Neconstituţionalitate învederată prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind transmiterea calităţii procesuale şi situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi ce ar conduce, în opinia recurentului, la pronunţarea unei alte soluţii pe fondul litigiului dedus judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 şi art. 39 C. proc. civ., formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, raportat la dispoziţiile art. 16, art. 24 şi art. 44 din Constituţia României, revizuită.

Cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în esenţă, că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii, analiza instanţei în prezenta contestaţie în anulare fiind limitată la a cerceta dacă motivul invocat de contestator poate fi încadrat în noţiunea de greşeală materială avută în vedere de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în sensul de eroare cu caracter formal, procedural, sau de situaţie în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, precum şi dacă instanţa a omis să cerceteze un motiv de recurs.

În consecinţă, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu formează obiect de analiză în soluţionarea căii extraordinare de atac, al cărei obiect poartă numai asupra aspectelor indicate mai sus. Numai în măsura în care motivul de contestaţie este întemeiat şi se anulează hotărârea dată de instanţa de recurs, se va trece la etapa următoare, a soluţionării cauzei, cadru procesual în care se pune problema aplicării dispoziţiilor legale considerate neconstituţionale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 600 din 6 aprilie 2023)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Societate radiată din registrul comerțului. Lipsa capacității procesuale de folosință. Cerere de introducere în cauză a foștilor asociați. Condiții și efecte

În cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calităţii procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces.
În cazul în care societatea pârâtă a fost dizolvată şi radiată din registrul comerţului, este corectă soluția instanței de apel de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a acesteia și de respingere a lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză a foștilor asociați ai societății falite radiate, în condițiile în care nu se poate vorbi despre o transmitere convenţională a calităţii procesuale în sensul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ.

(I.C.C.J., secția a II-a civilă, decizia nr. 314 din 11 februarie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Transmiterea calităţii procesuale active operată în faţa primei instanţe. Consecinţele constatării acesteia în apel

Curtea nu poate să ignore faptul că hotărârea pronunţată vizează o parte care, la data pronunţării, nu deţinea creanţa în patrimoniu. În acest context, reiterând că aspectele privind transmisiunea calităţii procesuale active sunt unele de ordine publică, iar legea nu prevede derogări de la necesitatea introducerii în proces a succesorului cu titlu universal, astfel cum prevede în cazul succesorului cu titlu particular (conform art. 39 C.proc.civ.), Curtea a admis apelul și a anulat în tot sentinţa civilă.

(Curtea de Apel București, s. Ia VI-a civ., decizia nr. 105 din 21 ianuarie 2016)