Cerere de sesizare a organelor de urmărire penală. Suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Nulitatea recursului

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 284 din data de 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1796 din 21 septembrie 2021)

Contract de credit şi ipotecă mobiliară. Solicitarea anulării deciziei, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă. Respingerea recursului ca nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2017 de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5077 din 13 octombrie 2020)

Procedura acţiunii în constatarea existenţei unui drept. Înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac faţă de aceea din hotărârea atacată. Respingerea recursului ca neîntemeiat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 06.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003: să se constate existenta dreptului său, în temeiul Legii nr. 290/2003 cu modificările şi completările ulterioare, la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietate până în anul 1940 de către autorii săi B. şi C. (bunicii paterni) refugiaţi din localitatea Storojineţ Bucovina de Nord, respectiv, o casă de cărămidă cu două nivele în suprafaţă de 1920 mp, suprafaţa locuibilă 334 mp, suprafaţa comercială -2″120 mp, 10 camere şi 2 apartamente, acoperită cu material refractor, magazie de lemn şi 10 prăjini de pământ ca urmare a părăsirii forţate din anul 1940, conform cererilor formulate in acest scop si dovezilor prezentate; anularea deciziilor de validare, a hotărârii nr. 185/2006 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, ordinul nr. 1280/2007 şi nr. 687/02.07.2017 emise de A.N.R.P, prin care au fost respinse cererile nr. x/2003 şi nr. y/2004 formulate în temeiul Legii nr. 290/2003 de către reclamant; obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pe numele reclamantului pentru proprietăţile arătate la primul capăt al cererii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în prezentul dosar.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1261 din 9 iunie 2021)

Obligativitatea indicării motivelor pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că încheierea din 1 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 are deschisă calea de atac a recursului, dar cererea de recurs nu respectă cerinţa de formă cu privire la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2418 din 11 noiembrie 2021)