Monthly Archives: decembrie 2023

Câteva reflecţii privind delimitarea între intenţia eventuală şi culpa cu prevedere în materia evenimentelor rutiere

În cadrul acestui articol se va analiza, în primul rând, forma de vinovăţie în cazul în care inculpatul adoptă în trafic o conduită foarte riscantă. În al doilea rând, se va analiza forma de vinovăţie a inculpatului în situaţia în care conduita se compune dintr o acţiune şi o inacţiune.

Tratamentul juridic al supraîndatorării antreprenorului individual aflat în insolvență

În cadrul acestei lucrări se tratează starea insolvență a persoanei fizice. Este cunoscut faptul că odată determinată starea de supraîndatorare, următoarea întrebare care se pune este cum va fi soluționată criza existentă. Astfel, autoarea prezintă tratamentul juridic al supraîndatorărâii antreprenorului individual aflat în stare de insolvență.

Interesul public în decizia de mediu

Studiul prezintă specificitatea interesului public în cadrul societății în decizia de mediu. O formă a interesului public este reprezentată de protecția biodiversității. Aceasta se realizează prin adoptarea unor decizii derogatorii, neconforme standardelor vizând protejarea şi conservarea speciilor şi habitatelor.

Curajul de a merge mai departe…

Într-adevăr, sunt în editură din 2005, ieșeam de pe băncile facultății și veneam cu elan în București. Mi-a fost greu la început, recunosc, însă am avut susținerea dlui Chiriac, nu am știut foarte multe lucruri la început, dar le-am învățat împreună și atunci unde nu știam, îi ceream ajutorul și sprijinul.

Solicitare privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente. Conflict de muncă declanşat de către reclamanţi ce au calitatea de grefieri

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2020 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC. şi GG., reprezentant regal GG. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova, au solicitat instanţei recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 1 februarie 2017; plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salaríale pe care le-ar fi încasat începând cu data de 1 februarie 2017 şi până la recunoaşterea drepturilor dc către pârâtă sau apariţia unei modificări legislative, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 Ici şi drepturile salaríale efectiv plătite în această perioadă, diferenţe ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

In fapt, reclamanţii au arătat că în prezent au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, specialişti IT în cadrul Curţii de Apel Craiova, un număr de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, specialişti IT fiind, în prezent, pensionaţi.

Au mai arătat că Tribunalul Dolj este competent material şi teritorial să judece prezenta cerere, având în vedere dispoziţiile art. 200, 210, 216 din Legea nr. 62/2011, art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu art. 59,100 şi 116 din C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 976 din 13 aprilie 2021)

Infracţiunea de luare de mită. Stabilirea instanţei căreia îi revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei

Inculpaţii nu au formulat cereri şi excepţii în procedura camerei preliminare, astfel că, prin Încheierea de cameră de consiliu nr. 484 din data de 12 decembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Rechizitoriul nr. x/2019, emis la data de 2 octombrie 2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, s-a dispus începerea judecăţii şi s-a fixat primul termen de judecată la data de 6 februarie 2020.

La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2021, ca urmare a încetării calităţii de deputat a inculpatului E., începând cu data de 21 decembrie 2020, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei de competenţă materială şi după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei cauze, prin raportare la dispoziţiile art. 48 alin. (1) rap. la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 28 din 28 ianuarie 2021)

Senatul României. Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor și alte acte normative adoptate în ședința din 19 decembrie 2023

Senatul României a făcut publică lista proiectelor de acte normative adoptate în cadrul ședinței din 19 decembrie 2023, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial (www.senat.ro).

Termenul de declarare a recursului împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea. Recurs respins ca fiind tardiv formulat

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 16 septembrie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. – societate în faliment, prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu S.C. Pieţe Sibiu S.A., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 134.200 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de către reclamantă ca urmare a nefolosirii autoutilitarei marca x cu numărul de înmatriculare x în perioada 10 iulie 2013 – 13 mai 2015; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1412 din 16 iunie 2022)

UNBR. Retrospecție asupra proiectului de educație juridică

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) informează cu privire la desfășurarea întâlnirii de lucru alături de ceilalți parteneri cheie ai proiectului de educație juridică la nivel național: Ministerul Justiției, Ministerul Educației, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aspecte de drept comparat privind o serie de elemente ale raportului juridic de muncă al ucenicilor, cu privire specială asupra răspunderii disciplinare a acestora

În evoluția dreptului român al muncii, cu privire la reglementarea contractului de ucenicie şi, implicit, a răspunderii disciplinare a ucenicilor, se conturează o serie de etape…

Protecţia victimelor infracţiunii în paradigmele sistemului de justiţie penală

Afirmarea la nivel internaţional a unor principii şi valori democratice ca rezultat al unui parcurs istoric anevoios, marcat inclusiv de abuzuri asupra fiinţei omeneşti considerate azi atrocitare, au propulsat fiinţa umană pe treapta cea mai înaltă a valorilor sociale iar drepturile omului şi mecanismele legale de garantare a acestora au devenit principalele instrumente de protecţie a persoanei ca valoare socială…

Procesul de conciliere a societăților țărilor MAGHREB în lumina efectelor produse de instituțiile și mecanismele justiției tranziționale (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia)

Începând cu luna mai 1990 apar primele semne de schimbare în Maroc, ca urmare a anunțului regelui Hassan al II-lea despre crearea Consiliului Consultativ pentru Drepturile Omului (CCDO), organism apărut ca urmare a multiplelor critici și presiuni ce s-au exercitat din interior cât și din exterior.