Contract de credit şi ipotecă mobiliară. Solicitarea anulării deciziei, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă. Respingerea recursului ca nefondat

• Constituția României: art. 126 alin. (2)
• Legea nr. 213/2015: art. 14
• Legea nr. 213/2015: art. 15
• Legea nr. 213/2015: art. 16
• Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
• NCC: art. 2548 alin. (2)
• NCPC: art. 488 alin. (1)
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.12.2017 de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 5077 din 13 octombrie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin acțiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins Cererea de plată ca tardivă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că fiica sa, D., a cumpărat prin programul „Prima casă”, conform contractului de credit și ipotecă mobiliară nr. x/25.01.2012 încheiat cu C. S.A. și contractului de garantare pentru achiziția de locuințe nr. PC4 25302/25.01.2012 încheiat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) apartamentul nr. x, situat în București, strada x, nr. 5, bloc 6.

Pentru creditul contractat pentru cumpărarea locuinței, D., avea încheiată polița de asigurare a locuinței – credit C., seria x 11 nr. x, poliță încheiată cu B. S.A..

În data de 22.09.2016, fiica sa a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii.

În data de 07.10.2016, i-a fost eliberat Certificatul de calitate de moștenitor nr. 60 emis de E..

Prin decizia nr. 7723/24.07.2017, pârâtul a respins ca tardivă cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, în calitate de moștenitoare a fiicei sale, reținând că cererea a fost depusă la data de 24.04.2017, ulterior datei limită de 22.09.2016, rezultată prin aplicarea prevederilor legale la speță.

Sub aspectul situației de fapt, reține Înalta Curte că intimata – reclamantă s-a adresat sucursalei C. S.A., cu privire la demersurile ce urmează a fi efectuate, iar corespondența electronică emisă de reprezentantul băncii, din data de 11 octombrie 2016, intitulată „Solicitare despăgubire asigurare de viață credit C. – D.”, a fost înregistrată la autoritatea pârâtă cu nr. x/14.11.2016.

Motivele de recurs formulate de recurentul – pârât vizează încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 213/2015 precum și ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2016, apreciind că cererea depusă de reclamantă cu nr. x/10.10.2016 la C. prin care se solicită verificări cu privire la existența vreunei asigurări de viață, nu poate fi asimilată unei cereri de plată în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, iar cererea depusă la data de 20.04.2017 (înregistrată la 24.04.2017) este ulterioară împlinirii termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care a început să curgă la data decesului asiguratului, respectiv 22.09.2016 și s-a împlinit la data de 22.12.2016.

Analizând dispozițiile legale la situația de fapt redată, Inalta Curte constată că hotărârea primei instanțe prin care s-a apreciat că reclamanta și-a manifestat voința de a obține despăgubiri înlăuntrul termenului de 90 de zile, în condițiile în care formalismul impus de către autoritatea pârâtă nu o poate lipsi de substanța dreptului de a obține despăgubiri, este rezultatul unei corecte aplicări a legii.

In acest sens, are în vedere instanța de control judiciar, pe de o parte, calitatea de terț a reclamantei în raport de contractul de asigurare încheiat de fiica sa. În această calitate, în condițiile în care decesul a survenit la data de 22 septembrie 2016, reclamanta a obținut certificatul de moștenitor la data de 7 octombrie 2016, ulterior adresându-și sucursalei bancare pentru a obține informații cu privire la existența poliției de asigurare și identificării asiguratorului.

Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 nu face nicio distincție între situația asiguratului și a moștenitorului, instanța de judecată reține însă că moștenitorul nu are posibilitatea reală de a cunoaște la momentul decesului existența contractului de asigurare. Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a stabili reguli de judecată prin impunerea și unor termene de exercitare, însă în considerarea unor situații deosebite, norma constituțională menționată nu justifică interpretarea prevederilor legale în sensul de a avea ca efect încălcarea substanței dreptului.

Același sens îl dau și dispozițiile C. civ. care la art. 2.546 preved că o clauză este lovită de nulitate, dacă stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârșirea actului de către partea interesată, în timp ce prin dispozițiile art. 2.548 alin. (2) se prevede că forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului.

Aplicând aceste principii la speța dedusă judecății, Inalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, reține că intimata reclamantă a depus toate diligențele posibile în vederea sesizării pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraților, într-un termen „rezonabil” care se încadrează în termenul de decădere de 90 de zile.

Astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila x în recurs, reținut și de judecătorul fondului, la data de 14.11.2016 (cu nr. la Registratura Fondului de Garantare a Asiguraților-79280) a fost înregistrată corespondența electronică intitulată „Solicitare despăgubire asigurare de viață credit C. – D.”, la care pârâtul nu a formulat un răspuns concret.

In aceste condiții nu poate fi reținuta o conduită pasivă a intimatei – reclamante iar, în plus, dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, prevăd că „În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia”, astfel că la solicitarea electronică efectuată intimata reclamantă avea așteptarea legitimă ca, într-o atare situație, să i se solicite complinirea eventualelor lipsuri.

Totodată, reține Înalta Curte că modelul de cerere prevăzut în anexa nr. 6 la Norma A.S.F. nr. 16/2015 este unul orientativ, care are scopul să faciliteze accesul la procedura administrativă prealabilă de efectuare a plăților, cerința asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată și interesul public ocrotit impunând ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului actului administrativ, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal.

In ceea ce privește motivele de recurs vizând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, reține instanța, in raport de considerentele deciziei nr. 3/20 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, că acestea nu pot fi încadrate in cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a fi respinse, în consecință.

7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.