Invocarea excepţiei necompetenţei. Caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., B. S.C. C. S.R.L. şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, secţia de Drumuri Naţionale Piteşti la plata sumei de 15.000 RON reprezentând despăgubiri civile (contravaloarea gardului distrus) şi să fie obligaţi pârâţii să consolideze terenul pe toată lungimea gardului, cu plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2007 din 7 octombrie 2021)

Declinarea reciprocă a competenţei de soluţionare a cauzei. Invocarea din oficiu a necompetenţei teritoriale

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 RON, precum şi la plata dobânzii legale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, urmare a avarierii autoturismului proprietatea reclamantului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2506 din 18 noiembrie 2021)

Cererea de valoare redusă privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând facturi scadente şi neachitate. Stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa civilă nr. 141 din 22 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Vălenii de Munte, în cauza privindu-i pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâtul B., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2412 din 11 noiembrie 2021)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Competență teritorială alternativă. Răspundere civilă delictuală. Invocarea excepției de necompetență doar prin întâmpinare

Atâta timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 802 din 26 martie 2020)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în răspundere civilă delictuală. Competență teritorială alternativă

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 și ale art. 113 pct. 9 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanțe deopotrivă competente: instanța de la domiciliul pârâtului, instanța de la locul săvârșirii faptei, respectiv instanța de la locul producerii prejudiciului.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1006 din 13 iunie 2017)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de punere sub interdicție. Schimbarea domiciliului intimatei ulterior introducerii acțiunii. Declinare de competență în favoarea instanței în circumscripția căreia se află noul domiciliu al părții. Competența instanței învestite inițial de a soluționa cererea

Competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect punerea sub interdicție revine, în temeiul art. 936 C.proc.civ., instanței în a cărei raza teritorială se afla, la data sesizării instanţei, domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită.
Împrejurarea că, ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată, intimata şi-a schimbat domiciliul, nu are niciun efect în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 107 alin. (2) C.proc.civ., care prevăd că „instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul”. Din interpretarea acestui text de lege, reiese că schimbarea domiciliului intimatei nu poate determina declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află noul domiciliu/noua reşedinţă a acesteia, schimbarea ulterioară a reşedinţei sau a domiciliului neputând avea efecte decât asupra locului citării părții, conform dispoziţiilor art. 172 C.proc.civ., instanţa iniţial învestită rămânând competentă să soluţioneze cauza.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 511 din 17 martie 2017)

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Litigiu de muncă. Reclamant, cetățean străin, cu domiciliul într-un alt stat. Competența de soluționare a acțiunii

Având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta, cetăţean sârb, nu avea domiciliul sau reşedinţa în România, că raporturile de muncă cu pârâtul încetaseră, precum și faptul că aceasta nu s-a adresat instanţei în raza căreia a avut locul de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu sunt incidente în stabilirea competenţei, iar calitatea de cetăţean străin a reclamantei impune raportarea la dispoziţiile art. 1065 din Cartea a VII-a din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispoziţiile art. 1072 alin. (1) din acelaşi cod.
În atare situaţie devin incidente dispoziţiile alin. (2) ale art. 1072 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora, dacă în aplicarea prevederilor alin. (1) nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sau, după caz, la Tribunalul Bucureşti, și cum tribunalul este instanţa competentă material să soluţioneze cererile având ca obiect conflictele de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2304 din 23 noiembrie 2016)