Cererea de valoare redusă privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând facturi scadente şi neachitate. Stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății

• NCPC: art. 1028 alin. (2)
• NCPC: art. 107
• NCPC: art. 129 alin. (1)
• NCPC: art. 130 alin. (3)
• NCPC: art. 135

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 141 din 22 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Vălenii de Munte, în cauza privindu-i pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2412 din 11 noiembrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 16 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 2000 RON, reprezentând facturi scadente și neachitate.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Sectorului 1 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială, întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

În raport de obiectul acțiunii deduse judecății, în ceea ce privește competența, Înalta Curte reține că aceasta se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ. care instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „Necompetența este de ordine publică sau privat”. Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: 1. „în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., „În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”.

Se reține că norma cuprinsă în art. 107 C. proc. civ. are caracter relativ, fiind de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) din actul normativ mai sus menționat, „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.

Din interpretarea textului legal mai sus enunțat rezultă că, în cazul necompetenței de ordine privată, aceasta se invocă de pârât, în condițiile mai sus arătate, nu de către instanță, din oficiu.

În cauză, în termenul stabilit de lege, pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vălenii de Munte, iar la primul termen de judecată acordat, instanța, reținând că procedura de citare este legal îndeplinită, în lipsa părților care nu s-au prezentat la judecată, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale.

În raport de prevederile legale anterior menționate, instanța inițial învestită, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să se desesizeze în acest fel de soluționarea pricinii, fără încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.