Lipsa invocării exprese a excepțiilor procesuale în apel. Distincția dintre apărările de fond și excepțiile procesuale în analiza interesului și calității procesuale active într-o acțiune în anularea mărcii pentru rea-credință

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 27 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Calea x S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să dispună: anularea Mărcii nr. 171546 înregistrată la data de 8 februarie 2021, obligarea pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci să radieze marca „Mocăniţa Apusenilor” din Registrul Naţional al Mărcilor, interzicerea utilizării de către pârâta Calea x S.R.L., în orice fel, a mărcii „Mocăniţa Apusenilor” în activitatea sa comercială, cu cheltuieli de judecată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1784 din 25 iunie 2024)

Solicitare privind obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin formularea abuzivă a unor acţiuni în faţa instanţelor de judecată. Anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, anularea tuturor actelor de executare şi a executării silite însăşi

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 5 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2.071.065,36 RON, echivalentul în RON a sumei de 455.700 euro, la cursul BNR de la data introducerii acţiunii, reprezentând repararea prejudiciului cauzat de pârâţi, conform art. 1349 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

La data de 09.11.2017, reclamanta a depus cerere de completare a acţiunii introductive şi de precizare a temeiurilor de fapt şi de drept. A arătat că înţelege să formuleze un capăt subsidiar de cerere, prin care, în ipoteza respingerii petitului principal de acţiune, pârâţii să fie obligaţi la plata daunelor interese pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, constând în suma de 535.770,85 RON, reprezentând prejudiciu urmare neîncasării şi neutilizării până la 12.07.2007 a preţului prevăzut în antecontractul nr. x/12.07.2007, dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011, aplicabilă şi la determinarea despăgubirilor pentru prejudiciul constând în imposibilitatea utilizării preţului contractual, conform art. 1381 alin. (3) C. civ., calculată pentru intervalul 12.07.2007-07.05.2014.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 937 din 15 aprilie 2021)