Dreptul părților în procesul civil de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele acordate de lege în acest scop. Dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul de drept civil dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. şi Asociaţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. – C.N.A.I.R. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 669.107,25 euro (cu TVA) reprezentând parte din onorariul datorat şi neachitat, potrivit Contractului de asistenţă juridică nr. x din data de 13.10.2008, anexă la Contractul Cadru de Asistenţă şi Reprezentare Juridică nr. 2427/26.01.2004.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1547, 1548, 969, 970, 1073 din C. civ. de la 1864.

Prin încheierea de şedinţă din 19.12.2018 s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a Vl-a civilă, fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea secţiilor civile III-V din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IV-a din cadrul Tribunalului Bucureşti la data de 15.02.2019, sub nr. x/2018**.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1246 din 26 iunie 2023)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Efectele somației de plată emisă în temeiul prevederilor art. 1015 alin. (1) NCPC în privința întreruperii cursului prescripției extinctive a dreptului material la acțiune

Somaţia transmisă în condiţiile art. 1.015 alin. (1) C.proc.civ. produce efectul întreruptiv de prescripţie numai dacă este urmată de chemarea debitorului în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere. Efectul întreruptiv de prescripţie se produce însă, ca efect al somaţiei, pentru ordonanţa de plată, aceasta fiind procedura subsecventă actului întreruptiv.
În cazul respingerii cererii de emitere a ordonanţei de plată, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun, astfel cum rezultă din conţinutul art. 1.021 alin. (3) C.proc.civ.
Dacă acţiunea întemeiată pe dreptul comun este introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii de emitere a ordonanţei de plată, prescripţia este considerată întreruptă de la data primei cereri.
Prin urmare, în cazul în care acțiunea întemeiată pe dreptul comun a fost introdusă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 2.539 alin. (2) C.civ. nu s-a produs efectul întreruptiv de prescripţie, fiind legală soluția instanţei de respingere a acțiunii ca prescrisă.

(ICCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 1582 din 22 iunie 2022)

Acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreşedintelui ANRP şi, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2180 din 21 octombrie 2021)

Procedura acţiunii în constatarea existenţei unui drept. Înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac faţă de aceea din hotărârea atacată. Respingerea recursului ca neîntemeiat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 06.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003: să se constate existenta dreptului său, în temeiul Legii nr. 290/2003 cu modificările şi completările ulterioare, la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietate până în anul 1940 de către autorii săi B. şi C. (bunicii paterni) refugiaţi din localitatea Storojineţ Bucovina de Nord, respectiv, o casă de cărămidă cu două nivele în suprafaţă de 1920 mp, suprafaţa locuibilă 334 mp, suprafaţa comercială -2″120 mp, 10 camere şi 2 apartamente, acoperită cu material refractor, magazie de lemn şi 10 prăjini de pământ ca urmare a părăsirii forţate din anul 1940, conform cererilor formulate in acest scop si dovezilor prezentate; anularea deciziilor de validare, a hotărârii nr. 185/2006 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, ordinul nr. 1280/2007 şi nr. 687/02.07.2017 emise de A.N.R.P, prin care au fost respinse cererile nr. x/2003 şi nr. y/2004 formulate în temeiul Legii nr. 290/2003 de către reclamant; obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor pe numele reclamantului pentru proprietăţile arătate la primul capăt al cererii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în prezentul dosar.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1261 din 9 iunie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Apel. Schimbarea de către instanţa de apel a obiectului cererii de chemare în judecată. Consecinţe din perspectiva dispoziţiilor art. 481 NCPC

În cazul în care apelul declarat de pârâta-apelantă nu cuprinde critici referitoare la greșita calificare a primului capăt al cererii de chemare în judecată, nefiind atacată nici soluţia de respingere a acestuia, calificarea realizată din oficiu de către instanţa de apel, cu nerespectarea principiului disponibilităţii, reprezintă o schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată. În aceste condiţii, conduita instanței de apel, de recalificare din oficiu a cererii de chemare în judecată în calea de atac a pârâtului şi în absenţa unei cereri în acest sens a reclamantului, constituie atât o încălcare a limitelor efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, prevăzute de art. 478 alin. (3) C. proc. civ., cât şi a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instituite de art. 477 alin. (2) din acelaşi cod.
În această modalitate, instanța de apel a înrăutățit situația pârâtei în propria cale de atac, contrar dispozițiilor de principiu din art. 481 C. proc. civ., având în vedere faptul că noua calificare a permis și analiza pe fond a capătului de cerere, finalizată cu admiterea acestuia.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 495 din 476 din 20 februarie 2020)