin în vederea aplicării Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie (O.U.G. nr. 9/2024)

Se instituie unele măsuri de sprijin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023-martie 2024.