Înalta Curte de Casație și Justiție informează despre desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte, în perioada 24 august-23 noiembrie 2023, la București.
Monthly Archives: august 2023
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi soluționată pentru ședința Plenului CSM din data de 24 august 2023.
Ca orice act juridic, și actul de opțiune succesorală trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă. Potrivit art. 1325 C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale.
În cadrul acestei lucrări se analizează problematica recunoașterii caracterului de informație de interes public al fișelor posturile din cadrul instituțiilor și autorităților publice. Mai precis, autorul aduce o serie de argumente pentru caracterul public al fișelor posturilor. Importanța publicității acestora este dată de faptul că acestea sunt informații de interes public, care trebuie să fie accesibile cetățenilor, precum reglementează Legea nr. 544/2001.
Când legiuitorul, în cazul faptelor omisive dorește să excludă culpa ca o condiție a normei de incriminare, el va folosi expresii din care să rezulte că numai omisiunea intenționată este incriminată nu și omisiunea neintenționată. Așa de pildă, când incriminează abuzul în serviciu contra intereselor publice (de exemplu, art. 248 C. pen…
Dacă zilele trecute scriam despre o postare plină de optimism a lui Prigojin din Africa, astăzi presa rusă scrie despre moartea acestuia, care ar fi survenit în Rusia, în urma unui accident aviatic. Un canal de Telegram asociat cu Wagner anunţă că Prigojin ar fi murit, informaţie pe care a confirmat-o autoritatea aviatică rusă.
În M. Of. nr. 768 din data de 24 august 2023 a fost publicată Rectificarea din 24 august 2023 în cuprinsul Legii nr. 222/2023 pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990, precum şi a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 iulie 2023.
În M. Of. nr. 767 din data de 24 august 2023, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 42/2023, în materie civilă, privind interpretarea şi aplicarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.
Ministerul Economiei (ME) a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordin privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi aplicare a Testului IMM.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat minuta întâlnirii Comisiei nr. 1 – (procurori) „Legislație și cooperare interinstituțională”, care s-a desfășurat în data de 23 august 2023, la CSM.
Președintele României a transmis o scrisoare Președintelui Ucrainei, cu ocazia aniversării Zilei Independenței Ucrainei.
Consiliul Legislativ a publicat un comunicat cuprinzând lista avizelor emise în data de 24 august 2023, în legătură cu propunerile legislative examinate.
Publicăm agenda ședinței Guvernului României din data de 24 august 2023, în cadrul căreia vor fi discutate mai multe proiecte de acte normative…
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş – secţia I civilă, la data de 21 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.N.T.F.C.C.F.R. Călători S.A. – Sucursala Regională de Transport Feroviar Călători Timişoara a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 17.065 RON, sumă ce reprezintă paguba produsă unităţii reclamante, constând în contravaloarea lucrărilor şi materialelor necesare remedierii locomotivei DHC 546, a locomotivei EA–931 şi a vagonului 61531970004-8.
(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 886 din 6 aprilie 2023)
Drept Penal şi Procesual Penal, Jurisprudență, Spete Jurisprudenta, Ştiri juridice
Admiterea parţială a cererii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii penale. Stabilirea unei noi pedepse globale pentru infracțiunile rămase după excluderea infracţiunii în privinţa căreia nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări
Prin Sentinţa penală nr. 43 din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 166 alin. (4), alin. (6) lit. c) raportat la art. 163 alin. (2) şi art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în forma actuală, a fost respinsă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria sub nr. x/2021, având ca obiect recunoaşterea Sentinţei penale nr. 20. B.53/2021/38, pronunţată de Tribunalul din Kecskemet, privind pe persoana condamnată A., în vederea executării în România a pedepsei de 7 ani închisoare.
Copia dispozitivului prezentei sentinţe s-a dispus a se comunica persoanei condamnate, conform art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON (delegaţia nr. x din data de 10.03.2022, emisă de Baroul Iaşi, avocat B.), s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 272 şi 273 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de traducătorul autorizat C. şi s-a dispus plata onorariului pentru serviciile de traducere efectuate în cauză, din limba română în limba engleză, în sumă de 179,28 RON (factura seria x /16.03.2022), sens în care s-a emis adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 2 din 100/A din 12 mai 2022)
Institutul Național al Magistraturii (INM) informează cu privire la organizarea, în perioada 15-16 noiembrie 2023, a Forumului judecătorilor în domeniul proprietății intelectuale, de către Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI).
În M. Of. nr. 764 din data de 23 august 2023 s-a publicat Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (OPONPCSB) nr. 215/2023 privind înregistrarea entităţii raportoare în evidenţele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimaţii C., D., E., F. şi G., revizuirea deciziei nr. 69 din 23 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în dosarul civil nr. x/2018
În drept, au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 174 din 27 ianuarie 2022)