Critici privind administrarea unor probe, respingerea pretenţiilor în temeiul unor excepţii procesuale şi neanalizarea îndeplinirii unor condiţii ce decurg din dispoziţiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1462A din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1409 din 17 iunie 2021)

Solicitarea reconstituirii vechimii în muncă şi constatarea existenţei raportului de muncă. Respingerea recursului ca inadmisibil

Prin cererea înregistrată la 9 mai 2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele COMUNA AVRĂMENI, jud. Botoşani şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BOTOŞANI, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să i se reconstituie vechimea în muncă şi să se constate existenţa unui raport de muncă între reclamantă şi fostul B. în anii 1973-1975, 1981- 1982, 1984-1985, 1988-1989.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 912 din 29 mai 2020)

Solicitarea obligării pârâtei la aprobarea notei de concediu de odihnă și anularea orelor nemotivate din fluturaşul de salariu. Inadmisiblitatea recursului

Prin decizia nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apelantului-reclamant, dar şi excepţia decăderii acestuia din dreptul de a-şi motiva apelul. De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului şi s-a admis apelul pârâtei, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, reclamantul fiind obligat la plata către pârâtă a sumei de 7.378 RON, cheltuieli de judecată la fond, celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind menţinute.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 720 din 31 martie 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ 1) Recurs. Lipsa indicării încheierii interlocutorii alături de decizia recurată. Consecințe. 2) Recurs. Aplicarea unor dispoziții normative abrogate, cu ignorarea efectului direct al dreptului european. Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC

1) Dispozițiile art. 483 alin. (1) şi art. 486 alin. (1) lit. c) C.proc.civ. impun recurentului indicarea hotărârii care se atacă, inclusiv a hotărârilor date în cauză cu titlu premergător (încheierile) care, fără a soluţiona procesul, rezolvă o chestiune litigioasă în cursul acestuia.
Necesitatea indicării exhaustive a hotărârilor atacate cu recurs se impune şi prin prisma art. 430 alin. (1) şi (4) C.proc.civ., deoarece legiuitorul ataşează tuturor încheierilor interlocutorii autoritate de lucru judecat provizorie încă de la pronunţare, efect care depinde aşadar de atacarea hotărârii respective în mod expres, în lipsa căreia se consolidează.
Declanşarea mecanismului controlului judiciar nu poate fi subînțeles ori implicit, prin invocarea unui motiv de casare împotriva măsurii dispuse în cursul procesului cu caracter interlocutoriu, deoarece, în măsura în care recursul nu a inclus în cadrul obiectului său încheierea premergătoare, cu privire la aceasta efectul autorităţii lucrului judecat s-a consolidat, iar verificarea motivului de casare referitor la actul de procedură neatacat este nepermisă.
2) Instanţa are îndatorirea aplicării legii care reglementează raportul juridic dedus judecăţii, ceea ce înglobează obligaţia de a verifica incidența normelor legale în timp, prin raportare la durata lor de aplicare.
În cazul în care instanța de apel și-a fundamentat soluția adoptată prin referirea directă și univocă la prevederile art. 3 din Legea nr. 677/2001, act normativ abrogat în întregime prin art. V din Legea nr. 129/2018 – în vigoare la data pronunţării deciziei din apel, ignorând şi efectul dreptului european statuat prin acte normative cu aplicare directă ori transpuse în legislația națională, devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

(ICCJ, secția a II-a civilă, decizia nr. 575 din 10 martie 2021)