Recurs formulat împotriva încheierii pronunţată în dosarul având ca obiect contestaţie la executare prin care a fost dispusă suspendarea judecăţii. Recurs respins ca inadmisibil

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva împotriva deciziei nr. 340 din 6 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 340/06.04.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii din data de 31.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A..

Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluţionarea cererilor deduse judecăţii, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte şi nu se răspunde, de către instanţe, excepţiilor invocate.

Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat şi a reiterat aspecte de fond ale pricinii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2049 din 8 noiembrie 2023)

Invocarea încălcării, în mod grav, a drepturilor procesuale fundamentale. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil

Prin decizia nr. 392/03.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 117/13.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2051 din 8 noiembrie 2023)

Cerere de chemare în judecată privind dispunerea recunoaşterii stării de discriminare în care se află reclamantul din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi. Stabilirea competenței de soluțonare a cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1.11.2021 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B., personal auxiliar de specialitate-specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente ale acestora raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 10.01.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 10.01.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 10 ianuarie 2017 şi pentru viitor, precum şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate acestora (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 201 din 7 februarie 2023)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de excludere a unui asociat. Cerere reconvenţională prin care s-a solicitat solicitând obligarea reclamanților-pârâți la plata dividendelor precum şi la plata dobânzii legale aferente. Suspendarea cauzei în temeiul art. 242 NCPC reținându-se că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă. Disjungerea cererii reconvenţionale

Textul art. 210 alin. (1) NCPC stabileşte regula judecății împreună (a cererii principale şi a cererii reconvenţionale), fundamentul fiind dat de legătura care există între pretenții. Teza a doua cuprinde o excepție de strictă interpretare, decurgând de aici și consecința: dacă în stare de judecată este numai cererea reconvențională, aceasta nu poate fi disjunsă. Textul art. 210 alin. (2) stabilește doar posibilitatea de disjungere a cererii reconvenționale care împiedică soluționarea aceleia principale, textul de lege neprevăzând ca în cazul 139 alin. (5) posibilitatea disjungerii și soluționării separate, fără a se ține cont care dintre procesele conexate nu este în stare de judecată. Or, în speță nu s-a dovedit în calea de atac încălcarea unei norme de procedură cu relevanță în ceea ce privește măsura suspendării dispuse în cauză și a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pe de altă parte nu poate fi ignorat că disjungerea este o măsură administrativă pentru care nu se poate formula cale de atac, conform art. 465 C.proc.civ., ține de aprecierea instanței referitoare la buna funcționare a actului de justiție. 

(Curtea de Apel București, s. a V-a civ., decizia nr. 297 din 13 octombrie 2017)