Stabilirea momentului subiectiv al cunoașterii prejudiciului în evaluarea termenului de prescripție a acțiunii în regres. Condițiile de admisibilitate a apelului declarat de chemata în garanție împotriva considerentelor sentinței

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, la data de 07 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului teren în suprafaţă de 1800 mp situat în Bucureşti, str. x, şi valoarea de 3.230.000 RON reprezentând preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/26.06.2009, adică suma de 1.859.539 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlului de conversie şi până la data plăţii.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 941 din 9 aprilie 2024)

Solicitare în vederea dispunerii obligării pârâtei la plata sumei de 1.000.700 RON cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viaţă şi a nu fi supus torturii. Respingerea recursului declarat ca fiind inadmisibil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 28.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1.000.700 RON cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viaţă şi a nu fi supus torturii ocrotit de art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Prin sentinţa civilă nr. 998 pronunţată la data de 10 mai 2019 de Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocată prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi C., în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Prahova.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 946 din 23 mai 2023)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune evaluabilă în bani. Cerere accesorie. Cale de atac. Recurs inadmisibil

Potrivit dispoziţiilor art.460 alin. (2) C.proc.civ., calea de atac formulată împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii accesorii este aceeaşi cu cea prevăzută de lege pentru cererea principală, atunci când sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1418 din 17 iunie 2016)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune evaluabilă în bani. Cerere accesorie. Cale de atac. Recurs inadmisibil

Potrivit dispoziţiilor art.460 alin. (2) C.proc.civ., calea de atac formulată împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii accesorii este aceeaşi cu cea prevăzută de lege pentru cererea principală, atunci când sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1418 din 17 iunie 2016)