Reglementarea conflictului negativ de competenţă în cadrul procedurii jurisdicţionale interne. Analiza competenţei teritoriale în cauze referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu

Prin cererea înregistrată la data de 08 martie 2023 pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj la eliberarea unei noi adeverinţe, care să înlocuiască adeverinţa nr. x din 25.09.2019 şi care să conţină media venitului net, în vederea recalculării pensiei de serviciu, cu luarea în calcul a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, precum si obligarea pârâtei la plata indexării cu indicele de inflaţie a diferenţelor de pensie cuvenite, calculate de la data de 01.09.2019 şi până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 967 din 25 aprilie 2024)

Solicitare în vederea recunoaşterii stării de discriminare în care se află reclamanţii din punct de vedere salarial, emiterea unor noi decizii de încadrare şi salarizare a reclamanţilor, uniformizarea modului de calcul al salariilor, repararea prejudiciului produs și obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând diferențele salariale

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 24 iulie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamantele A., B., C., D., E. şi F. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:

– recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanţii, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

– emiterea unor noi decizii de încadrare şi salarizare a reclamanţilor cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

– uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

– repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâtului, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curţile de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti;

– obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 la zi şi pentru viitor;

– actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul National de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plătii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 2138 din 14 octombrie 2021)

Cerere privind dispunerea obligării pârâtului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei, plata sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită și venitul efectiv încasat și plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 18.11.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: pentru perioada 01.08.2016-06.02.2018, în care reclamanta a fost detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: obligarea pârâtului C.S.M. la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a sumei reprezentând diferenţa dintre venitul la care reclamanta este îndreptăţită potrivit celor specificate la pct. I şi venitul efectiv încasat, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului C.S.M. la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei specificate la pct. II, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată până la data plăţii efective.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 448 din 1 martie 2022)

Cerere privind determinarea cu exactitate a sumei de restituit pentru perioada în care reclamanta a fost scutită de la plata impozitului pe venit, rectificarea statelor de plată aferente acestei perioade și depunerea la organul fiscal în vederea restituirii impozitului plătit fără a fi datorat

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată Tribunalul Neamţ, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul:

1. să determine cu exactitate suma de restituit pentru perioada în care reclamanta a fost scutită de la plata impozitului pe venit (respectiv, perioada 5 august 2016- februarie 2018), fiind încadrată în gradul de handicap accentuat potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/05.08.2016 (cu valabilitate de 12 luni), respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/18.08.2017 (cu valabilitate de 12 luni), ambele emise de Consiliul Judeţean Neamţ;

2. să rectifice statele de plată aferente acestei perioade;

3. să întocmească declaraţiile rectificative şi, totodată, să le depună la organul fiscal, în vederea restituirii impozitului plătit fără a fi datorat.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 699 din 24 martie 2020)

Stabilirea competenţei teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă

Prin cererea înregistrată la data de 26/08/2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Călăraşi a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate, în principal, că venitul brut corect este de 24.446 RON în loc de 22.880 RON începând cu data de 01.12.2019 pentru adeverinţa nr. x/20.06.2019, emisă de către Tribunalul Călăraşi şi înaintată Casei Naţionale de Pensii, iar în subsidiar, în situaţia în care instanţa apreciază ca inadmisibil primul capăt de cerere, să se anuleze, în parte, adeverinţa precizată nr. 4316/20.06.2019 emisă de către pârâtul Tribunalul Călăraşi şi înaintată Casei Naţionale de Pensii pentru actualizarea pensiei sale de serviciu, precum şi obligarea pârâtului la emiterea altei adeverinţe în care să se înscrie suma reală şi legală, respectiv, de 24.446 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1074 din 18 iunie 2020)

Solicitarea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate venitul brut corect şi obligarea pârâtului la emiterea altei adeverinţe în care să se înscrie suma reală şi legală

Prin cererea înregistrată la data de 26/08/2019 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Călăraşi a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate, în principal, că venitul brut corect este de 24.446 RON în loc de 22.880 RON începând cu data de 01.12.2019 pentru adeverinţa nr. x/20.06.2019, emisă de către Tribunalul Călăraşi şi înaintată Casei Naţionale de Pensii, iar în subsidiar, în situaţia în care instanţa apreciază ca inadmisibil primul capăt de cerere, să se anuleze, în parte, adeverinţa precizată nr. 4316/20.06.2019 emisă de către pârâtul Tribunalul Călăraşi şi înaintată Casei Naţionale de Pensii pentru actualizarea pensiei sale de serviciu, precum şi obligarea pârâtului la emiterea altei adeverinţe în care să se înscrie suma reală şi legală, respectiv, de 24.446 RON şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 1074 din 18 iunie 2020)