Completarea motivelor de recurs depuse de recurent cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile legii. Constatarea nulității recursului declarat

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2016*, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 183 din 7 februarie 2023)

Critici privind încălcarea drepturilor procesuale fundamentale ale recurentului-pârât. Recurs respins ca nefondat

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii („CNSAS”), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâtă.

1.2. Reclamantul A. a formulat cerere reconvenţională, depusă la data de 30 iulie 2018, solicitând, în contradictoriu cu reclamantul CNSAS şi pârâtul Serviciul Român de Informaţii („SRI”), să se constate că informaţiile furnizate Securităţii n-au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 12 noiembrie 2018, pârâtul a solicitat ca, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi pârâtul Serviciul Român de Informaţii, să se constate că nu a furnizat informaţii Securităţii prin care să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 184 din 18 ianuarie 2022)

Susțineri privind încadrarea greşită a faptelor imputate pârâţilor. Promovarea unei executări silite faţă de o persoană care nu are calitatea de debitor. Anularea recursului declarat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Braşov, secţia I civilă sub numărul de mai sus, la data de 26.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. prin preşedinte C., C., D., E., F., G.; H.; I.; J.; K., L., Cabinet de avocat M., M., Biroul executorului judecătoresc N. şi N. să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 890.435 EURO reprezentând venitul din chirie pe perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată din contractul de închiriere nr. x/2015 (103 luni x 8645 euro/lună), ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită pârâţilor; 2.409.358 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,3%/zi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere nr. x/2015 pentru neîncasarea chiriei în perioada 01.09.2016-31.05.2019, penalităţi de care ar fi beneficiat reclamanta dacă se întârzia plata chiriei şi obligarea pârâţilor la plata penalităţilor în continuare până la data plăţii efective şi integrale a sumelor reprezentând chiriile din perioada 01.09.2016 şi până la data plăţii efective;164.800 RON reprezentând impozit aferent imobilelor ce fac obiectul contractului de locaţiune, datorat Biroului Impozite şi Taxe Locale al Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc, pentru perioada 01.09.2016-01.04.2025, rămasă neexecutată ca urmare a blocării accesului chiriaşului la bunul închiriat, în baza planului de pază avizat nelegal prin fapta ilicită a pârâţilor; cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 706 din 31 martie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Suspendarea judecăţii apelului în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1215/2012. Stabilirea unor obligații în sarcina reclamantului pentru repunerea cauzei pe rol. Nelegala constatare a perimării căii de atac

În cazul în care instanța a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1215/2012, până la soluţionarea definitivă a litigiului ce forma obiectul unui dosar aflat pe rolul unei instanțe judecătorești străine, stabilind că pentru repunerea cauzei pe rol partea trebuie să îndeplinească, în prealabil, obligaţiile procesuale privind obţinerea unui certificat european şi depunerea la dosar a traducerii legalizate în limba română a hotărârii judecătoreşti, este nelegală hotărârea instanței de apel de constatare a perimării căii de atac. Aceasta întrucât culpa procesuală şi prezumţia de desistare nu pot fi apreciate în raport cu data soluţionării cauzei de către instanţele străine, ci în raport cu condiţiile şi obligaţiile procesuale impuse pentru reluarea judecăţii ce nu puteau fi în mod obiectiv îndeplinite odată cu pronunţarea hotărârii care a justificat suspendarea judecării cauzei.

(ICCJ, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1851 din 4 octombrie 2022)