1) Nicio dispoziție legală nu obligă instanța ca, după ce a comunicat părții obligațiile care îi revin în chestiunea timbrajului, să procedeze apoi, în măsura în care au fost demarate procedurile de reexaminare și de acordare a facilităților la plata taxei, care au fost respinse, la o nouă comunicare a aceleiași obligații. Așa fiind, comunicarea încheierilor de respingere a cererilor de reexaminare și de acordare a ajutorului public judiciar constituie o măsură suficientă pentru ca partea să înțeleagă că suma pe care o are de achitat este chiar cea pe care, pe căile expuse anterior și care îi fuseseră respinse, o contestase. Astfel, în cazul în care plata taxei de timbru nu a fost făcută integral, dispoziția de anulare a apelului ca insuficient timbrat a fost adoptată cu respectarea art. 470 alin. (3) NCPC.
2) În speță erau create premisele pentru a se constata că a operat întreruperea cursului prescripției, dar acest aspect, al întreruperii cursului prescripției, a fost invocat pentru prima oară în recurs, omisso medio, așa încât el nu poate fi primit, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) NCPC.
În reglementarea actuală normele privind prescripția sunt calificate ca fiind de ordine privată, iar nu de ordine publică și împiedică instanţa de recurs să invoce din oficiu motivul de recurs derivat din încălcarea dispozițiilor art. 2.537 pct. 3, art. 2.539 alin. (1) și art. 2.541 alin. (6) NCC.
Astfel, în cazul în care partea interesată nu a supus atenției instanțelor devolutive chestiunea incidenţei cazului de întrerupere a cursului prescripţiei pe care art. 2.537 pct. 3 NCC îl reglementează, ea nu o mai poate invoca direct în recurs, pentru că se opune art. 488 alin. (2) NCPC

(ICCJ, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1623 din 23 iunie 2021)