Stabilirea momentului subiectiv al cunoașterii prejudiciului în evaluarea termenului de prescripție a acțiunii în regres. Condițiile de admisibilitate a apelului declarat de chemata în garanție împotriva considerentelor sentinței

• NCPC: art. 21
• NCPC: art. 30
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 451 alin. (2)
• NCPC: art. 458
• NCPC: art. 459
• NCPC: art. 460
• NCPC: art. 461 alin. (2)
• NCPC: art. 466
• NCPC: art. 470
• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 489 alin. (2)
• NCPC: art. 5
• NCPC: art. 517
• NCPC: art. 72
• NCPC: art. 75
• NCPC: art. 86 alin. (1) lit. d)
• NCPC: art. 88 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, la data de 07 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului teren în suprafață de 1800 mp situat în București, str. x, și valoarea de 3.230.000 RON reprezentând prețul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/26.06.2009, adică suma de 1.859.539 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data emiterii titlului de conversie și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlului de conversie și până la data plății.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 941 din 9 aprilie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în textul de lege anterior evocat.

În speța pendinte, prin decizia recurată, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost respins ca nefondat și s-a dispus obligarea acesteia la plata către chemata în garanție A. S.R.L. a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Examinând criticile expuse în memoriul de recurs de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte observă că acestea vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta în fazele procesuale de fond și de apel, respectiv aprecierea eronată a cuantumului acestora, ceea ce tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat al apărătorului ales al chematei în garanție A. S.R.L..

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., instanța are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este „vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei”, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, și anume că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținând seama și de circumstanțele cauzei. Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanță de judecată.

Însă, operațiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată de instanță presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce privește criticile privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază că acestea țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat cu caracter de principiu prin Decizia nr. 3/2020 că „37. (…) proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.”.

Totodată, prin aceeași decizie s-a reținut că „34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. (…) 36. Este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice”.

În aceste coordonate, având în vedere că aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Recursul formulat de recurenta-chemată în garanție A. SRL

Prin memoriul de recurs, recurenta-chemată în garanție, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel prin prisma faptului că apelul său principal a fost respins ca inadmisibil, pe motiv că nu poate formula un astfel de apel împotriva considerentelor referitoare la prescripție, întrucât nu are calitate de intimat în apelul principal formulat de apelantul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ci numai în apelul principal formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În susținerea acestui motiv, recurenta-chemată în garanție a învederat că poate formula apel principal cu privire la considerentele decisive sau decizorii care o vatămă, chiar dacă cererea de chemare a sa în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect. A mai susținut că numai formularea apelului incident este condiționată de calitatea de intimat într-un apel principal.

În consecință, a susținut că motivarea instanței de apel este nelegală și încalcă prevederile art. 21 din Constituție, ale art. 5, art. 30, art. 72 și urm., art. 458, art. 459, art. 460, art. 466, art. 470, art. 461 alin. (2) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 517 C. proc. civ. prin raportare la Decizia nr. 14/22.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că legea a recunoscut părților aflate în proces facultatea de a folosi căile de atac, această regulă constituind o formă de manifestare a principiului disponibilității.

Astfel, dispozițiile art. 458 C. proc. civ. instituie regula potrivit cu care căile de atac pot fi exercitate numai de părțile din proces (părțile inițiale, inclusiv terții care au intervenit voluntar sau care au fost introduși forțat în proces în condițiile legii și au dobândit astfel calitatea de parte). Aceasta, deoarece cadrul procesual se stabilește în fața primei instanțe, iar judecata în căile de atac nu se poate desfășura decât în limitele aceluiași cadru procesual.

În ceea ce privește apelul, acesta reprezintă calea de atac obișnuită prin care partea interesată invocă nemulțumiri în legătură cu hotărârea primei instanțe.

Partea din hotărâre care poate fi atacată (obiectul căii de atac) este reglementată de dispozițiile art. 461 C. proc. civ. în mod explicit. Astfel, regula este instituită în alin. (1) al respectivului text de lege și privește dispozitivul, iar derogarea de la regulă este prevăzută în alin. (2) al art. 461 C. proc. civ. și constă în recunoașterea posibilității exercitării căii de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, dacă atare conduită corespunde interesului procesual al părții care o promovează. Condiția este aceea ca, printre considerentele hotărârii, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata cauzei sau care sunt greșite ori cuprind constatări care prejudiciază partea.

Întrucât acest text de lege nu distinge, concluzia care se impune, interpretând logic prevederile sale, este aceea că această cale de atac împotriva considerentelor este atât la îndemâna părții care a câștigat procesul, cât și a celei care a pierdut.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la cazul particular al speței, Înalta Curte constată următoarele:

În fața primei instanțe, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat cerere de chemare în garanție prin care a solicitat introducerea în cauză, printre alții, și a A. S.R.L., pentru ca în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată formulate de Statul Român prin Ministerul de Finanțe, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei reprezentând contravaloarea pretențiilor reclamantului.

Analizând condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de chemare în garanție, prima instanță a fondului a constatat îndeplinite aceste condiții și a admis în principiu această cerere.

De la acest moment, A. S.R.L. a dobândit calitatea de parte în prezenta cauză, în calitate de chemată în garanție. Prin hotărârea pronunțată de prima instanță, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, având în vedere respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă.

Așadar, având calitate de parte în prezentul proces, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, chemata în garanție avea posibilitatea de a declara apel principal împotriva considerentelor pentru a-și apăra interesele și pentru a evita o soluție nefavorabilă pentru sine, cu atât mai mult cu cât apelul reclamantului viza tot critici referitoare la momentul de debut al termenului de prescripție extinctivă.

Cum dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. prevăd posibilitatea promovării căii de atac doar împotriva considerentelor hotărârii, chemata în garanție, prevalându-se de aceste dispoziții legale, a procedat la criticarea anumitor considerente din hotărârea primei instanțe, referitoare la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, apreciind că aceste considerente o prejudiciază, chiar în condițiile în care cererea de chemare a sa în garanție fusese respinsă ca fiind rămasă fără obiect.

Instanța de apel însă a considerat că apelul principal formulat de A. S.R.L. este inadmisibil, întrucât aceasta a avut, în primă instanță, calitatea de chemată în garanție, iar în apel este intimată exclusiv în ce privește soluția adoptată de prima instanță referitor la cheltuielile de judecată, ce face obiectul apelului principal declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Totodată, a mai reținut și faptul că recurenta-chemată în garanție putea formula apărări pe calea întâmpinării.

Înalta Curte mai observă că motivarea instanței de apel este și contradictorie, sens în care devine incident și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, motivarea instanței de apel este contradictorie, atât timp cât finele de neprimire al inadmisibilității este justificat de instanța de apel în considerarea posibilității recurentei incidente de a formula criticile respective pe calea întâmpinării, dar cu toate acestea, îi recunoaște legitimitate procesuală doar în cadrul unui alt apel, respectiv cel al pârâtei ANRP, circumscris unei alte probleme decât cea ridicată de chemata în garanție în faza apelului. Procedând astfel, curtea de apel neagă practic, dreptul procesual al chematei în garanție de a contesta în cauză considerentele pe care le consideră nefavorabile ale sentinței civile, deși în prealabil îl recunoaște.

Aceste aspecte sunt de natură a ilustra așadar, o contradicție între considerentele instanței și soluția de respingere ca inadmisibil a apelului principal formulat de chemata în garanție A. S.R.L. pronunțată cu încălcarea astfel a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cu privire la obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât și jurisprudența sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară, coerentă și completă, să constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, a statuat că instanțele naționale trebuie să indice suficient de clar și coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justițiabilul să-și poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei și cauza Boldea împotriva României).

Mai reține Înalta Curte că invocarea de către recurenta-chemată în garanție a considerentelor Deciziei nr. 14/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu sunt relevante, întrucât acestea vizează posibilitatea formulării apelului/recursului incident împotriva considerentelor, iar în cazul de față, chemata în garanție a formulat apel principal împotriva considerentelor, iar nu apel incident.

În consecință, având în vedere că A. S.R.L. se consideră vătămată prin considerentele atacate cu apel, precum și că dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. nu conțin nicio distincție în privința părților din proces care pot declara cale de atac împotriva considerentelor hotărârii, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus – unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă, Înalta Curte constată că aceasta poate formula apel principal, sens în care va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru continuarea judecății apelului declarat de chemata în garanție.

Recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român

Având în vedere soluția dată recursului formulat de recurenta-chemată în garanție, se impune pe cale de consecință, admiterea și a recursului promovat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român, pricina urmând a fi trimisă spre rejudecare și cu privire la apelul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român, întrucât și criticile acestuia privesc tot chestiuni legate de stabilirea momentului de debut al termenului de prescripție extinctivă, întocmai precum apelul declarat de chemata în garanție.

Or, dacă s-ar tranșa această problemă în prezenta cale de atac a recursului, în soluționarea recursului principal declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român, atunci dispoziția de rejudecare a apelului chematei în garanție ar rămâne fără efect. Prin urmare, dată fiind legătura strânsă dintre cele două apeluri menționate, se impune a fi admis și recursul Ministerului Finanțelor în reprezentarea Statului Român, pentru o soluționare concomitentă a apelurilor care privesc aceeași chestiune, urmând ca criticile pe care acesta din urmă le cuprinde, critici aferente reevaluării momentului de început al curgerii termenului de prescripție, să fie analizate în rejudecare de instanța de trimitere.

Din perspectiva tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român și de recurenta-chemată în garanție S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 511A din 23 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.