Critici legate de nemotivarea corespunzătoare a soluţiei de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat. Recurs respins ca nefondat

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei încheiate între părţi şi depusă la termenul de judecată din 21 iulie 2011, în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pucioasa, care face parte din dispozitivul sentinţei nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunţate în acest dosar; anularea hotărârii de expedient, respectiv a sentinţei civile nr. 991 din 21 iulie 2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2011; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiei, respectiv în starea de indiviziune, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de completare formulată la data de 24.09.2019, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta D., în raport atât de calitatea acesteia de coproprietar cu cotă nedeterminată conform titlului de proprietate nr. x din 24.03.2010, cât şi de mandatar.

Totodată, a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a tranzacţiei pentru cota de 1/4 ce îi revine reclamantului din dreptul de proprietate, să se dispună rectificarea celor 14 cărţi funciare cu nr. x şi a celor 7 cărţi funciare cu nr. x, în sensul înregistrării acestora pe numele titularilor C., E. şi A. şi instituirea interdicţiei de înstrăinare pentru pârâţi.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2336 din 24 noiembrie 2022)