Dreptul muncii
Solicitare de obligare a pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare luând în considerare coeficientul de multiplicare
Cerere privind obligarea pârâtului la eliberarea unei noi adeverinţe în vederea calculării pensiei de serviciu a reclamantei, cu menţionarea veniturilor şi celorlalte elemente specifice
Cerere privind anularea actului adiţional prin care se modifică locul muncii şi felul muncii, repunerea în funcţia avută anterior, plata daunelor morale şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată
Cerere privind constatarea inexistenţei deciziei de sancţionare și obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior
Încheierea BAC-ului crește aplicările pe piața muncii – tinerii fără experiență iau cu asalt joburile din turism, retail și call-centere
Statutul cadrelor militare. Avansare în funcție. Respingerea contestaţiei în anulare
- UJ Premium | Adelina Duțu |
Munca suplimentară
Practici contrare uzanţelor comerciale cinstite. Practici neloiale ale angajaţilor unui comerciant
Solicitarea privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, cu dobânda şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat ca salariat, la plata contribuţiilor către casa de pensii, şomaj, sănătate și repunerea părţilor în situaţia anterioară
JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Efectele plângerii penale formulate împotriva salariatului asupra executării contractului de muncă. Suspendarea prin actul unilateral al angajatorului
Conflict de muncă. Solicitare privind reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente şi obligarea la plata pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului pretins
Cerere privind anularea deciziei de concediere, răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral cauzat şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale
- UJ Premium | Cătălina Dicu și Anca Ştefania Manolache |
Relațiile de muncă în continuă mișcare. Directive europene care urmează a fi transpuse în legislația românească
Contract de subantrepriză în construcţii. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel. Încălcarea/aplicarea greşită a unor norme de drept material
- UJ Premium | Alexandru Athanasiu și Ana-Maria Vlăsceanu |
Imposibilitatea încadrării juridice automate a activității pompierilor din serviciile de urgență private/voluntare în condiții speciale de muncă, conform legislației aplicabile cadrelor militare
Cerere de renunţare la judecata apelului. Micşorarea cuantumului onorariului solicitat de avocat, ori de cate ori se va constata că acesta nu este corespunzător valorii pricinii sau muncii depuse
Solicitare privind obligarea pârâtei să plătească persoanelor fizice dobânda legală aferentă drepturilor băneşti cuvenite. Respingerea recursului ca tardiv declarat
- UJ Premium | Loredana Manuela Muscalu și Isabela Mihaela Grigoraș |
Efectul pozitiv al lucrului judecat privind sancționarea unei fapte de discriminare rezultate din aplicarea greșită a legii
Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală
Chemarea în judecată a pârâților pentru plata prejudiciului produs angajatorului. Stabilirea competenţei de soluţionare a cererii
Drepturi salariale care revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite. Admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea competenţei de soluţionare a recursurilor
Emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia. Impunerea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi
Litigiu având ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului. Procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă
Solicitare privind obligarea pârâtei-reclamante la plata remuneraţiei restante reprezentând contravaloarea zilelor de concediu medical neachitate, conform prevederilor contractului de mandat. Recursuri respinse ca inadmisibile