Critici privind încălcarea drepturilor procesuale fundamentale ale recurentului-pârât. Recurs respins ca nefondat

24 mart. 2023
Vizualizari: 518
  • NCPC: art. 153
  • NCPC: art. 22
  • NCPC: art. 222
  • NCPC: art. 223
  • NCPC: art. 229
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496 alin. (1)
  • O.U.G. nr. 24/2008: art. 19
  • O.U.G. nr. 24/2008: art. 2 lit. a)

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității („CNSAS”), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe pârâtă.

1.2. Reclamantul A. a formulat cerere reconvențională, depusă la data de 30 iulie 2018, solicitând, în contradictoriu cu reclamantul CNSAS și pârâtul Serviciul Român de Informații („SRI”), să se constate că informațiile furnizate Securității n-au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 12 noiembrie 2018, pârâtul a solicitat ca, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pârâtul Serviciul Român de Informații, să se constate că nu a furnizat informații Securității prin care să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 184 din 18 ianuarie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele ce se succed:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în raport de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora este considerat colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Prin cererea reconvențională precizată, pârâtul A. a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul CNSAS și pârâtul Serviciul Român de Informații, să se constate că informațiile furnizate Securității n-au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 20 martie 2019.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate împotriva încheierii din 20 martie 2019, din perspectiva încălcării drepturilor procesuale fundamentale ale recurentului-pârât.

Potrivit art. 153 C. proc. civ.:

„(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității”.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 223 C. proc. civ., potrivit cărora:

„(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. (2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește”, precum și cele ale art. 222 din același cod, conform cărora:

„Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei”.

În speță, la termenul de judecată din 20 martie 2019, procedura de citare a pârâtului A. era legal îndeplinită, acesta având termen în cunoștință, potrivit art. 229 C. proc. civ., întrucât reprezentantul său convențional (avocat cu delegație depusă la dosarul cauzei), a fost prezent la termenele anterioare de judecată, astfel cum rezultă din încheierile din 7 noiembrie 2018 și 23 ianuarie 2019. Ca atare, în condițiile art. 223 alin. (1) – (2), instanța de judecată a procedat la judecarea cauzei în prezența doar a reprezentantului reclamantului, normele de procedură neimpunând cerința prezenței obligatorii, personal sau prin reprezentant, a tuturor părților pricinii, la judecata cauzei.

Recurentul-pârât a formulat și critici privind soluționarea cauzei, de către instanța de fond, la primul termen de judecată, în lipsa reprezentantului convențional, care a solicitat amânarea pentru imposibilitatea sa de prezentare.

Cât privește cererea de acordare a unui nou termen de judecată, Înalta Curte constată că aceasta a fost în mod corect respinsă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ.. Cererea avocatului recurentului-pârât a fost depusă prin poșta electronică, la data de 19 martie 2019, în cuprinsul său susținând-se că apărătorul ales este plecat din țară, fără a depune vreo dovadă în acest sens. În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că cererea părții nu face dovada „motivelor temeinice” de amânare prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. civ., iar instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea alin. (2) al aceluiași articol, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Înalta Curte constată că lipsa reprezentantului convențional al reclamantului, în fața instanței, la termenul de judecată stabilit, nu împiedică judecarea cauzei, atât timp cât nu s-a formulat o cerere temeinic justificată de amânare a cauzei, asistența juridică nu este obligatorie, iar dreptul la apărare al părților a fost asigurat prin acordarea posibilității de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele pe care le consideră necesare, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și, ulterior, în procedura cercetării judecătorești.

A mai susținut recurentul-pârât că dreptul la apărare i-a fost încălcat prin necomunicarea excepțiilor invocate de celelalte părți, pentru formularea unui răspuns scris, critică pe care Înalta Curte o va respinge, ca nefondată.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a fost invocată de reclamantul CNSAS prin întâmpinare, iar un exemplar al acestei întâmpinări i-a fost comunicat pârâtului A., prin avocat, în ședință publică, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din 7 noiembrie 2018. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată de pârâtul SRI prin întâmpinare, iar un exemplar al acestei întâmpinări i-a fost comunicat pârâtului A., prin avocat, în ședință publică, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din 23 ianuarie 2019. Așadar, recurentul-pârât a avut cunoștință de excepțiile invocate și a avut la dispoziție timp suficient pentru formularea unui răspuns scris, dacă ar fi apreciat necesar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantului și nici principiile contradictorialității și oralității, procedând la judecarea excepțiilor referitoare la cererea reconvențională cu respectarea dispozițiilor art. 153, corelat cu art. 229, art. 222 și art. 223 alin. (1) C. proc. civ.. În egală măsură, instanța de control judiciar constată că nu poate decela vreo încălcare a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorului și nici a dreptului la un proces echitabil, critici care, de altfel, nu au fost motivate de recurentul-pârât, ci doar enunțate.

Nefondate sunt și criticile recurentului-pârât referitoare la soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității cererii reconvenționale. În recursul său, recurentul și-a circumscris argumentația dovedirii existenței legăturii dintre pretențiile sale și cele ale reclamantului, bazată pe argumentele opuse exprimate de reclamant, respectiv de pârât, cu privire la finalitatea pe care au avut-o informațiile pe care le-a oferit Securității. Însă recurentul-pârât a omis a observa că instanța de fond nu a reținut lipsa legăturii ca motiv al inadmisibilității cererii reconvenționale, ci împrejurarea că petitul formulat prin această cerere nu reprezintă o pretenție propriu-zisă, ci o apărare pe fondul cauzei, în raport de acțiunea introductivă.

Înalta Curte reține că nu este suficient ca, la nivelul argumentației, să existe o legătură între susținerile reclamantului din acțiune și cele ale pârâtului din cererea reconvențională, ci trebuie ca pârâtul să exhibe pretenții proprii față de reclamant. Or, în speță, recurentul-pârât a solicitat, în esență, să se constate lipsa veridicității susținerilor din acțiune ale reclamantului, ceea ce corespunde scopului procesual al întâmpinării, iar nu al unei cereri reconvenționale.

Referitor la criticile pârâtului vizând sentința civilă nr. 1283/03.04.2019, subsumate greșitei aplicări a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte le constată a fi, de asemenea, nefondate. Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în mod corect în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Instanța de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse notele informative din 25.07.1984 și 16.06.1982, prin care recurentul-pârât dezvăluia Securității că numitul I.M. și fratele acestuia ascultau postul de radio „B.” și își exprimau adeziunea față de criticile aduse pe acest post de radio regimului comunist, iar numitul P.I. și-a exprimat deschis ostilitatea față de orânduirea socialistă din țară. Înalta Curte constată că aceste informații fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de exprimare. Ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise, precum și comentariile negative la adresa regimului comunist erau considerate atitudini potrivnice, iar aceste acțiuni puteau atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

Cât privește consecințele produse de activitatea pârâtului cu privire la persoanele vizate, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă „vizarea” unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din același pact și de Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și intimatul-reclamant CNSAS și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale. În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, prin care s-a susținut că faptele sale nu au produs consecințe asupra persoanelor vizate în nota informativă

Înalta Curte mai are în vedere și împrejurarea că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nefiind regăsite în speță.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici privind încălcarea drepturilor procesuale fundamentale ale recurentului-pârât. Recurs respins ca nefondat was last modified: martie 23rd, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.